Linkuri accesibilitate

Ion Diacov: „Societatea trebuie să se trezească, narcomafia este un pericol chiar pentru independența statului”


Interviul dimineții cu procurorul municipiului Chișinău.

Procurorul municipiului Chişinău, Ion Diacov, a declarat într-o recentă conferinţă de presă că traficanţii de droguri sau cei care-i protejează îşi asigură libertatea, chiar dacă sunt arestaţi, prin coruperea judecătorilor. Sumele încasate de ceea ce pare a fi o organizaţie dezvoltată care operează cu cantităţi uriaşe de droguri este atât de mare încât cumpărarea unor decizii ale instanţelor, favorabile criminalilor trimişi în judecată, este o nimic toată,

susţine procurorul. De ce sunt făcute aceste dezvăluiri răsunătoare şi ce poate urma după ele? Sunt doar două din mai multe întrebări adresare dlui procuror Ion Diacov.

Europa Liberă: Aţi făcut, dle procuror, dezvăluiri sonore şi impresionante recent. Aţi spus practic, de fapt, că traficanţii de droguri operează cu cantităţi uriaşe de droguri aici, că sumele încasate sunt atât de mari, de peste un miliar de lei anual, astfel încât preţul oferit pentru cumpărarea unui judecător sau alt demnitar din aceşti bani sparge orice rezistenţă. Aţi exemplificat chiar cu magistraţi care au pronunţat decizii vădit ilegale, blânde pentru rechini ai drogurilor. De fapt, ce efect aţi dorit să aibă dezvăluirile Dvs.?

Ion Diacov: „Vreau să fac o mică retrospectivă: va să zică doi - doi ani şi jumate în urmă eu, când am făcut o generalizare a stării de fapt în lupta cu criminalitatea în municipiul Chişinău, am adunat colectivul şi am spus că lupta cu traficanţii de droguri nu trebuie de limitat la cum se face de obicei, că e foarte uşor de a trage la răspundere narcomanii care de fapt sunt nişte persoane bolnave, dar trebuie să mergem mai departe, şi la lanţul 2,3,4, cât vom putea, să tragem la răspundere traficanţii şi persoanele care profită de rezultatele acestor crime odioase.

Şi iată am stabilit suma aceasta care, aşa cum e calculată aproximativ, e de 18 miliarde de lei care stau în bugetul acestor traficanţi. Vorbesc acum de un caz concret: am expediat în judecată un grup de persoane cu „capul” lor care era pe numele Ciornâi. Doamna Vasilievici, judecătoarea, examinând acest caz a aplicat art. 79, 90 şi i-a pronunţat o sentinţă mai jos de limitele pe care le prevede legea.

Adică legea prevede o pedeapsă mai aspră, (pentru că asta se consideră o crimă deosebit de gravă. Iar procurorul în proces nu se duce ca la bazar şi zice „dăm asta, dăm asta, costă atâta etc.” El a dat caracteristică crimei, circumstanţelor în care s-a comis crima şi criminalului - că este o persoană anterior judecată, prezintă un pericol deosebit de grav, etc. Şi el a solicitat 14 ani de puşcărie.”

Europa Liberă: Şi dvs. spuneţi că procurorul, sau cel care a prezentat cazul în instanţă, a prezentat toate argumentele necesare ca să fie o pedeapsă de acest fel?

Ion Diacov: „Desigur că da. Desigur că da. Şi judecătorul în cazul acesta concret, i-a aplicat o lege eronat şi i-a dat o sentinţă ilegală. Nu o spun eu, o spune Curtea de Apel, iar recent a spus-o şi Curtea Supremă de Justiţie care a anulat această sentinţă, a recunoscut-o ca ilegală şi i-a dat altă pedeapsă. Drept că din nou minimală şi noi nici cu asta nu suntem de acord: că s-a dat pedeapsa minimală de doar șapte ani. A recunoscut că este un criminal deosebit de periculos, dar i-a dat șapte ani de închisoare.”

