Linkuri accesibilitate

Peter Pollak s-a născut într-un ghetou al romilor și a muncit mult ca să scape. A scăpat. El este astăzi politician.

Peter Pollak, în vârstă de 41 de ani, s-a născut într-o familie cu patru copii în ghetoul romilor de la Levoča, o localitate din estul Slovaciei.

Șansa vieții lui, după cum afirmă mereu, a fost să meargă la ceea ce se numește o grădiniță integrată, unde mama lui lucra dereticătoare.

Eufemismul grădiniță integrată semnifică o grădiniță la care copiii romi mergeau împreună cu copii majoritari, sau albi, cum li se spune mai direct în Slovacia.

Astăzi, Peter Pollak este convins că integrarea de la vârstă fragedă este cheia rezolvării problemei romilor, o comunitate persecutate timp de sute de ani, care se mai confruntă și azi cu acte de discriminare și cu segregarea.

Tânărul Peter Pollak a făcut studii, ajungând profesor universitar de științe sociale la Bratislava. Prin propriul exemplu, a demonstrat că nu ești sortit unei vieți în mizerie și sărăcie, chiar dacă te naști într-un ghetou de romi din estul Slovaciei. Prin muncă asiduă și șansă poți să scapi.

Odată evadat din ghetou, Peter Pollak a devenit activist pentru drepturile romilor, încercând să-i ridice și pe alții. A început în 1996 în localitatea natală, la Levoča, unde a lucrat ca voluntar la organizarea unor evenimente culturale, sportive, cognitive destinate romilor.

A luptat contra discriminării romilor și rasismului ca activist, până prin 2004, când a început a i se coace ceea ce a devenit mai târziu a doua sa convingere cheie: problema romilor se poate rezolva mult mai ușor prin implicarea lor în politică. Cu alte cuvinte, romii (care formează în Slovacia cam 8 la sută din populație) pot deveni o forță electorală. Dacă devin alegători conștienți, bine informați, orice politician ar trebui să fie sensibil la nevoile lor. Dacă acest politician este chiar un reprezentant al romilor, cu atât mai bine.

Mahalaua segregată a romilor Angi Mlyn, Michalovce, în estul Slovaciei

Mahalaua segregată a romilor Angi Mlyn, Michalovce, în estul Slovaciei

Din 2005, Peter Pollak a candidat de patru ori la diferite alegeri la nivel local, regional și național. În aprilie 2013, a reușit și a obținut o victorie istorică. A devenit primul rom care a fost ales vreodată deputat în parlamentul Slovaciei. A fost ales pe listele Partidului Oamenilor de Rând.

Acest partid de centru dreapta nu a intrat în coaliția de guvernare din Slovacia. Dar guvernul l-a numit pe Peter Pollak în calitate de reprezentant plenipotențiar al său pentru comunitatea romilor.

Deodată, fostul activist a devenit demnitar cu responsabilități. Toate programele guvernamentale pentru romi, fondurile europene pentru ajutarea comunității trec într-un fel sau altul prin mâinile sale.

De exemplu, la 2 septembrie, a inaugurat o școală pregătitoare, integrată, la Hrabušice, un sat din estul Slovaciei unde romii sunt și așa relativ integrați, unde ghetouri nu există. A fost ales Hrabušice pentru că autoritățile locale sunt perspicace și au depus un asemenea proiect la guvern. Din localitățile unde romii locuiesc în ghetouri, proiecte încă nu veniseră. Dar nu înseamnă că Peter Pollak nu se gândește și la ele.

Peter Pollak se chinuie să mulțumească și să împace pe toată lumea, și pe oamenii care așteaptă de la el, și pe demnitarii sub care se află.

Zidul Sportului la Ostrovany desparte mahalaua romilor de restul localităţii

Zidul Sportului la Ostrovany desparte mahalaua romilor de restul localităţii

I se cere mereu socoteală. Dacă vreun jurnalist întreabă guvernul slovac de ce lasă nepedepsită segregarea copiilor romi în școli, de ce admite construcția zidurilor care țin o mare parte a romilor în ghetouri, guvernul slovac răspunde: întrebați-l pe Peter Pollak, reprezentantul nostru plenipotențiar.

Întrebat, Peter Pollak răspunde cam așa: ”toate problemele cu care se confruntă comunitatea romilor sunt importante”, ”am pregătit un nou program până în 2020, prin care dorim să realizăm reforma romilor”, ”statul nu are competențe să intervină și să indice comunității ce activități să desfășoare”…

Peter Pollak care s-a născut într-un ghetou al romilor și a muncit mult ca să scape, a scăpat. Peter Pollak este astăzi politician.

XS
SM
MD
LG