Linkuri accesibilitate

Primul raport privind zborul MH17: Avionul a fost străpuns de un „număr mare de proiectile de mare viteză”


Fragment din avionul companiei Malaysia Airlines zborul MH17 în satul Petropavlovka din regiunea Doneţk

Fragment din avionul companiei Malaysia Airlines zborul MH17 în satul Petropavlovka din regiunea Doneţk

Raportul preliminar al autorităților olandeze nu spune cine este vinovat și nu pare să schimbe nici poziție Moscovei, nici pe cea a Occidentului.

Autoritatea aviatică olandeză care a coordonat ancheta în cazul prăbuşirii avionului malaiezian de pasageri în estul Ucrainei pe 17 iulie spune că Boeingul 777 a fost doborât în zbor de un „număr mare de proiectile de mare viteză” care au dezmembrat aparatul „în bucăți”.

Concluziile preliminare au fost date publicității de Tjibbe Joustra, șeful Biroul olandez de investigație pentru securitate, însărcinat cu ancheta. Oficialul a mai spus într-o declarație video pe site-ul Biroului că la analiza nu s-a găsit vreun indiciu că prăbușirea a fost cauzată de „defecte tehnice” sau de „o eroare a echipajului”. Comunicațiile între membrii echipajului par să se fi întrerupt pur și simplu, pe neașteptate.

Premierul malaiezian, Najif Tun Razak a declarat imediat după publicarea raportului preliminar olandez că avionul companiei Malaysia Airlines care efectua zborul MH17 fost lovit de o rachetă sol-aer.

Într-o declarație de presă, Razak a lăudat raportul olandez, spunând că principala concluzie „duce la suspiciuni puternice că zborul MH17 a fost doborât de o rachetă sol-aer, dar este nevoie de mai multă muncă de investigație înainte de a putea fi siguri”.

Ministrul malaiezian al Transportului, Liow Tiong Lai a oferit explicații mai ample.

„Distrugerile depistate în partea din față a avionului par să arate că acesta a fost penetrat de un mare număr de proiectile de mare viteză din afara aparatului. Este probabil că aceasta a dus la pierderea integrității structurale a avionului și dezmembrarea lui în zbor”.

La Haga, șeful biroul olandez de investigație pentru securitate, Tjibbe Joustra a insistat într-o declarație făcută agenției Reuters că este numai un raport preliminar.

„Va dura cel puțin aproape un an până vom ajunge la raportul final. Aceasta înseamnă că avem concluziile în privința proiectilelor de mare viteză care au penetrat aeronava, dar cauzele, caracterul acestor obiecte vor fi obiectul investigațiilor de mai departe”.

Toți cei 298 de oameni aflați la bord, majoritatea olandezi, au murit la prăbușirea avionului la 17 iulie în apropiere de localitatea Torez din estul Ucrainei.

Separatiștii pro-ruși care controlau zona la acea dată au repetat astăzi că nu dispuneau de arme capabile să doboare avionul de pasageri, în ciuda relatărilor că un lansator de rachetă BUK furnizat de Rusia se afla pe teritoriul separatiștilor și a lansat o rachetă la momentul prăbușirii.

Kievul și Occidentul au acuzat separatiștii pro-ruși că ar fi confundat avionul de pasageri cu un avion militar ucrainean și că l-au doborât cu o rachetă sol-aer furnizată de Moscova.

Kremlinul și separatiștii pro-ruși resping acuzația și acuză Kievul.

Inițial, separatiștii blocaseră accesul observatorilor internaționali, dar au lăsat anchetatorii la fața locului după câteva zile.

Corpurile neînsuflețite ale victimelor au fost recuperate într-o pauză în luptele dintre forțele ucrainene și rebeli. Dar luptele au fost reluate după trei săptămâni și investigațiile de mai departe – întrerupte.

Raportul preliminar de 34 de pagini al autorităților olandeze nu spune cine este vinovat și nu pare să schimbe nici poziție Moscovei, nici pe cea a Occidentului în legătură cu această catastrofă.

XS
SM
MD
LG