Linkuri accesibilitate

Mandatul extinderii Uniunii Europene - pus pe tușă


Štefan Füle.
Štefan Füle.

Nici o altă extindere nu va avea loc în următorii cinci ani

Portofoliul extinderii a fost multă vreme unul din cele mai importante —ba chiar cel mai important — în cadrul Comisiei UE pentru țările candidate. Ocupat mai întâi de un olandez, apoi de un german, el a trecut în cele din urmă, în ultima Comisie a lui Jose Manuel Barroso, in sarcina unui ceh, Štefan Füle.

Părea logic, desigur: Štefan Füle e un om care a studiat la Moscova, care vorbește rusă și care era presupus a cunoaște mentalitatea țărilor de est.

Štefan Füle s-a dovedit însă a fi mai degrabă un birocrat, al cărui discurs nu se departaja de cel al britanicei Catherine Ashton, șefa diplomației europene, care, ea însăși, nu avea nici o cunoștință specială despre țările candidate, care sunt mai toate țări din Balcani și cărora li se adaugă Turcia.

Un politician ceh vorbitor de rusă nu s-a arătat așadar un mai mare cunoscător al Balcanilor și al Turciei decît olandezul sau germanul care îl precedaseră în acel post.

Așa se face că postul i-a fost acordat acum, în noua Comisie a lui Jean-Claude Juncker, unui austriac, Johannes Hahn, anterior comisar responsabil cu politica regională și fondurile de dezvoltare a regiunilor din UE.

Un austriac, și-a spus noul președinte și dirijor politic Juncker, va înțelege foarte bine mentalitatea fostului imperiu multinațional austro-ungar care a lăsat în urmă o atât de mare nostalgie în Europa de Est.

Rămâne însă faptul că nici o altă extindere nu va avea loc în următorii cinci ani și că învățămintele de tras din acest nou aranjament vor veni abia in mandatul următor al comisiei UE.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

XS
SM
MD
LG