Linkuri accesibilitate

Victor Ciobanu: „Eu nu cred în blocuri electorale fiindcă moldovenii se organizează slab...”


Un interviu cu editorialistul Victor Ciobanu de la „Ziarul Național”.

Campania electorală ar trebui să înceapă oficial abia în două săptămâni, dar, neformal, partidele se află deja demult pe câmpul de luptă. Un scor individual cât mai bun, care să facă posibil şi unul comun suficient de bun ca să păstreze direcţia Republicii Moldova spre UE, ar trebui să fie un interes primordial al partidelor proeuropene de la guvernare. Numai că unii analişti deja văd semne clare că cel puţin două dintre ele şi-ar fi îndreptat baionetele unul împotriva altuia.

Astăzi îl vom întreba pe unul dintre aceşti analişti, Victor Ciobanu, editorialist la „Ziarul Naţional”, pe ce îşi bazează presupunerea că democraţii i-ar hărţui pe liberal-democraţi şi, în general, care sunt coordonatele campaniei care stă să înceapă?

Europa Liberă: Domnule Ciobanu, aţi sugerat în ultimul Dvs. editorial că Partidul Democrat ar fi început o luptă electorală „murdară” şi „perfidă”, spuneţi Dvs., cu partenerul său de coaliţie, Partidul liberal-democrat (cuvântul partener îl luaţi chiar între ghilimele în articolul Dvs.) şi că aceasta ar putea să însemne un singur lucru: ca PD ar avea în vedere şi un plan B postelectoral, care ar consta în alierea postelectorală cu PCRM-ul convertit la europenism, dacă scorurile proeuropenelor nu vor fi suficiente pentru crearea unei coaliţii. Ce exact aveţi în vedere?

Victor Ciobanu: „Ce am în vedere? Ştim foarte bine abilitatea PD de a negocia la două capete. Am văzut aceasta în campania din 2010 și, în funcție de scoruri electorale, cred că PD ne va demonstra încă o data că este capabil să negocieze și pe o parte, și pe alta, continuând zisul parcurs european. De ce zic aşa? Pentru că nu cred nici în convertirea sinceră a comuniștilor în acest parcurs și, probabil, asta ar fi o variantă proastă. Totuși insist că varianta cea mai bună ar fi reeditarea unui AIE 3, având în vedere și sondajele care ne demonstrează acest lucru, cel puțin în acest moment.”

Europa Liberă: Dar, care sunt faptele pe care vă bazați? Pentru că, aparent, între aceste două partide parcă ar fi pace bună, parcă nu se atacă în public reciproc, nici nu au manifestat vreunul din ele prietenie mai mare cu PCRM. De ce atunci aceste supoziții?

Victor Ciobanu: „Am luat între ghilimele și altă construcție care, de fapt, nu-mi aparține, ci îi aparține dlui Sturza, care zice că este o problemă indusă și dirijată de parteneri cu referire la animozitățile din cadrul PLDM. Mie personal îmi pare că este o problemă mai mult artificială cea cu referire la „lider”, „capul de listă” etc. Cred că PLDM va avea suficientă rațiune, este un partid matur, inclusiv liderii vor avea rațiune ca să gestioneze această „problemă” și, până la urmă, nu văd o problemă, fiindcă este cel mai mare partid, axa, aş spune, a guvernării proeuropene. Şi, până la urmă, mesajul proeuropean se pliază perfect pe acest partid.

Nu văd o problemă dacă în campanie vor merge, de exemplu, trei lideri, cum ar fi Filat, Gherman, Leancă, în orice ordine în care vor conveni pe interiorul partidului, dat fiind că toți trei și-au adus contribuția majoră la acest parcurs. Bine, asta e o variantă care o văd eu. Ar putea fi mai multe variante. Până la urmă, nu contează cine este primul, cine e mai sus pe listă, fiindcă în buletinele electorale, după cum știm, nu se publică numărul de ordine, ci se publică denumirea partidului și doar sigla. De aceea ziceam eu că este o problemă indusă. Şi o altă problemă ce, după mine, iarăși este indusă și nu are finalitate e cea a blocului, a listei comune, a unui bloc mare eventual al partidelor proeuropene…

Europa Liberă: Rezultatul maxim al partidelor proeuropene care îi asigură majoritatea, ați precizat, poate fi obținut doar mergând separat în alegeri… Vi se pare suspectă într-un fel și insistența Partidului Democrat vizavi de nevoia creării unui bloc electoral. De ce ar avea nevoie, în opinia dvs., PD de bloc electoral?

