Linkuri accesibilitate

Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

Ambasada Ungariei, în cooperare cu Biroul de Relaţii Interetnice al Republicii Moldova şi Biroul Comisarului ONU pentru Drepturile Omului, organizează o discuţie pe tema: „Predarea şi învăţarea limbii minoritare ca limbă maternă, predarea în limba minoritară şi a limbii de stat minorităţilor”

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie marchează Ziua Mondială a Inimii cu un „Marş pentru inimă” .

La Bruxelles va fi semnat Acordul între Uniunea Europeană şi Republica Moldova privind participarea Moldovei la Programul pentru Competitivitatea Întreprinderilor şi a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (COSME).

La Chişinău, Ministerul Economiei lansează Săptămîna Europeană a IMM-urilor.

Preşedintele american Barack Obama îl primeşte la Casa Albă pe premierul Indiei, Narendra Mondi, care cu o zi în urmă a ţinut un mare miting la New York, în Madison Square Garden.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, se întâlneşte cu preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, pe marginea reuniunii ţărilor de la Marea Caspică, organizată la Astrahan.

Parlamentul European începe săptămâna aceasta audierea candidaţilor pentru un portofoliu în noua Comisiei Europeană a lui Jean Claude Juncker.

XS
SM
MD
LG