Linkuri accesibilitate

Pe cât de lungi & pline de speranţe au fost dimineţile de luni-marţi-miercuri-joi-vineri ale săptămânii care tocmai s-a scurs, dimineţi ce menţineau suspansul & multiplicau pariurile, pe atât de abrupte după-amiezile, când orice comentariu a propos de deciziile Academiei Suedeze nu-şi mai avea rostul. Odată însă zarurile aruncate, datul cu părerea este soarta celor perdanţi…

Formulele lapidare prin care Comitetul Nobel îi fixează în conştiinţa contemporaneităţii pe laureaţii 2014 – Isamu Akasaki, Hiroshi Amano şi Shuji Nakamura (Japonia) „pentru inventarea diodelor cu emisie de lumină albastră care au permis dezvoltarea unor surse de lumină albă, puternice şi economice” (FIZICĂ); John O'Keefe (Statele Unite), May-Britt Moser (Norvegia) şi Edvard Moser (Norvegia) „pentru cercetări asupra celulelor care constituie un sistem de poziţionare în creier” (MEDICINĂ); Eric Betzig, Stefan W. Hell şi William E. Moerner (Germania), „pentru dezvoltarea microscopiei cu fluorescenţă de super-rezoluţie” (CHIMIE); Patrick Modiano (Franţa) „pentru arta memoriilor, prin care a evocat cele mai greu de înţeles destine umane şi a dezvăluit universul ţărilor aflate sub ocupaţie” (LITERATURĂ); Malala Yousafzai (Pakistan) „pentru lupta sa eroică prin care a devenit un simbol al dreptului tinerilor la educaţie” & Kailash Satyarthi (India), pentru că „a dat dovadă de curaj conducând demonstraţiile paşnice împotriva exploatării copiilor în scopuri financiare” (PACE) – la drept vorbind nu prea lasă loc de comentarii profane, chit că n-au lipsit şi unele reacţii din partea iubitorilor de animale bunăoară, nemulţumiţi că John O'Keefe, May-Britt Moser şi Edvard Moser şi-au făcut cercetările pe hamsteri. Totodată, aflarea printre laureaţi a chimistului Stefan W. Hell, originar din Arad, a făcut ca eterna pilulă amară, ce riscă să devină complex naţional – şi anume neacordarea Nobel-ului unui cetăţean român –, să fie mai uşor de înghiţit, mai cu seamă că proaspătul laureat a vorbit în termeni elogioşi despre studiile sale liceale din România.

Cea mai controversată pare să fie decizia Comitetului de la Oslo, cel care acordă Premiul pentru Pace – nu că pakistaneza Malala Yousafzai & indianul Kailash Satyarthi nu ar fi meritat, dar alăturarea acestor două nume prea aduce a political correctness (mai trebuie să amintesc că Pakistanul şi India sunt ceea ce francezii numesc „les frères ennemis”?!); în plus, a nu se uita că tânăra de 17 ani Malala cu greu poate fi asimilată lumii musulmane, dat fiind că tocmai lupta ei contra fundamentalismului islamic a făcut-o renumită, cât priveşte indianul sexagenar Kailash, mă întreb cât din acest premiu îi aparţine lui, şi cât lui… Mahatma Gandhi, fie şi post-festum.

L-am văzut pe francezul Patrick Modiano, în seara zilei de joi, la TV5 Monde, acordând primul său interviu de la aflarea în-Nobel-ării sale – era atât de surprins, încât cu greu îşi găsea cuvintele (mai exact, îi erau „suflate” discret de jurnalistul ce-l chestiona), tocmai el, unul dintre stiliştii desăvârşiţi & „proustienii” literaturii Hexagonului! Nu se afla pe lista de favoriţi – Milan Kundera, Ismail Kadare, Philip Roth, Amos Oz, dar şi românul Mircea Cărtărescu ş.a. aşteaptă de ani buni, dacă nu cumva de decenii –, în plus un alt francez, Jean-Marie Gustave Le Clézio, luase recent (în 2008) Premiul Academiei Suedeze, astfel încât surpriza a fost totală, făcând ca Franţa să devină astfel singura naţiune ce poate alinia primul 15 (o adevărată echipă de rugby!) de scriitori nobeliarzi (Allez les Bleux!). Întâmplarea face că Patrick Modiano tocmai scosese, pe 2 octombrie, un nou roman, Pour que tu ne te perdes pas dans le quartier, iar vestea cea mare l-a prins la masa de scris…

Prin 1988, regretatul Laurenţiu Ulici scotea o impunătoare antologie în două tomuri, Nobel contra Nobel, în care propunea o selecţie alternativă, pentru fiecare an în parte, de foarte multe ori chiar mai convingătoare decât lista Academiei Suedeze, de nume & opere literare. Odată cu premierea pakistanezei de 17 ani Malala Yousafzai cred că n-ar strica să se publice şi un Nobel după Nobel, în ideea că investiţia făcută urmează să dea roade, peste ani. Cum se cunoaşte cazul franco-polonezei Marie Skłodowska-Curie, dublă laureată Nobel (1903 – pentru Fizică; 1911 – pentru Chimie), cred că cea mai strălucită confirmare a justeţei deciziei Comitetului de la Oslo ar veni (peste decenii) atunci când numele fetei ce era să plătească cu viaţa dorinţa de a face carte va figura printre candidaţii la obţinerea prestigioasei distincţii într-unul dintre domeniile exacte (fizică, chimie sau medicină). Dar spunând toate astea, mă tem că tocmai am intrat pe domeniul ficţiunii, în care vai! primul Nobel românesc 100% încă se lasă aşteptat…

XS
SM
MD
LG