Linkuri accesibilitate

Jurnalul săptămânal cu Vitalie Melnic

Nascut la 02 august 1980, in orasul Floresti. Absolvent a Universitatii de Stat, Facultatea Politiologie si Instruire Juridica. A activat in sfera comertului, logisticei si transportului public. 5 ani a fost plecat in Europa, dupa care a revenit in tara cu convingerea ferma ca Europa nu e ceva ce tine de georgrafie, ci e modul de viata si de abordarea situatiilor de zi cu zi, e pur si simplu o evolutie foarte posibila si la noi acasa. Agent comercial.

Luni

Mă las pradă unor sentimente și emoții ce mă cuprind, cînd realizez schimbările logice ale calendarului… E 1 septembrie. Una dintre cele mai emotionante zile ale anuilui pentru majoritatea dintre noi. Forfotă pe drum, în transport. Mii de copii pășesc prima dată pragul școlii. E mare invidia mea pentru ei, cît și pentru colegii lor mai rasariți. Ma gîndesc la ziua în care și ficiorașul meu va merge în clasa întîi. Încerc să-mi închipui cum va fi… Multa fericire si mindrie pentru odorul scump - asa cred ca se va caracteriza ziua pe care o tot astept.

Cafeaua și Facebook ma readuc la realitate. Retelele de socializare... o metoda de a realiza cit esti de influentat de o tabara sau alta. Ma prind des la ideea data. Ma refer desigur la evenimentele din Ucraina. N-am intilnit nici o persoana pina acum care sa fie indiferenta la tema conflictului, mai mult sau mai putin, azi toti fac politica. Nu sunt absent nici eu, si nu numai din cauza facultatii de politologie, e simplu - mă priveste. Doar că tot mai mult ma conving ca adevarul nu-l vom cunoaste niciodata, indiferent de rezultat.

E timpul sa merg la munca, Incui usa si rutina incearca sa ma prinda in bratele sale, dar gindul la familie ma fura primul. Sotia si feciorasul sunt in Ucraina... acolo locuiesc socrii mei.

Marti

Marea majoritate a zilei o petrec intilnind o sumedenie de persoane - clientii companiei.

Totusi sunt un om fericit. Am o familie adevarata… Am parinti carora le datorez fiecare respir si clipa traita. Am o surioara de la care am invatat si continui sa invat tot ce inseamna smerenie si dragoste fata de aproapele tau… Si nu in ultimul rind am o sotie si un fecior care si imi dau puterea sa repet: „azi suntem mai sus ca ieri”.

In plus, serviciul imi permite sa contactez o multime de oameni, fiecare cu viziunea sa la o problema sau alta, fiecare cu caracterul sau. Asta ma invata sa privesc lucrurile din diferite puncte de vedere, ma face sa ma simt viu. De la fiecare om poti invata ceva nou, chiar dacă uneori poate nu e cel mai bun exemplu de urmat - inveti să nu fii ca el. Detest munca monotona de birou, lipsa contactului cu societatea provoaca o supradoza de satisfactie personala.

Seara se incheie cu o recapitulare a evenimentelor zilei, cu iubita mea nevasta si feciorasul nostru drag. O conferinta video creaza iluzia prezentei propriu-zise. Va iubesc, va sarut si noapte buna scumpii mei. Ne revedem degraba.

Miercuri

Ziua Armatei Nationale. Felicitari tuturor celor care au ceva comun cu militaria. Din pacate sau din fericire, eu nu ma regasesc in rindurile voastre. Unicul lucru care vi-l doresc e sa nu ajungeti a fi carne de tun, doar satisfactii de la cantonamentele cu scop de instruire. De fapt nu e unicul, si multa sanatate Va doresc. Pacea e ceea ce ne scapa din vizor in ultimul timp. Sper sa ramina doar o paranoie mediatizata, dar prea des aud combinatia cuvintelor „al treilea razboi mondial", prea des...

Ziua de azi in agenda mea pare a fi nesfirsita. Vizita clientilor, bateria telefonului la limita, comenzi, facturi etc. etc. … Vorba aia din batrini: Ochii se sperie, mainile fac.

Obosit, epuizat dar multumit de rezultate, sfirsesc ziua de munca. Ajuns acasa, improvizez ceva de-ale gurii. Improvizez - pentru ca n-am pretins niciodata la nominatia de masterchef, deci rezultatul meu ideal la bucatarie e comestibilitatea. Nu ca n-am incercat sa invat a gati. Pur si simplu toate tentativele mele au esuat cu trasnet, demonstrindu-mi ca eu pot gati doar pizza… Si nu dureaza mult, exact atat cat ar fi livrarea la domiciliu.

Joi

Încă doua zile și nevastă-mea cu haiducul tatei se reintorc de la bunei. Încă doua zile mă va trezi ceasornicul și nu șocul de la salturile feciorului meu pe mine. Dacă n-ai fost „căluț” n-ai fost tată. Deci: Bună dimineța Viață, astăzi sunt cu coastele întregi... și nu-mi place... O dată cu nașterea lui Vladislav, am realizat că tot ce a fost pînă la el... n-a fost. N-a fost nimic, pentru că n-a avut sens, deși a pretins să aibă. Știu că nu descoper America, împărtășindu-mi dragostea și emoțiile care le simt pentru odrasla mea, e un lucru firesc pentru fiecare părinte. Dar dorul de familie ma face sa cred ca n-a fost nimeni niciodată în stare să iubească așa cum îi iubesc eu. Inca două zile…

Toată ziua încerc să fiu cît mai concentrat la serviciu. Seara trec pe la oficiu pentru a controla careva date ce țin de vînzările din luna precedenta. Schimb două cuvinte cu colegii și uite-mă din nou improvizînd la bucătărie. De m-ar vedea nevasta ce tărăboi și tragedii am eu în acești 8 metri pătrați…

Vineri

Ziua a început cu o surpriză plăcută. M-a sunat un vechi prieten din Italia. E în vacanță cu familia la parinți și zice ca se va afla la Chișinău pentru a-și duce soția la aeroport. El mai rămîne pentru citeva zile. Seara ne vom revedea. Nu ne-am mai vazut de doi ani. E unul din prietenii care odată întîlnit – rămîne pentru toată viața, doar că deja în calitate de frate… Liviu și peripețiile noastre din Italia… Poți sa scrii o tragicomedie în baza povestirilor noastre. Venezzia, Verona, Vicenza, Milano, Mestre, Padova, Torino, Firenze, Rimini, Trieste … jumătate de geografie italiană cutreierată în lung și-n lat, rar cu zîmbet dar plină de speranțe. E o istorie aparte, caracterizată în simpla frază a Irinei Loghin: Doamne, ah ce viață mai duceam... Dar pînă seara mai e un pic, mai rabdă frate.

Am aripi, azi nimic și nimeni nu e în stare să m-ă indispună. A fost vineri. Sfîrșitul unei săptămîni încoronata de o întîlnire prea emoțională pentru a fi banală. Și a propos… A mai rămas doar o zi …

XS
SM
MD
LG