Linkuri accesibilitate

Ministrul agriculturii Vasile Bumacov: restricțiile rusești la fructele din Moldova ar putea fi revizuite peste o lună


Ministrul agriculturii Vasile Bumacov crede că restricțiile rusești la importurile de fructe din Moldova ar putea fi revizuite peste o lună, informează site-ul de știri economice agora.md. Aflat la Moscova, oficialul moldovean s-a întâlnit cu șeful serviciului fitosanitar rusesc Serghei Dankvert. Bumacov, care a vizitat un târg alimentar internațional la Moscova, a mai spus că „populația Federației Ruse apreciază produsele agroalimentare moldovenești pentru gustul lor unic” și că „merele moldovenești sunt deosebit de așteptate”. Rusia a interzis începând din 14 iulie importurile de conserve de fructe şi legume din Republica Moldova, după ce a decis să impună un embargo asupra fructelor moldoveneşti, din cauza unei „insecte periculoase” numită „molia orientală”.

XS
SM
MD
LG