Linkuri accesibilitate

Moscova ameninţă să reacţioneze la noile sancţiuni anunţate de Uniunea Europeană


Ministerul rus de externe a avertizat că Rusia va reacţiona cu „contra măsuri” dacă luni, Uniunea Europeană decidă să impună noi sancţiuni pentru rolul activ jucat de Moscova în destabilizarea situaţiei din estul Ucrainei. Ministerul rus de externe crede că noile sancţiuni sunt un semnal de susţinere „pentru partida războinică” de la Kiev.

Pachetul de noi sancţiuni a fost anunţat vineri, în ziua când la Minsk s-a semnat acordul de încetare a focului în estul Ucrainei. O decizie finală privind impunerea de noi sancţiuni va fi luată luni dar s-a putea renunţa la aceste măsuri dacă armistiţiul este respectat şi dacă Rusia nu mai intervine direct în conflictul din estul Ucrainei. Un amestec pe care Rusiei l-a negat în repetate rânduri.

Noile sancţiuni constau în extinderea listei cu persoanele care au au dreptul de a călători în UE. De asemenea sunt prevăzute sancţiuni economice care vor atinge direct Banca Gazprom şi concernul Gazprom Neft, informează publicaţie germană Der Spiegel. Este vorba de limitarea accesului la pieţele financiare europene şi la tehnologia cu aşa-numită dublă utilizare (civilă şi militară).

XS
SM
MD
LG