Linkuri accesibilitate

Președintele Ucrainei, Petro Poroşenko, începe un turneu diplomatic în Statele Unite și Canada


Parlamentul de la Kiev şi Parlamentul European de la Strasbourg au ratificat, în sesiuni speciale ţinute în acelaşi timp, Acordul de Asociere al Ucrainei la Uniunea Europeană. Acordul de Liber Schimb, parte din Acordul de Asociere, nu va intra în vigoare decât la sfârşitul anului viitor, un compromis la care s-a ajuns pe 12 septembrie, în cadrul negocierilor dintre Ucraina, UE şi Rusia. În caz contrar, Moscova a ameninţat cu impunerea unor taxe vamale suplimentare, anulând relaţiile comerciale privilegiate de care se bucură Ucraina în cadrul CSI. Presedintele Poroşenko a anuntat ieri si planurile sale pentrru a acorda regiunilor Doneţk si Luhansk, controlate de rebelii pro-rusi, a „unui statut special” – cu limba rusa limba oficiala, cu posibilitatea de a-şi crea forte proprii de politie si de a numi judecatorii si procurorii. Lideri ai regiunilor separatiste au declarat insa că resping oferta Kievului, pledind pentru independenţă. Presedintele Poroşenko începe astazi un turneu in Statele Unite si Canada, unde miine va avea convorbiri cu presedintele american Barack Obama si poimiine se va adresa Congresului american.

XS
SM
MD
LG