Linkuri accesibilitate

Un punct de vedere de Alexandru Călinescu

Pentru a desemna pe cineva care este prizonierul unor obsesii şi convingeri oarbe limba română colocvială foloseşte o expresie pe cât de plastică pe atât de amuzantă: „are ide puţine, dar fixe”. In cazul mai multor oameni politici de la noi, ideea fixă înseamnă suspendarea lui Traian Băsescu. Actualul preşedinte al Senatului, fostul lider liberal Călin Popescu-Tăriceanu, a lansat proiectul celei de a treia suspendări, stabilind chiar şi un calendar care s-a dovedit însă eronat. Dl Tăriceanu este, ca să zic aşa recidivist în materie, el participând în mod activ la primele două suspendări, unde vioara primă a fost totuşi Dan Voiculescu, aflat actualmente în puşcărie. Motivele pe care le invocă Tăriceanu nu sunt deloc convingătoare dar nici în 2007 şi nici în 2012 nu era prea limpede în ce fel a încălcat Traian Băsescu constituţia. Ce mai contează, când un lider social-democrat a declarat, cu o sinceritate dezarmantă: „Traian Băsescu încalcă constituţia şi când respiră”, mod de a spune că până şi simpla existenţă fizică a preşedintelui produce alergii.

În fapt, e greu de descifrat care este rostul unei noi suspendări. Dl Băsescu îşi termină mandatul pe 21 decembrie iar a-l suspenda pe ultima sută de metri ar fi o operaţie lipsită de sens, generând, în plus, cheltuieli inutile. Duşmanii preşedintelui ar avea satisfacţia că l-au pus într-o postură umilitoare numai că nu se poate şti cum vor evolua lucrurile şi care va fi rezultatul unui eventual referendum. Se poate să fie la mijloc şi ambiţia personală a lui Popescu-Tăriceanu, care s-a declarat candidat la preşedinţie şi care a crezut că a găsit astfel o temă de campanie.

Partidul Social-Democrat, după ce a dat a înţelege la început că îi surâde ideea, a făcut ulterior pasul înapoi, dându-şi seama probabil de riscurile întreprinderii. Social-democraţii se pot declara însă mulţumiţi că s-au agitat apele şi că subiectul Băsescu, ce părea epuizat, trece din nou în prim-plan. Realitatea este că în afara atacurilor furibunde, devenite ritualice, la adresa aşa-zisului „regim Băsescu”, nu auzim nimic altceva de la Victor Ponta şi de la maşina de propagandă social-democrată. Campania pe care o duce Ponta nu excelează prin inventivitate dar este, presupunem, eficientă în rândul celor în sufletul cărora a fost întreţinută, ani de-a rândul, ura faţă de „băsişti”. Că prim-ministrul mizează pe acest tip de retorică o dovedeşte halucinanta afirmaţie pe care a făcut-o zilele trecute, când a comparat situaţia României, după zece ani cu Băsescu preşedinte, cu situaţia Germaniei de la sfârşitul războiului, după prăbuşirea regimului nazist. Cum alţii au declarat că Traian Băsescu a fost mai rău decât tiranii comunişti trebuie spus cu toată fermitatea că astfel de analogii reprezintă o insultă gravă adusă atât victimelor comunismului cât şi victimelor nazismului. Cât priveşte faptul că Victor Ponta ne promite o „debăsificare”, un asemenea anunţ ne face să ne aşteptăm la ce e mai rău, adică la neutralizarea tuturor adversarilor politici şi la punerea totală sub control a presei şi a societăţii civile. Să sperăm totuşi că ieşirea dlui Ponta a fost doar un fel de „figură de stil”, penibilă, desigur, dar nimic mai mult.

XS
SM
MD
LG