Linkuri accesibilitate

UE nu are o politică comuna destinată eradicării șomajului în rîndul tinerilor, și nu episodice întâlniri ritualice între lideri vor rezolva problema.

Liderii Uniunii Europene s-au întâlnit miercurii la Milano pentru a discuta posibile soluții în legătură cu chestiunea șomajului tinerilor.

Cu totul, cinci milioane de tineri de mai puțin de 25 de ani sunt șomeri în Uniunea Europeană, altfel zis 21% din totalul populației active în această categorie de vârstă.

Grecia și Spania prezintă situația cea mai catastrofală, cu șomajul tinerilor de peste 50%., urmate de Italia.

Unii economisti contesta insa aceste cifre. Ei spun ca nu e vorba de 25% din totalitatea clasei de virsta 15-25 de ani, care reprezinta in mod conventional tinerii, ci doar de un sfert din cei numiti „activi” – intre ghilimele -, un sfert din cei care isi cauta in mod efectiv de lucru. Ceilalti, altfel zis uriasa majoritate a tinerilor, se afla in acei ani la studii sau in diverse stagii. Acestia nici nu ar trebui sa intre in calculele economice. Mai mult, in cazul tinerilor europeni de pina in 24 de ani, „activii” – din nou intre ghilimele - sint o netă minoritate si e vorba de acei tineri care nu au putut, din diferite motive, sa-si termine studiile.

Europa nu a avut însă până acum o politică comună în chestiunea șomajului tinerilor, întrucât lucrul este dificil realizabil cita vreme politica somajului ramine o prerogativa nationala, in sarcina fiecarui stat membru.

Această întâlnire la vârf era cât pe ce să fie anulată luna trecută de către premierul italian Matteo Renzi. Renzi practic o impusese, împreună cu agenda ei, iar reticențele fuseseră mari printre tineri, în special deoarece era limpede că nu se va putea veni cu soluții concrete și că va fi, așadar, un summit mai degrabă cosmetic.

Angela Merkel amenințase chiar că era gata să părăsească summitul inainte de incheierea lui, intr-atât de mult i se părea mai degrabă o manevră publicitară a premierului italian Matteo Renzi.

Dincolo de marile angajamente retorice, rămâne faptul că UE nu are o politică comuna destinată eradicării șomajului tinerilor și că nu episodice întâlniri ritualice între lideri o vor rezolva.

XS
SM
MD
LG