Linkuri accesibilitate

Rafinăria Petrotel și-a reluat activitatea în România


Rafinăria din România a companiei rusești Lukoil a anunțat că și-a reluat astăzi activitatea, după o întrerupere de câteva zile care a prilejuit și tensiuni politice la București și Moscova. Astăzi, 13.10.2014, Rafinăria Petrotel a obţinut produse finite şi a reluat activitatea de comercializare a acestora", a anunțat compania Lukoil luni dimineaţă. Rafinăria din Ploiești a fost închisă săptămâna trecută ca replică la sechestrul dispus de procurori asupra conturilor şi materiilor prime, în dosarul penal în care compania Lukoil este anchetată pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Oficialii Lukoi au amenințat săptămâna trecută că nu vor mai deschide rafinăria, iar președintele Traian Băsescu i-a îndemnat să plece în Rusia dacă nu vor să respecte legile românești. Declarația lui Băsescu a fost criticată de premierul român Victor Ponta și de reprezentanții diplomației rusești.

XS
SM
MD
LG