Linkuri accesibilitate

Invitata serii este Sorina David de la portalul „E-sanatate.md”

„Astăzi pe platforma E-Sănătate citiți povestea unei femei care, la câteva zile după ce a fost internată în spital, a fost interogată de poliție chiar în salonul pentru pacienți. Femeia în vârstă de 59 de ani povestește că a ajuns în această situație, după ce s-a certat cu medicii de la Spitalul de Urgență, pentru că au refuzat să-i dea cartea de reclamații, unde voia să scrie o plângere. Administrația instituției susține că medicii au chemat poliția, deoarece aceasta ar avea probleme psihice și nu se purta adecvat. Totuși, femeia susține că nu a stat niciodată la evidența psihiatrilor.

Un alt subiect este despre reparațiile cu ilegalități la spitalele municipale. Spitalele municipale s-au apucat de reparații, fără să țină cont de anumite prevederi legale. Astfel, banii bugetari au fost cheltuiți nejustificat, reparațiile au fost de proastă calitate, în volum mai mic, iar lucrările au fost finisate mult mai târziu, decât a fost prevăzut în caietul de sarcini. Cel puțin așa se spune într-un raport al Curții de Conturi. Potrivit documentului, anul trecut Direcția Municipală de Sănătate a planificat un buget de 11 milioane de lei pentru reparația a 12 instituții medicale municipale. În majoritatea din cele 15 licitații publice organizate, auditorii au identificat nereguli.

Platforma E-Sănătate.MD a devenit unul dintre partenerii media al festivalului BOSTANIADA. Cu acest prilej vă vom oferi timp de două săptămâni diverse informaţii despre beneficiile dovleacului, cum poate fi folosit în alimentaţie, ce vitamine conține și ce maladii poate trata. Cu acest prilej vă invităm să citiți interviu cu nutriționista Tamara Șchiopu, căreia îi aparține ideea festivalului. Tamara Șchiopu explică ce înseamnă produse ecologice și care sunt secretele unei alimentații sănătoase, cum trebuie să gătim și ce nu trebuie să mâncăm ca să nu ne îmbolnăvim.

Dintr-un alt material semnat de Virginia Dumitraș aflați ce trebuie să faceți ca să nu ajungeți de la bal la spital. Toamna restaurantele, cafenele şi sălile de evenimente devin extrem de solicitate de cei dornici să organizeze zile de naștere, nunţi, botezuri, de aceea trebuie să verificați minuțios produsele care ajung pe masă. Astfel, specialiștii au făcut o listă de produse vulnerabile, dar și cu recomandări care ar putea preveni o eventuală toxiinfecție alimentară.”

XS
SM
MD
LG