Linkuri accesibilitate

Conferință internațională la Paris pe tema amenințărilor reprezentate de gruparea Statul Islamic


La Paris are loc o conferință internațională despre amenințările pe care le reprezintă gruparea militantă Statul Islamic. Iau parte înalți oficiali din 26 de țări, inclusiv Secretarul de Stat american John Kerry, care tocmai și-a încheiat un turneu în Orientul Mijlociu, unde a obținut sprijin pentru campania condusă de Statele Unite împotriva grupării. Câteva țări arabe au căzut de acord să lanseze și ele atacuri aeriene împotriva Statului Islamic, care controlează arii extinse din Irak și Siria. Până acum, numai Franța își mai anunțase disponibilitatea de a se alătura atacurilor aeriene pe care le efectuează Statele Unite, precizând însă că s-ar limita la ținte pe teritoriul Irakului.

XS
SM
MD
LG