Linkuri accesibilitate

Sancțiunile vor fi menținute câtă vreme situația în Ucraina va rămâne cea actuală.

Comitetul reprezentanților permanenți la Bruxelles ai țărilor din UE, altfel zis ambasadorii pe lângă Uniunea Europeană, au luat decizia, sprijinită de toate capitalele, de a menține sancțiunile impuse Rusiei.

Ambasadorii au considerat că planul de pace pentru Ucraina nu a devenit pentru moment o realitate. Ambasadorii au remarcat un oarecare progres minor în câteva puncte ale armistițiului încheiat de Kiev cu separatiștii, însă nu suficient pentru a ridica sancțiunile impuse Moscovei.

Ultimul pachet de sancțiuni au fost decis de europeni la începutul lunii și vizează sectorul energetic, al apărării şi cel financiar. Ele vizează şase mari companii din domeniul apărării şi energiei, precum şi 24 de personalităţi.

Noile sancţiuni interzic finanţarea a trei mari companii ruseşti din domeniul apărării şi a altor trei din sectorul energetic. E vorba de companiile petroliere Rosneft şi Transneft, precum şi filiala petrolieră a Gazprom.

Filiala de gaze a Gazprom nu este însă afectată de sancțiuni, întrucât asta ar dăuna în mod indirect clienților europeni ai Gazprom.

Sancțiunile vor fi menținute câtă vreme situația în Ucraina va rămâne cea actuală. Acordul semnat pe 5 septembrie, la Minsk, de reprezentanți ai guvernului ucrainean si ai separatiștilor prevedea încetarea focului și un schimb de prizonieri. Ulterior, s-a mai decis și crearea unei zone-tampon de 30 de km. Cu toate acestea, ciocnirile continuă și zilnic se înregistrează victime.

XS
SM
MD
LG