Linkuri accesibilitate

Îţi reprimi pesimismul funciar, te umpli de încredere şi rosteşti, la început timid, apoi tot mai hotărît: DA, DA, DA! TRĂIM ÎNTR-UN SPAŢIU MINUNAT!!!

Într-una din zile mă uitam, cu ochii lărgiţi de uimire, la un conducător autohton care vorbea cu convingere despre viitorul luminos al ţării. Conducătorul spunea că numai nişte răuleni iresponsabili pot ignora primenirea patriei, primenire care se produce în fiecare lună. „Ţara merge înainte în ciuda tuturor dificultăţilor! Moldova se transformă încet, dar sigur! Iar cei care se prefac că nu văd aceste transformări sînt nişte oameni care au nişte scopuri ascunse!” Conducătorul vorbea cu convingere, cu însufleţire.

În altă zi l-am ascultat pe un reprezentant activ al unui ONG. Era un tînăr care le cerea tuturor să înceapă transformarea ţării de la efortul personal. „Lumea din jur nu se poate schimba fără ca să mişti TU un deget! Fă ceva pentru ţara!”, zicea ritos reprezentantul ONG-ului şi aducea exemple concludente de primenire a patriei de către organizaţiile neguvernamentale. Exemplele erau convingătoare şi dacă stăteai să le digeri bine pe toate ţi se putea crea impresia că trăieşti într-un fief al altruismului, într-un spaţiu mirific al oamenilor drepţi şi buni la suflet care muncesc toată ziulica pentru binele altora. „Aici se face în fiecare zi ceva notabil!”, mi-a trecut un gînd prin minte în timp ce îl ascultam pe tînărul onegist. Şi m-am simţit imediat vinovat: eu nu transformam lumea din jur cu ardoarea lui.

Îmi amintesc şi de un intelectual volubil care, de la tribuna unei reuniuni artistice, vorbea despre timpul minunat pe care îl trăim, timpul libertăţii desăvîrşite. „Nu mai există prigonire şi autoritarism! Acum visul ni s-a îndeplinit! Trăim într-o ţară liberă, poate cea mai liberă din estul Europei! Da, e greu, uneori nu avem ce mînca, dar libertatea e lucrul cel mai preţios!”, perora cu convingere deplină intelectualul.

Toţi aceşti oameni – conducătorul, onegistul şi intelectualul – au, fireşte, dreptatea lor. Într-un anume fel, ţara asta e minunată, se dezvoltă şi se primeneşte pe zi ce trece. Cum să fii sceptic cînd asemenea oameni activi şi încrezători sînt în preajma ta? Ce salt uriaş a făcut ţara de la 1991 încoace, nu-i aşa? Şi îţi reprimi pesimismul funciar, te umpli de încredere şi rosteşti, la început timid, apoi tot mai hotărît: DA, DA, DA! TRĂIM ÎNTR-UN SPAŢIU MINUNAT!!! Şi-l vom face şi mai încîntător!

XS
SM
MD
LG