Europa Liberă: Dvs. aţi prezentat aceste cazuri şi este limpede. Aşadar, în concluzie: sunt zeci, sute de kilograme de droguri şi nu sunt traficanţi în puşcărie?

Ion Diacov: „Permiteţi-mi să duc până la capăt gândul, ca să înţeleagă ascultătorul. Va să zică, sentinţa Curţii Supreme de Justiţie a intrat în vigoare, este definitivă şi are putere de lege, legea obligatorie pentru toţi. Şi iată că în cazul dat, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, care este şi membru Consiliului Superior al Magistraturii, era obligat să vină în consiliu şi să ceară cercetarea cazului. Fiindcă Curtea Supremă de Justiţie a stabilit cert că doamna Vasilievici a încălcate legea şi în codul Penal este art.307 care expres prevede răspunderea penală pentru pronunţarea unei sentinţe vădite ilegale. Ceea ce a şi fost stabilit. Şi el trebuia să ceară, cu atât mai mult că şi Procurorul General este membru Consiliului Superior Magistraturii.

Dar iată că ieri s-a întâmplat ceea ce eu nicidecum nu m-am aşteptat: dl Poalelungi, în loc să-şi onoreze obligaţiunile şi să ia măsuri cu judecătorul, el s-a adresat la CSM cu propunerea, şi membrii CSM l-au susţinut şi s-au adresat către Procurorul General sau către Procuratura Generală (nu ştiu cum a fost formulat) ca să ia măsuri cu mine, să facă anchetă de serviciu să mă pedepsească, că eu am făcut publice aceste date.

Europa Liberă: Deci dvs. vă pomeniţi sub o anchetă disciplinară cerută de Consiliului Superior Magistraturii?

Ion Diacov: „Aşa lor li se pare. Nu mă pomenesc eu nicăieri şi nu mă tem eu de nimic. Faptul este fapt: oamenii încurcă ceva.

Pe de altă parte, ieri am fost în emisiune la „Publica” - o televiziune foarte stimată de mine - şi la „Realitate”. Ziariştii mi-au dat întrebarea - cine stă în spatele acestei narcomafii cu bugetul acesta de 18 miliarde? Eu nu pot da familii şi am spus că noi vom putea răspunde la această întrebare atunci când se va face o anchetă corectă şi va da răspuns ancheta. Numai ea poate să dea răspuns la aceste întrebări.

Şi iată că eu ieri aseară, după ora 17, am încercat să revăd emisiunea „Publica” Report, dar nu am putut deschide site-ul. Iar seară m-au sunat şi prietenii, colegii, şi mi-au spus că nu pot deschide site-ul. Am încercat; şi eu din nou de vreo 10 ori. Chiar acum dimineaţa am încercat şi nu se deschide.”*

Europa Liberă: Dvs. sugeraţi că au fost blocate emisiunile respective?

Ion Diacov: „Eu nu consider nimic. Eu constatat. Asta e fapt constatat că nu se deschide: nici la „Realitatea”, nici la „Publica”. Înseamnă că este o bănuială rezonabilă (nu învinuiesc pe nimeni), dar este o bănuială rezonabilă că acei care dispun de aceşti 18 miliarde au o aşa putere că blochează site-rile, blochează presa, sau impun conducătorii CSM să ia nişte decizii improprii care nu se poate de admis în aşa situaţie. Este anormal. Nu puteau ei să pună întrebarea de a astupa gura unui procuror care a spus un lucru. Eu doar nu am făcut nimic, eu doar am dat publicităţii unele lucruri care nu se poate de vizualizat.

Eu, în premieră astăzi, pot să mai spun ceva: că doamna Vasilievici nu a luat această decizie de sine stătător, ea a fost impusă să pronunţe o aşa sentinţă, ei i sau dat asigurări că sentinţa nu va fi atacată. Eu am probe, am documente care probează acest fapt, dar deocamdată nu am să le spun, fiindcă eu văd că lucrurile iau o întorsătură chiar periculoasă.

Europa Liberă: Dle Diacov, de fapt ce trebuia să înţeleagă societate în această situaţie din punctul dvs. de vedere?