Victor Ciobanu: „Eu cred că până la urmă este o problemă irealizabilă și asta o înțeleg foarte bine și democrații. Să ne imaginăm doar cum ar arăta acest bloc, cu ce mesaj ar merge, de exemplu, concomitent PD și PL în această construcție, având în vedere că domnul Ghimpu a anunțat că trebuie să renunțăm la statutul de neutralitate, iar PD insistă pe componența socială, fiind partid cu doctrină social-democrată. Este absolut evident că ei trebuie să meargă separat și să acumuleze maximum de voturi într-un context general proeuropean, toate componentele fostei AIE.

Europa Liberă: Şi PD-ul cu PLDM-ul împreună într-un bloc? Ce credeţi?

Victor Ciobanu: „Eu nu cred în blocuri pe simplu motiv că moldovenii se organizează foarte slab. Eu nu prea înțeleg ce ar însemna un staff comun, o construcție comună, o listă comună? Cred că ar fi necesare vreo câteva luni doar pentru a se negocia numărul de ordine și proporțiile într-o listă. Am avut un exemplu deja în istoria recentă, când toate trei partide au participat la un referendum care era ca și câștigat, având în vedere că 80% din populație susțineau alegerea directă a președintelui, dar am văzut ce înseamnă în politica moldovenească „a acționa de comun acord”.

Europa Liberă: De ce însă și premierul liberal-democrat, Iurie Leancă, a lăsat de înțeles că ar crede necesar blocul? E o opinie „nevinovată” totuși aceasta, precum spun unii, sau ceva mai mult?

Victor Ciobanu: „Până la urmă, nu s-a insistat pe această idee, din ceea ce au spus liberal democrații. Ei au zis că problemă trebuie studiată, dar eu cred ca dacă o vor studia și vor face măsurările de rigoare vor confirma teză care am expus-o anterior: că blocul, în orice condiții, va lua mai puțin decât ar lua toate componentele în sumă mergând separat. Iar orice construcție de bloc, eventual PD dacă se aliază cu PLDM sau, mai larg, şi cu PL - toată această construcție se deplasează spre dreapta, eliberând eșichierul pe centru-stânga, pe care avem deja doi candidați foarte activi care au apărut recent.

Am văzut ieri marșul socialiștilor care se apropie încet - încet de prag; am văzut și personajul acesta exotic, „parașutat” în politica moldovenească, care se numește Renat Usatâi. Și atunci, dacă partea de centru-stânga ar fi eliberat, atunci ar fi ocupată de aceste două formațiuni. Şi atunci rezultatul ar putea fi unul cu totul altul.

Europa Liberă: Sugeraţi, la fel, în articolul Dvs. că Partidul Democrat ar folosi „portaluri afiliate” pentru atacuri la adresa „partenerilor”. Din nou: ce aveţi în vedere?

Victor Ciobanu: „Ceea ce vedem este pe față - pacea declarată, anunțată chiar de liderii acestor formațiuni și insistenţa pe o campanie curată de informare a cursului proeuropean. Deci, am văzut autobusul faimos care merge bine, nu doar cu deputați, dar și cu miniștri. Şi cum toate televiziunile afiliate, sau controlate într-un fel de PD, arată odată cam aceleași subiecte. Dar tot atunci portalurile afiliate PD continuă o campanie de atacuri „sub centură” la adresa PLDM, ceea ce mie mi se pare ca nu este un „fair play”. Ar trebui totuși aceşti politicieni să ia în calcul că după alegeri oricum vor fi nevoiți să negocieze un AIE 3, care, aşa cum am mai spus, ar fi cea mai bună variantă pentru asigurarea continuității parcursului european al Republicii Moldova.

Europa Liberă: Dle Ciobanu, dar lucrurile ar fi mult mai clare daca ar exista transparenţă în ceea ce priveşte proprietatea mass-media. Dvs. aveţi vreo explicaţie de ce aceste partide nu au făcut tot ce e posibil ca să ştim exact cine sunt proprietarii instituţiilor media când începe campania?

Victor Ciobanu: „Se ştie foarte bine fiindcă aceea situație este și cu băncile în Republica Moldova. Atâta timp cât ele sunt controlate în mod obscur - şi băncile, şi mass-media - vom avea situația aceasta în care se admit tot felul de abuzuri. Acum cu referință la mass-media. Desigur că va fi favorizat un singur partid. Îmi amintesc foarte bine campania din 2009, când prețul publicității electorale la „Prime”, de exemplu, era de cinci mii de euro și atunci efectiv toate celelalte partide au căzut din această grilă și doar PD mergea pe „Prime”.

