Linkuri accesibilitate

Comuniştii, guvernarea, piaţa rusă şi alegerile


La o demonstraţie a comuniştilor în centrul Chişinăului

La o demonstraţie a comuniştilor în centrul Chişinăului

Deputaţii comunişti învinuiesc guvernarea de la Chişinău că nu a anticipat sancţiunile impuse de Federaţia Rusă.

Partidul Comuniștilor a cerut autorităților să facă mai mult pentru a-i ajuta pe agricultorii care ar fi afectați de înrăutățirea accesului pe piața rusă. Într-o declarație de presă, câțiva fruntași comuniști au spus că guvernul trebuie să renunțe la zona de liber schimb cu Uniunea Europeană, dacă nu există alte soluții de revenire pe piața rusă. Dar cum veți auzi în relatarea Dianei Răileanu, criticile comuniștilor nu se extind și asupra Moscovei, care a impus felurite embargouri și taxe importurilor agricole din Republica Moldova.

Deputaţii comunişti învinuiesc guvernarea de la Chişinău că nu a anticipat sancţiunile impuse de Federaţia Rusă şi că „de dragul Uniunii Europene” a sacrificat piaţa din est. În opinia fruntaşului PCRM Oleg Reidman producătorii moldoveni nu ar fi fost acum în situaţia să caute noi pieţe de desfacere, dacă autorităţile statului îşi coordonau interesele cu „partenerul tradiţional”, adică cu Federaţia Rusă. Critica legislatorului comunist nu a ocolit nici Uniunea Europeană pentru decizia de a dubla cantităţile de export fără taxe vamale la merele, prunele şi strugurii de masă din Moldova. Oleg Reidman nu crede că acest ajutor ar fi colacul de salvare pentru fermierii moldoveni:

„Cotele sunt oferite de miniştrii Comisiei Europene, însă fructele moldoveneşti le cumpără oamenii simpli din Spania, România sau Ungaria. De ce ar cumpăra ei merele noastre şi nu pe cele din ţara lor? Fructele care se vând în Uniunea Europeană sunt calibrate, împachetate, învelite în ceară, iar ale noastre merg la export în lăzi de model sovietic. Cine a spus că aceste cote ne vor ajuta?”

Deputatul comunist pune la îndoială şi capacitatea Ministerului Agriculturii de a compensa pierderile fermierilor moldoveni afectaţi de embargoul Federaţiei Ruse, urmat de introducerea taxelor vamale la importul unui şir de produse moldoveneşti.

În replică, viceministrul agriculturii, Vlad Loghin, a spus că acuzaţiile aduse de comunişti sunt cusute cu aţă albă şi a îndemnat fermierii locali să vadă partea plină a paharului – aceştia au posibilitatea să-şi exporte marfa pe piaţa europeană şi să beneficieze de susţinerea comunitară pentru a îmbunătăţi calitatea produselor:

„Fermierii care au pătimit din cauza embargoului vor fi îndemnizaţi, banii au fost găsiţi, inclusiv din surse externe. Beneficiem de credite care ni se oferă la o rată de dobândă foarte avantajoasă, practic la „zero”. Aceste credite sunt oferite pentru procesarea strugurilor, pentru îndemnizarea pierderilor la producerea merelor şi a prunelor, deci s-au găsit aceste surse.”

Europa Liberă: Cum se acoperă în prezent cotele oferite de Uniunea Europeană?

„S-a exportat până la zece mii de tone de mere, se exportă şi struguri, prune, atât în România, cât şi în alte Uniunea Europeană. Partenerii noştri comerciali din Belarus şi Kazahstan de asemenea cumpără produsele moldoveneşti. Deci, marfa este exportată.”

Previziunile sumbre ale Comuniştilor par exagerate şi pentru directorul executiv al Centrului Analitic „Expert-Grup” Adrian Lupuşor. În opinia economistului învinuirile PCRM nu sunt lipsite de conotaţie electorală:

„Conform ultimelor date disponibile peste jumătate din exporturile moldoveneşti, peste 53 la sută, sunt orientate spre Uniunea Europeană, în timp ce spre ţările CSI sunt orientate doar 33 la sută. Economia moldovenească urmează această tendinţă de reorientare de la piaţa estică la piaţa vestică. Reacţia emotivă şi politică a Federaţiei Ruse este o dovadă în plus că partenerul comercial considerat „tradiţional” al Republicii Moldova nu este unul previzibil şi nu cred că menţinând legăturile strânse comerciale doar cu Federaţia Rusă putem miza pe dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova.”

Economistul Adrian Lupuşor observă însă că pentru a beneficia din plin de pe urma liberalizării pieţei europene, autorităţile de la Chişinău ar trebui să înlăture anumite restanţe, în special în ceea ce priveşte ajustarea standardelor de calitate la cele comunitare.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG