Linkuri accesibilitate

Proteste ale kurzilor din Germania împotriva extremiștilor din organizația Statului Islamic


Luptătorii kurzi din Kobani, oraș sirian situat la granița cu Turcia, au reuşti sâmbătă să oprească înaintarea miliţiilor organizaţiei extremiste a Statului Islamic spre centrul oraşului. Vineri, informa Observatorul sirian pentru drepturile omului, organizaţie cu sediul al Londra, miliţiile jihadiste cuceriseră mai multe baze kurde de la periferia oraşului situat la graniţa cu Turcia. Tot Observatorul sirian informează că avioanele coaliţiei condusă de Statele Unite a lansat două raiduri de bombardament în zona Kobani. La Geneva, emisarul ONU pentru Siria a avertizat că dacă oraşul Kobani va fi cucerit de militaţii islamici extremişti, va urma un masacru.

În Germania, unde trăiesc aproape un milion de kurzi din Turcia, au avut loc protestete împotriva extremiștilor organizației Statului Islamic. În jur de 20 de mii de oameni au participat la o manifestație la Düsseldorf, la care s-a protestat și împotriva pasivității Turciei în fața ofensivei Statului Islamic.

Pe de altă parte, la Washington, oficiali americani avertizează că milițiile extremiste au mărit presiunile asupra armatei irakiene, care se află într-o poziție „fragilă”. Ministrul american al apărării Chuck Hagel a anunțat că s-au făcut progrese remarcabile în negocierile cu Turcia privind participarea țării la un program de antrenare a forțelor rebele moderate din Siria.

XS
SM
MD
LG