Linkuri accesibilitate

Puncte de vedere asupra istoriei Basarabiei interbelice: Gheorghe Cojocaru în dialog cu Vasile Botnaru.

În urmă cu 90 de ani, ne aminteste istoricul Gheorghe Cojocaru, a fost creată o entitate noua în stînga Nistrului, iar urmarile acelei decizii au efecte și astăzi.

Gheorghe Cojocaru: „90 de ani în urmă, la 12 octombrie 1924 în stânga Nistrului, în urma unei decizii luate de autoritățile Ucrainei sovietice, decizie autorizată de conducerea de la Kremlin, era formată o nouă entitate teritorial-administrativă sub forma unei republici autonome moldovenești, cu capitala la Balta, apoi la Tiraspol. Inițiativa formării unei asemenea entități, după cum se atestă în documentele de arhivă, a aparținut unor emigranți din România, activiști ai Cominternului, printre care și mai mulți originari din Basarabia, precum Alexandr Tkacenko sau Grigori Kotovski, susținuți fiind de Mihail Frunze, pe atunci comandant al Forțelor Armate ale Ucrainei și Crimeei, care va ajunge să ocupe între 1924-1925 funcția de comisar al poporului pentru afacerile militare al URSS.”

Europa Liberă: Care a fost reacția conducerii de vârf bolșevice față de această inițiativă de sorginte românească?

Gheorghe Cojocaru: „Înșiși autorii acestei inițiative, care, la început, pledau pentru formarea unei regiuni autonome ce urma să reunească populația compactă din satele moldovenești din stânga Nistrului, abordau acest proiect în strânsă legătură cu chestiunea Basarabiei, desprinsă de la fostul Imperiu Rus și intrată după 27 martie 1918 în cadrul statului român, această chestiune a Basarabiei rămânând un obiect de litigiu în sfera relațiilor sovieto-române.

Or, problema Basarabiei fiind o chestiune de politică externă, de interes și politic, și diplomatic, în mediile decizionale sovietice se formaseră două puncte de vedere asupra acestui subiect: punctul de vedere al lui Cristian Rakovski, pe atunci ambasadorul Uniunii Sovietice la Londra, care se situa pe o poziție intransigență în raport cu statul român, și punctul de vedere al lui Maxim Litvinov, comisarul adjunct de externe, care înclina spre renunțarea la teritoriul dintre Prut și Nistru, dacă România ar fi mers la unele cedări în raporturile cu URSS. Autorii inițiativei respective se declarau partizanii punctului de vedere al lui Cristian Rakovski, considerând că formarea unei entități moldovenești în stânga Nistrului se va constitui într-un pol de atracție pentru populația din Basarabia.”

Europa Liberă: Totuși, de la ideea unei regiuni autonome s-a ajuns la o republică autonomă. Cum s-a produs această evoluție?

Gheorghe Cojocaru: „Ideea decupării unei republici autonome în stânga Nistrului a câștigat susținere în momentul în care s-a realizat că instrumentarea acestui proiect putea servi drept un factor politico-propagandistic important pentru formularea unor pretenții teritoriale față de statul român și, totodată, drept o breșă strategică față de zona Balcanilor și Europa Centrală.”

Europa Liberă: În 1924, peste Nistru, era formată această republică autonomă în componența Ucrainei sovietice, pentru promovarea unor obiective strategice ale Kremlinului. Astăzi autoproclamata „republică nistreană” de la Tiraspol poate pretinde la titlul de succesoare a republicii formate 90 de ani în urmă?

Gheorghe Cojocaru: „Dacă Tiraspolul va pretinde într-o bună zi asupra acestui titlu de succesiune directă, i se va aminti neapărat că Republica Moldovenească Autonomă, cea constituită 90 de ani în urmă, a fost parte a Ucrainei sovietice. Or, tocmai din această cauză liderii transnistreni tratează această chestiune cu o anumită rezervă, cu o anumită reținere, preferând să-și atribuie un alt tip de identitate care să nu le creeze disconfort pe planul autoidentificării.”

XS
SM
MD
LG