Linkuri accesibilitate

Croitorie cu banii Uniunii Europene în zona de securitate


Moldova, Tailoring business in Ustia village, Dubasari, supported financially by EU funds

Moldova, Tailoring business in Ustia village, Dubasari, supported financially by EU funds

Un reportaj de Diana Răileanu.

Începînd din 2012, Uniunea Europeană a investit peste 8 milioane de euro în iniţiative promovare a încrederii în localităţile aflate pe ambele mauri ale râului Nistru, contribuind la îmbunătăţirea vieţii a peste o sută mii de oameni. Cu sprijinul UE, în zona de securitate au fost dezvoltate şi 10 afaceri. Printre cei care au beneficiat de suport financiar şi tehnic se numără şi Marina Andreev, o tânără de 22 de ani din satul Ustia, raionul Dubăsari, care în urmă cu trei luni a redeschis atelierul de croitorie din localitate. În vizită la mica întreprindere din Ustia a fost şi corespondenta Europei Libere, Diana Răileanu:

Lansat la mijlocul acestei veri, atelierul de croitorie administrat de Marina Andreev are astăzi 15 angajaţi – toate femei. Până a prinde un loc de muncă la întreprinderea din sat, majoritatea lucrau în capitală sau chiar peste hotare. Natalia Tanasiev, de 30 de ani şi mamă a doi copii, din 2006 câştiga un ban în Italia. Probabil şi astăzi ar fi comunicat cu familia doar pe Skype, dacă în urmă cu câteva luni, nu afla că atelierul din localitate este în căutarea unei croitorese:

Natalia Tanasiev

Natalia Tanasiev

„Am fost plecată, am revenit, iar aveam gândul să plec pentru că nu găseam un loc stabil de muncă la noi în sat. La noi, vedeţi, toţi pleacă, dar de întors, nu se întoarce nimeni. La mine chiar şi surorile sunt plecate. Când am decis să revin, toţi îmi spuneau: tu gândeşte-te bine dacă te duci acasă! La mine copiii au rămas cu părinţii, nu vedeam educaţie copiilor. Acum sunt lângă copii, acasă. De când mi-a fost oferit acest lucru, vă spun sincer, nici nu ştiu când trec zilele săptămânii. Cred că e foarte bine când lucrezi şi îţi place.

O altă angajată a atelierului din satul Ustia muncea până nu demult la o fabrică din capitală. Fenea Gîrlacu de 52 de ani îşi aminteşte fără mare încântare de zilele când se trezea cu noaptea-n cap pentru a ajunge la serviciu. De cînd s-a angajat în localitate, vine mai repede acasă. În plus, Fenea Gîrlacu economiseşte şi peste o mie de lei, bugetul lunar care îl cheltuia pentru transport:

Fenea Gîrlacu

Fenea Gîrlacu

„Greu, dimineaţă tare trebuia să ne sculăm, seara târziu, dacă reuşeam să vin la rutieră, bine, dacă nu, câteodată rămâneam şi în Chişinău, mă rugam la rude să mă primească. Mă costa doar drumul, 20 de lei încolo, 20 de lei încoace, 40 de lei pe zi. Cu ce mai rămâneam? Era foarte greu, mai ales pe timp de iarnă.”

Europa Liberă: Dumneata, dacă arunc o privire, văd că eşti cea mai experimentată aici...

Fenea Gîrlacu: „Noi toate ne ajutăm. Ele sunt tinerele, pe unde nu ştim ne ajutăm. Nu le ştim chiar pe toate. Cât trăieşti înveţi şi tot nu le ştii pe toate, aşa şi aici, ne învăţăm, ne deprindem.”

Patroana întreprinderii, Marina Andreev are 22 de ani şi din copilarie visa să redeschidă atelierul de croitorie din sat despre care ştia de la părinţi că a fost unul de succes în perioada Uniunii Sovietice. Pentru a-şi vedea visul realitate a urmat şi Facultatea de Business şi Administrarea Afacerilor la Academia de Studii Economice. Îi trebuia o „nimica toată” – banii pentru lansarea atelierului. Ajutorul a venit din partea Uniunii Europene, Marina fiind una dintre cei zece finalişti ai concursului lansat de PNUD Moldova pe banii europenilor şi care au beneficiat de un grant de 15.000 de dolari şi consultanţă în dezvoltarea afacerii:

Marina Andreev

Marina Andreev

„M-am gândit să fac un business plan pe această idee, adică, dacă nu reuşeam să câştig la concurs, probabil mergeam la o bancă, luam un credit şi oricum lansam afacerea. La noi în localitate, în satul Ustia, sunt foarte multe cusătorese, acesta a fost cel mai mare factor care m-a împins la această idee şi faptul că acest gen de activitate este concentrat în capitală, femeile sunt nevoite să se deplaseze, pe drum se cheltuie foarte mulţi bani, respectiv, ajung târziu acasă. Pe viitor vreau foarte mult să găsim un contract în exterior, dar îmi dau seama că avem nevoie de o capacitate de muncă mult mai mare.”

În prezent, clienţii atelierului din satul Ustia sunt companiile care au nevoie de echipamente de protecţie pentru angajaţi. Pentru o perioadă de zece luni Marina va beneficia şi de serviciile unui consultat, pentru a se feri de pierderi financiare şi greşeli costisitoare pentru afacere.

XS
SM
MD
LG