Linkuri accesibilitate

Sam Potolicchio: „problema cea mai importantă a Moldovei este fuga creierelor”


Sam Potolicchio

Sam Potolicchio

Opiniile unui profesor de la Universitatea Georgetown, președinte al unui program de pregătire a liderilor de nivel mondial.

Sam Potolicchio este profesor la Universitatea Georgetown, din Statele Unite şi presedinte al programului de pregatire a liderilor globali. Corespondenta noastra Lina Grâu, care a beneficiat de o vizita la Washington in cadrul programului „Open World” al Congresului american, a stat de vorba cu profesorul american intrebindu-l mai intii cit sunt de importanti liderii in lumea globalizata in care trăim?

Sam Potolicchio:Intr-o tara ca Moldova sunt foarte importanti, mai ales ca ati avut o perioada destul de îndelungata in care nu ati avut lider, n-ati avut un presedinte pentru o lunga perioada de timp. Prima data cind am fost in Moldova, țara nu avea un presedinte. După mine, oamenii pot avansa atunci cind urmeaza un simbol, sau atunci cind au pe cineva care ii ajuta sa avanseze. Pentru mine conducerea este importantă si de asta mi-am consacrat viata studiului leadershipului. Eu cred ca asta ii ajuta pe oameni sa ia decizii, ii ajuta sa aiba energie ca să înfaptuiasca anumite lucruri, îi ajută pe oameni sa aiba imaginaţie, hotarire. Eu studiez nu numai ideea de conducere, de leadership, dar si anumiti lideri, ce fac pentru ca oamenii sa ii urmeze, ce calitati le trebuie pentru a-i convinge pe oameni sa avanseze in folosul public...”

Corespondenta noastra l-a intrebat pe profesorul american daca diferentele dintre Moldova si tarile Baltice - pornite impreuna in acelasi timp pe calea independentei - s-au datorat si liderilor pe care aceste tari i-au avut ?

Sam Potolicchio: „Stiţi, eu cred ca problema cea mai importanta a Moldovei acum si care nu mai este si a tarilor Baltice, este ceea ce numim „fuga creierelor". Cei mai talentaţi oameni din Moldova pleaca, şi daca eu as fi un lider al Moldovei as zice asa: «Uite aveti atitea sanse aici ca sa schimbati tara voastra, sa ajutati tara sa se dezvolte si sa creasca şi, da, e bine sa mergeti sa invatati la Paris, la Londra, la Frankfurt, dar acolo desigur, ati putea contruibui la dezvoltare mai departe, or, aici in Moldova ati fi cei care ati da forma realitatii, ati infaptui o tara asa cum o vreti»; eu sper ca pina la urma talentele vor ramine in Moldova pentru ca e o țară in care se pot face atit de multe, există atita potenţial acolo caruia nu-i trebuie decit sa fie descatusat.”

Lina Grau l-a intrebat apoi pe Sam Potolicchio, profesor la Universitatea Georgetown, daca se refera numai la tineri, la rolul tinerilor in societatea moldoveanească.

Sam Potolicchio: „Ceea ce se va intimpla este ca cei care au o voce, se vor face auziti. Daca tineri nu participă, daca nu voteaza, daca nu colaboreaza cu organizatiile non-guvernamentale, nu semneaza petitii, nu ies in public sa ţina discursuri, nu se mobilizeaza, atunci nimeni nu ii poate auzi. Daca chiar vor sa faca o schimbare, atunci tinerii trebuie sa se implice. Poti sa schimbi lucrurile numai daca esti acolo, iar dacă nu esti acolo, nu vei putea face schimbarea pe care o vrei...”

Care ar fi atunci calitatile esenţiale ale unui lider a intrebat corespondenta Europei Libere?

Sam Potolicchio: „Cred ca, in primul rind, sa aiba o viziune. Sa vada lucruri pe care altii nu le vad. Sa fie oameni integri, ca oamenii sa aiba incredere in ei, apoi sa aiba imaginaţie şi creativitate. Daca esti conducator trebuie sa fii in stare sa rezolvi probleme foarte dificile, apoi un lider trebuie sa aibă energie, stamina, cum am spune, şi, al in al cincilea rind, un conducator trebuie sa aiba empatie, adica sa-i inteleaga pe oameni, sa vada si perspectiva altora, si sa ii determine pe ceilalti sa se implice.

Conducatorii trebuie sa fie preocupati numai sa-i faca pe altii sa fie mai buni, dar trebuie sa stie cum sa ii faca pe ceilalti mai buni pe termen lung, sa nu se gindeasca numai la perspectiva imediata, la cistigurile imediate si la rezultatele imediate, dar sa isi asume responsabilitatea pentru ceea ce se va intimpla peste cinci ani, sau peste zece, cinsprezece... Pentru ca ceea ce lipseste liderilor politici de azi, este că ei se gindesc numai la ziua de miine. Nu se uita in perspectiva, pentru ce va fi peste zece ani, peste 20 de ani și este nevoie de o constanță in pregatirea viitorului.”

Lina Grâu l-a intrebat pe profesorul de la Universitatea Georgetown ce sanse crede ca are Moldova pentru a avea un viitor mai bun.

Sam Potolicchio: „Eu sunt foarte optimist. Am avut cam 50 de studenti din Moldova si intotdeauna au fost cei mai talentati, cei mai ambitiosi studenti din grupele mele şi abia astept sa vad ce vor face din tara lor…”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG