Linkuri accesibilitate

Un album de fotografii al fotoreporterului elvețian Nicolas Righetti și un interviu acordat cotidianului helvet „Le Temps”.

Nicolas Righetti este un fotograf cunoscut din Elveția franceză și, mai recent, și în lumea anglofonă, grație - se poate spune - specializării sale în ilustrarea dictaturilor, a celor comuniste în particular. Righetti și-a început călătoriile profesioniste în 1989, cînd, cum spunea el sîmbătă, într-un interviu publicat în pagina culturală a cotidianului „Le Temps”, „a nimerit printre studenții care se îndreptau spre Piața Tiananmen”, în China. A stat trei săptămîni cu ei, a dormit în corturile lor, a avut numeroase discuții despre protestele politice și a realizat primul său mare reportaj despre o dictatură. Apoi, după nouă ani de tergiversări, a reușit să capete o viză nord-koreană și să realizeze un alt reportaj fotografic remarcabil. A urmat Turkmenistanul, Afganistanul, Siria, Somalia și… Transnistria.

Nicolas Righetti

Nicolas Righetti

Nicolas Righetti a vizitat Transnistria de cinci ori între 2010 și 2013, iar rezultatul este o carte, publicată zilele acestea la Editions Favre, la Geneva și, într-o ediție în limba engleză, la editura Large Network, album intitulat „Transnistria, țara care nu există”. Concomitent, pînă la la 3 noiembrie, o selecție din fotografiile transnistrene sînt expuse într-o expoziție la Bains des Pâquis, la Geneva.

Întrebat, într-un lung interviu cu RTS, radioul elvețian francofon, despre cum ar caracteriza regimul politic din Transnistria, Nicolas Righetti explica: „În cursul primelor mele două călătorii m-am aflat sub regimul lui Smirnov și atunci am înțeles că nu era un dictator tipic; unii, între care ghidul meu, îmi spuneau, este o dictatură «moale», în sensul că toți se cunosc, formează o mare familie, iar teama este de natură pur și simplu politică, dar nu poate fi comparată cu nivelul celei din Coreea de Nord”.

Ziarista Carolin Stevan de la „Le Temps i-a cerut să spună ce îl atrage atît de mult în Transnistria, iar Nicolas Righetti comentează : „Dacă aș putea într-adevăr răspunde la această întrebare, cu siguranță nu m-aș mai duce acolo. […] Să spunem, simplu, că mă fascinează toată această punere în scenă și acest teatru al nebuniei. Au o monedă, un pașaport, un imn, alegeri, etc. Tinerii născuți după 1991 își spune transnistreni. Doar cei mai în vîrstă vorbesc încă despre Moldova. Este unul din teritoriile care a mers cel mai departe în realizarea unui stat adevărat și, totuși,el nu există, fiindcă nu este recunoscut de nimeni, nici măcar de Rusia”.

„Cum se trăiește într-o țară care nu există ?”, îl întreabă pe fotoreporter ziarista de la „Le Temps”. „Pașaportul oficial nu permite locuitorilor să părăsească teritoriul, ei trebuie să-l folosească pe cel moldovenesc. Titlurile universitare nu sînt recunoscute în exterior. Industriașii au reînceput să pună [pe produse] ștampila moldovenească, pentru a le putea exporta. Rusia, care asigură 70% din cheltuielile naționale, posedă o importantă bază militară, cu, oficial, 1500 de militari, dar fără îndoială, [în realitate], de trei ori mai mulți.”

Întrebat cum poate explica investiții rusești de un asemenea ordin fără măcar să existe o recunoaștere oficială a statului, Nicolas Righetti răspunde: „E dificil să te pui în mintea la Putin, dar Transnistria nu este decît un fir de nisip al imperiului, departe de frontierele sale și a cărei întreținere costă deja mult. Această situație poate fi un spin în călcîiul Europei; pentru Moldova va fi greu să se integreze în Uniunea Europeană cu 5000 de soldați ruși prezenți pe teritoriul ei. O populație gata să se bată la frontierele NATO-ului constituie o bombă cu explozie întîrziată, pe care Putin are interesul să o țină în mînă.”

Despre măsura și felul în care actualitatea din Ucraina este percepută la Tiraspol, Nicolas Righetti apreciază în interviul cu cotidianul elvețian „Le Temps”: „Guvernul nu vrea în nici un caz să se lase îmbarcat în acest val de violență. În consecință, peste noapte, tăcere totală: mediile de informare nici nu pomenesc despre ce se petrece! În schimb, se spune că între cinci și șapte mii din cei 15 mii de cazaci din țară au plecat să lupte de partea [separatiștilor] ruși.”

Cartea-album a fotoreporterului elvețian înfățișează imagini panoramice și toți cei care l-au intervievat în ultimele două luni în Elveția l-au întrebat din ce motiv. Righetti răspunde că a lucrat cu un mic aparat Kodak, fiindcă a dorit să aibă un contact mai apropiat cu transnistrenii și, adaugă pentru „Le Temps”, „panoramicul s-a impus atunci cînd le-am văzut interioarele, atît de încărcate de istorie, de bibelouri și de cărți, în timp ce exteriorul este gol, vid…”

XS
SM
MD
LG