Linkuri accesibilitate

NATO spune că a observat o retragere semnificativă a forțelor ruse de pe teritoriul Ucrainei


NATO spune că a observat o retragere semnificativă a forțelor ruse de pe teritoriul Ucrainei, dar că mai multe mii de militari rămân staționați în apropiere de graniță. Purtătorul de cuvânt Jay Janzen a spus într-o declarație scrisă că și pe teritoriul Ucrainei au mai rămas militari ruși, dar că „numărul lor este dificil de determinat”. De asemenea, pe teritoriul Ucrainei ar mai opera forțe speciale ruse „greu de detectat”. Oficialul NATO mai spune că separatiștii pro-ruși controlează câteva puncte de traversare a frontierei, ceea ce permite mișcarea nestingherită a trupelor. Și forțele ucrainene, și forțele separatiștilor au spus că au retras artileria grea din primele linii, pentru a crea între ele o zonă tampon de 30 de kilometri. Oficiali pro-ruși de la Donețk au spus că armistițiul fragil de la 5 septembrie a fost încălcat încă de două ori noaptea trecută în acest oraș.

XS
SM
MD
LG