Europa Liberă: În mai multe comentarii mai proaspete despre campania electorală am găsit următoarea idee: că scorul electoral și calitatea oamenilor din PLDM vor fi decisive pentru apropierea de Uniunea Europeană. De ce, dacă şi partidul de la celălalt pol parcă tot proeuropean este?

Victor Ciobanu: „Teza de fapt este valabilă pentru toate partidele. Calitatea listei contează foarte mult, chiar dacă în mare parte contează cel puțin echipa care va fi demonstrată alegătorului - fie echipa de guvernare, fie viitoarea echipă de guvernare. Orice partid trebuie să aibă un asemenea set de personalități care să insufle încredere alegătorului. Și asta este perfect valabilă şi pentru PD, și pentru PLDM, și pentru PL, și pentru celelalte partide.

Europa Liberă: Și totuși se induce parcă idea că de PLDM ar depinde în mare măsura apropierea de uniunea europeană. De ce?

Victor Ciobanu: „În mod normal, sigur că de PLDM depinde. Fiindcă PLDM este, cum am zis, cel mai mare partid proeuropean care acumulează conform tuturor sondajelor dublu față de PD. Sau tot atât cât PD și PL luate împreună. Şi de succesul acestui partid în mare parte, chiar decisiv, depinde continuarea cursului proeuropean. Şi aș vrea ca „partenerii” să conștientizeze acest lucru, fiindcă dacă PLDM acumulează mai puțin, mai există foarte mulți pretendenți de a mai acumula niște voturi și, dacă aceştia trec în parlament (cei menționați de mine pe stânga), atunci configurația ar putea fi cu totul alta. Şi, respectiv, cursul nostru riscă să fie schimbat în cel mai nepotrivit moment pentru Republica Moldova.

Or, suntem chiar într-un an decisiv, într-un an crucial. Chiar așa cred. Deci, am făcut primul pas abia semnând Acordul de Asociere și de Liber Schimb şi obţinând regimul liberalizat de vize. Cred că partidele menționate astăzi proeuropene trebuie în campanie să informeze foarte bine cetățenii referitor la ce mai avem de făcut și să lămurească foarte bine că minuni nu există. Fiindcă, de exemplu, avem personajul acesta de care am zis şi care vine cu un mesaj extra populist. Şi vedem că populiștii prind foarte bine la populație, or foarte mulți pe fundalul unor probleme economice se așteaptă la miracole începând de ziua de luni de după alegeri. Așa ceva nu există în natură și cred că aici trebuie să fie foarte responsabile partidele proeuropene.

Europa Liberă: Domnul Ciobanu, pe finalul acestei discuții, foarte pe scurt câteva lucruri care s-au mai întâmplat în taberele partidelor: PD și acordul cu social-democrații români ai premierului Victor Ponta; PD și alegerile directe ale reprezentanților de pe liste; congresul PL după care nu au intervenit schimbări nici în conducerea partidului, nici doctrinare. Din toate acestea, ce ar conta cu adevărat în campanie?

Victor Ciobanu: „Acordul cu PSD este mai mult ritualic, având în vedere că și PD este un partid social-democrat și a avut acorduri de colaborare cu PSD și anterior. Deci, a fost un eveniment simplu mediatic. Alegerea directă a oamenilor de pe liste - cred că este o acțiune tehnologică a PD, o modalitate de ajunge în raioane, în sate, la oameni, inducându-le ideea că ei decid soarta listei. Până la urmă vom judeca cum lucrează acest mecanism văzând totuși finalul acestei campanii și lista finală. Dar, repet, este o modalitate tehnologică de a ajunge la alegător și de ajunge mai ușor.

Ceea ce ține de PL. Liberalii au mai produs un congres, încă unul tradițional, aș zice. Domnul Ghimpu a fost ales dintr-o singură candidatură. Domnul Chirtoacă a preferat Primăria în continuare, ceea ce, după mine, este de fapt o alegere proastă dacă ne gândim la rezultate. Fiindcă o să ne povestească la anul, dar asta deja după campania parlamentară locală, că a procurat troleibuze şi a reparat „Valea Morilor”, ceea ce e cam puțin pentru două mandate.

Într-o lipsă de candidați vizibili de la celelalte partide, Chirtoacă ar putea totuşi câștiga. În rest, domnul Ghimpu a anunțat că va avea un mesaj un pic mai radical cu referire la NATO şi tema veșnică a liberalilor - lupta pentru dreptate și adevăr. În fond - teme care îți permit să nu răspunzi de rezultate.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:18:29 0:00
Link direct

XS
SM
MD
LG