Linkuri accesibilitate

Romanul cucereşte prin „stilul său uimitor de liric şi de tandru” (Booklist).

„Un debut remarcabil (…) un desăvârşit exemplu de măiestrie romanescă” (Publishers Weekly), aducător de Premiul Pulitzer, e cel al americanului Paul Harding, cu Vieţi de tinichea, Litera, 2013. Redactat cu mână sigură de ceasornicar, după chipul şi asemănarea protagonistului, octogenarul George Washington Crosby, acum pe patul de moarte, romanul se prezintă drept o sofisticată maşinărie de produs amintiri, nu doar de gradul întâi, alias personale („analizându-şi viaţa, făcând inventarul, aşa cum îşi închipuise că face fiecare om aflat la capătul vieţii”), ci şi de gradul doi şi trei (ale tatălui şi, respectiv, bunicului). Cutremurătoare pagini în care muribundul, chiar dacă „nu-şi îngăduia niciodată să şi-l închipuie pe tatăl său”, suferind de crize de epilepsie şi părăsindu-şi din această cauza căminul familial, „ocazional, când repara un ceas, când un arc nou pe care încerca să-l convingă să intre în casetă ieşea de pe axul lui şi ţâşnea cât acolo, îşi vedea tatăl întins pe podea, lovind scaunele cu picioarele, strângând covoarele grămadă, izbind cu capul în şipcile podelei şi cu dinţii încleştaţi pe un băţ”. (Între paranteză fie spus, de ce moarte frumoasă are parte tatăl lui George: „Numai închipuie-ţi aşa ceva! Şi dacă umbra ta te trezeşte pe tine şi tu mă trezeşti pe mine, pasămite că şi umbra mea trage un pui de somn! Poate că umbrele noastre umblă în cârdăşie, drăguţule; poate că sunt complice, exact ca noi! Se poate, iubita mea, a spus Howard şi a sărutat-o pe Meg pe ureche, a închis cartea, a adormit şi a murit”).

Dincolo de funcţionalitatea detaliilor, imbricate într-un mecanism narativ punctual ca un ceas elveţian, romanul cucereşte prin „stilul său uimitor de liric şi de tandru” (Booklist). Asemeni unuia dintre personaje, şi cititorul trebuie să simtă „că se plimbă printr-un caleidoscop”, atunci când dă de această descriere: „Era ca şi când cerul şi pământul şi-ar fi unit hotarele (…), formând un cerc, aşa încât pământul rostogolindu-se deasupra cerului, scăpa frunze, tije de iarbă şi crengi de copac în întinderea albastră, iar când se rostogolea înapoi unde-i era locul, se trezea la rândul său cu un iureş de nori, lumină, vânt şi soare pe cer. Acum cerul şi pământul se aflau fiecare la locul său, când unul lângă celălalt, când răsturnate, când puse din nou la loc, într-o rostogolire perfectă, tăcută”.

XS
SM
MD
LG