Linkuri accesibilitate

„Oriunde mă uit, indiferent la ce ma gîndesc, totul îmi pare atît de mohorît, de înfricoșător şi atît de lipsit de speranţă”


Scrisoare cenzurată

Scrisoare cenzurată

Scrisori din Gulagul stalinist într-un muzeu de la Tomsk.

Un muzeu siberian al represiunii politice găzduiește alături de fotografii și obiecte personale o colecție unică de scrisori trimise de deținuții Gulagului sovietic. În multe cazuri, aceste scrisori sînt ultimele semne lăsate pe pământ de acei oameni. Ele sînt accesibile publicului într-o expoziție numită „Scrisori de la tata”. Relatarea corespondentei Europei Libere Melanie Bachina este rezumată de Oana Serafim.

„Oriunde mă uit, indiferent la ce ma gîndesc, totul îmi pare atît de mohorît, înfricoșător şi atît de lipsit de speranţă”, îi scria profesorul universitar de la Moscova Aleksei Vangengeim soţiei sale într-o scrisoare de pe la mijlocul anilor 30. Si continua: „numai casa mea cu cei care imi sînt dragi si iubiţi, îmi apare clară și voioasă, o stea care îmi luminează drumul”.

Profesorul Vangengeim a înfiinţat serviciul meteorologic sovietic. A fost arestat in 1934 si executat in 1937. În opinia lui Stalin, vina lui Vangengeim a fost că dădea informatii false despre timpul probabil, ca sa boicoteze succesele agriculturii sovietice.

Ceea ce îl impresioneaza Vasili Hanevici, pe directorul muzeului de la Tomsk, e ca oamenii trimişi în lagarele de munca din Siberia, in conditii total neomeneşti, se gîndeau cu atîta grijă la cei dragi lăsaţi acasă. „Scrisorile sunt extrem de emoţionante, spune Hanevici.

Scrisorile sînt scrise pe hirtie de calitate proastă, cu litere microscopice pentru ca pe o foaie sa încapa cit mai multe cuvinte şi gînduri si peste aceste litere firave. Pe unele din ele se văd cicatricile lăsate de cerneala groasă și neagră din tocurile cenzorilor.

Aleksei Vangengeim îi scria în fiecare scrisoare citeva pagini fiicei lui Eleonora, care atunci avea 4 ani. Ii trimitea frunze uscate presate si desene cu păsări şi animale pe care le vedea în lagarul Arctic Solovki. Ii scria ghicitori si jocuri de cuvinte. Eleonora a devenit ea un respectat om de ştiinţă specializat în studierea mamuţilor.

Daca de la fondatorul meteorologiei sovietice au rămas multe scrisori, de la Nikolai Kliavin a ramas numai una şi citeva de carţi poştale desenate de mână. Kliavin a fost arestat pentru „agitatie anti sovietica” in 1938 şi a murit in lagar in 1943. Desenele sale sunt cu personaje de povesti si au culori vii si pline de viaţă.

„ E surprinzător cum un om care murea de foame putea sa deseneze in astfel de culori”, spune directorul muzeului.

Desen din Gulag

Desen din Gulag

Marta Alexeieva este fiica arhitectului Boris Alekseiev şi a aflat despre tatal său mai multe abia cînd avea peste 50 de ani. „Schite, picturi, carti, fotografii si, cel mai important, citeva scrisori. Toate astea sînt tatal meu”.

A fost arestat prima data in 1933 si sentinta de 5 ani închisoare i-a fost comutata la exil in estul Siberiei. Acolo s-a casatorit si a avut doua fete. Marta s-a nascut în 1937. Cind Marta avea 3 ani, tatăl ei a fost arestat din nou si trimis în lagarul de la Tomsk. Familia s-a mutat in apropiere ca sa-i fie aproape.

La inceput scria multe scrisori, apoi a fost transferat de la un lagar la altul şi scrisorile de răspuns ale soţiei lui ajungeau la el din ce în ce mai rar. Soţia sa a murit inainte de eliberarea lui din închisoare, iar fetele au fost crescute de rude. Nimeni pomenea de tatăl ei sau despre locul unde ar putea fi.

Nici Marta nu l-a pomenit pînă spre 50 de ani, cînd impreuna cu sora ei au început să caute informaţii despre el.

A aflat ca dupa ce a fost eliberat din lagar a avut domiciu forţat in regiunea Orientului îndepărtat, la Magadan şi nu a avut drept la corespondenţă.

Ultima informaţie pe care Marta o are despre el este din 1952, și nu se știe care i-a fost soarta. Dar Marta continuă să caute.

Într-una din putinele scrisori rămase de pe urma tatălui ei se pot citi următoarele rînduri: „Sărut-o pe Marta din partea mea și spune-i că Boba se gîndește numai la ea”.

XS
SM
MD
LG