Linkuri accesibilitate

Investitorii din UE nu vor mai putea cumpăra obligațiuni sau acțiuni ale acestor firme și nici nu le vor putea acorda împrumuturi.



Sancţiunile economice contra Rusiei vor intra în vigoare vineri, 12 septembrie. Statele membre ale UE au ajuns joi la un acord în această privinţă, după ce miercuri se despărțiseră fără a fi ajuns la o înțelegere în legătură cu orarul aplicării sancțiunilor.

Întreaga săptămână a fost una de echilibristică diplomatică. Ambasadorii celor 28 de state membre UE au fost convocați luni după-amiază pentru o reuniune extraordinară, în absenţa unui acord unanim al celor 28 de membri. Noua serie de acţiuni împotriva Rusiei, ca urmare a implicării acesteia în conflictul din estul Ucrainei, a fost aprobată de Uniunea Europeană în aceeaşi zi. Punerea în aplicare a acestor măsuri a fost însă amânată pentru a lăsa timp Moscovei să-şi continue eforturile de pace.

Pachetul de noi sancţiuni asupra căruia s-a convenit luni prevede în special restrângerea accesului la pieţele de capital pentru marile companii petroliere şi de apărare ruseşti.

Această a patra rundă de sancțiuni va restrânge accesul la pieţele de capital pentru marile companii petroliere ruseşti Rosneft, Transneft si activităţile petroliere ale Gazprom.

Cele trei companii „îndeplinesc criteriile” fixate de ambasadorii celor 28 de state membre pentru a impune noi restricţii în finanţarea băncilor, a societăţilor din domeniul apărării si cele petroliere, în care statul rus deţine peste 50% din capitalul social.

Investitorii din UE nu vor mai putea cumpăra obligațiuni sau acțiuni ale acestor firme și nici nu le vor putea acorda împrumuturi. Practic, Gzaprom și Rosneft sunt excluse de la orice activități pe piețele bursiere europene.

Premierul rus Dmitri Medvedev amenințase anterior că Rusia va răspunde în manieră „a-simetrică” în cazul aplicării de noi sancțiuni.

Cu toată intransigența afișată de europeni, nimeni, în documentele sau intervențiile oficiale, nu mai pomenește soarta Crimeii. Occidentalii par a se fi resemnat de facto cu anexarea acesteia, iar când se vorbește despre retragerea trupelor rusești ca o precondiție pentru ridicarea sancțiunilor, exigența este formulată vag, astfel încât nu e limpede dacă asta acoperă și Crimeea.

XS
SM
MD
LG