Linkuri accesibilitate

La Kabul a avut loc primul transfer democratic de putere din istoria Afganistanului


În Afganistan, Așraf Ghani a depus jurământul ca noul preşedinte al ţării după care l-a numit pe fostul său rival Abdullah Abdullah în funcţia de „şef executiv”. Este primul transfer democratic de putere din istoria Afganistanului. Fostul șef al stPreşedintele demisionar Hamis Karzai a condus ţara din 2001. Ashraf Ghani s-a angajat să semneză până la sfârşitul acestei luni acordul privind continuarea staţionării unor trupe americane în Afanista. Militarii vor participa numai la misiune de antrenament şi vor acorda sprijin logistic forţelor de ordine locale.

XS
SM
MD
LG