Ion Diacov: „Societatea trebuie să se trezească şi să înţeleagă că narcomafia la momentul actual prezintă un pericol chiar pot să spun pentru independenţa statului, dacă aşa lucruri se petrec. Noi mai dăunezi am aflat că structurile internaţionale ne-au sancţionat, ne-au sancţionat cu banul, nealocând suma care a fost promisă pentru reformele în justiţie, aducând un singur argument - corupţia. Fiindcă cetăţeni ai Germaniei, ai Angliei şi ai Americii nu mai au de gând să finanţeze corupţia în Republica Moldova.

Europa Liberă: Sunt de presupus reacţii ale judecătorilor vizaţi de Dvs., inclusiv poate să vă ceară regulamentar dezminţiri pentru ceea ce vor spune că este o calomnie. Ce căi, ce posibilităţi reale pot fi ca spusele Dvs. să fie confirmate cumva, iar magistraţii respectivi să fie traşi la răspundere dacă va fi cazul? Pentru că până la urmă va trebuie să răspundeţi şi unor acuzaţii care vor veni din partea magistraţilor vizaţi.

Ion Diacov: „Mulţi judecători m-au sunat şi ei se revoltă de situaţia care s-a creat. Marea majoritate a judecătorilor sunt oameni oneşti. Eu nu trebuie să dovedesc nimic. Şi repet că este lege, adică sentinţa Judecătoriei Supreme este definitivă şi are putere de lege, care a recunoscut că sentinţa doamnei Vasilievici este ilegală.

Dar este în Codul Penal expres un articol care prevede răspundere penală şi aici nu trebuie de inventat bicicleta. Şi nu trebuie de speriat pe nimeni. Trebuie declanşată urmărirea penală şi asta este tot. Este Preşedintele statului, care este judecător şi este o persoană profesionistă, cu un bagaj foarte mare de lucruri. Şi lucrurile aceste dumnealui le înţelege perfect. Şi dacă dumnealui a auzit aceste date acum, eu cred că reacţia o să fie de la sine.”

Europa Liberă: Spuneţi-mi vă rog pentru precizie: de ce, însă, procurorul municipiului Chişinău face aceste dezvăluiri? De ce nu Procuratura Generală? Ca să înţeleagă toată lumea, aţi formulat critici şi la adresa Procuraturii Generale la un moment dat că nu a reacţiona, ca şi Consiliul Magistraţilor, în mod adecvat?

Ion Diacov: „Să nu creadă cineva că eu m-am sculat azi dimineaţă şi am început să fac declaraţii. Eu, din august 2013, pe interior, conform obligaţiunilor de serviciu, am făcut toate demersurile de rigoare şi am o mapă de 2 kg de demersuri. Adică nu am făcut-o doar azi. Şi de aceea am considerat că azi au intervenit nişte circumstanţe: adică, este hotărârea definitivă Curţii de Justiţie, este criminalul deosebit de periculos şi el este în libertate. Măcar nu este în momentul acesta anunţat oficial în căutare.

Eu vă spun că am avut în practică cazuri: a evadat o persoană nu atât de periculoasă, pur şi simplu a evadat din puşcărie. Imediat se iau măsuri, luaţi orice lucrător din penitenciare care ştie cum se face, şi vă va spune că se blochează toate căile, toate taxele, se iau măsuri şi, într-un timp mai lung sau mai scurt, îl prind. Acesta, însă, este un personaj foarte periculos şi un an de zile nu îl caută nimeni. Credeţi că e pur şi simplu aşa? Înseamnă că tot mafia, narcomafia aceea îl protejează. Asta e concluzia. Poate eu greşesc, dar am toate motivele să am o bănuială rezonabilă că este anume aşa.”

[*NOTĂ: După înregistrarea acestui interviu, procurorul Ion Diacov ne-a contactat şi ne-a comunicat că are deja acces la site-urile cu emisiunile la care a fost prezent. Prin urmare, procurorul admite că lipsa de acces pe care o constatase la un moment dat ar fi putut fi cauzată de probleme tehnice, şi nu de intervenţii editoriale.]

XS
SM
MD
LG