Linkuri accesibilitate

Ce măsuri se iau în Moldova pentru a face faţă pericolului epidemiei de Ebola


Republica Moldova este plasată în grupul statelor cu un risc mic de transmitere şi răspândire a bolii.

Viceministra sănătății, Svetlana Cotelea a declarat că săptămâna viitoare guvernul ar putea aproba o decizie privind întărirea măsurilor de securitate, pentru a face faţă eventualei apariţii a unui caz de infectare cu Ebola. Într-un interviu cu Europa Liberă, viceministra sănătăţii a precizat că se prevede achiziționarea mijloacelor necesare pentru instituţiile medicale: Spitalul de boli infecțioase „Toma Ciorbă” și Centrul National de sănătate publică. În acest moment, Organizația Mondială a Sănătății a spus că Ebola a făcut deja peste 4400 de victime și că există riscul ca la începutul lunii decembrie rata infecției să ajungă la 5000 până la 10.000 de cazuri noi pe săptămână.

În cazul unei suspiciuni a virusului fatal Ebola, prima verigă de intervenţie este poliţia de frontieră. Vameşii au fost instruiţi cum să reacţioneze atunci când observă călători care au simptome de îmbolnăvire şi anume răceală. În acest sens, toţi cei sosiți în ţară prin Aeroportul Chişinău sunt scanaţi cu ajutorul unui sistem de detectare a temperaturii. Svetlana Cotelea, viceministra sănătăţii spune că urmând recomandările experţilor, vameşii au însuşit cum să asigure transferul persoanei suspecte din punctul de trecere a frontierei spre instituţia medicală:

„Noi urmăm recomandările care se elaborează la nivel mondial, de Organizaţia Mondială a sănătăţii. Reieşind din situaţia care există astăzi în regiune şi la nivel global sunt pregătite serviciile care sunt punctele de intrare pentru unele potenţiale cazuri. Actualmente toate cazurile înregistrate pe continentul european sunt importate, deci sunt instruite persoanele de la serviciul vamal, specialiştii de la punctele de trecere a frontierei cu care de asemenea se conlucrează în cadrul Regulamentului sanitar internaţional şi toate recomandările acestea sunt transpuse sau puse în aplicare.”

La nivel naţional, entitatea care a fost delegată să preia eventualele cazuri suspecte de febră hemoragică este Spitalul republican de boli infecţioase „Toma Ciorbă”. După ce, la data de 8 august anul curent, s-a constatat o izbucnire a virusului Ebola, şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii a punctat necesitatea unor măsuri urgente în domeniul sănătăţii publice, medicii de aici, dar şi din alte instituţii au revăzut planul măsurilor de răspuns în faţa virusului ucigaş. Stela Gheorghiţă, vicedirectoarea Centrului Naţional de Sănătate Publică spune că spitalul are o secţie amenajată corespunzător care ar permite spitalizarea şi izolarea pacientului:

„Ei au o secţie în care sunt boxe, deci saloane separate pentru spitalizarea fiecărui pacient separat şi acordarea asistenţei medicale. S-au revizuit şi stocurile de echipament personal de protecţie, s-au revizuit şi anumite proceduri, atunci când este vorba de managementul clinic şi cum va fi organizată îngrijirea pentru aceşti pacienţi, deci s-au revăzut anumite protocoale, în aspect de a acorda asistenţă, dar totodată pentru a preveni transmiterea virusului de la persoana infectată la lucrătorii medicali.”

După alerta falsă de la sfârşitul lunii august, când un cetăţean japonez a fost transportat la spitalul de boli infecţioase, întrucât prezenta simptome de răceală, autorităţile au convingerea că lecţia de intervenţie a fost însuşită. Republica Moldova este plasată în grupul statelor unde este un risc mic de transmitere şi răspândire a bolii, totuşi, Stela Gheorghiţă crede că pregătirea pentru intervenţie în cazul unei suspecţii de Ebola trebuie desfăşurată şi în continuare.

Medicul mai spune că într-un caz suspect, pacientul va fi examinat, se vor face investigaţii de laborator, dar confirmarea virusului ar fi posibilă în afara Republicii Moldova:

„Laboratoarele care lucrează cu virusul Ebola au un nivel de bio securitate înalt şi nu numai în Republica Moldova, dar un şir de ţări din regiunea noastră nu au asemenea capacităţi. Noi am primit informaţii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu nominalizarea a două laboratoare în care noi, în cazul suspecţiei, putem, să transmitem prelevatele de la persoanele cu suspecţie, pentru a fi confirmate şi testate aceste probe.”

Având în vedere creşterea numărului de îmbolnăviri şi decese, Centrul Naţional de Sănătate a transmis informaţii cu măsurile de precauţie medicilor din întreaga ţară, inclusiv la Agenţia Turismului şi Ministerul Afacerilor Externe. Autoritatea a atenţionat cetăţenii moldoveni să evite călătoriile în zonele unde există un risc sporit de îmbolnăvire: în Liberia, Guineea, Sierra-Leone şi Nigeria.

XS
SM
MD
LG