Linkuri accesibilitate

Negocieri de pace la Minsk între guvernul de la Kiev şi separatiştii pro-ruşi


Membri ai forțelor speciale ucrainene, Kramatorsk, 4 september 2014
Membri ai forțelor speciale ucrainene, Kramatorsk, 4 september 2014

Vor participa şi reprezentanţii Rusiei şi OSCE.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat că există şansa unui acord în cursul zilei.

Liderii separatiştilor cred şi ei în şansele acestor negocieri, daca se găseşte o soluţie politică pentru regiunile Doneţk şi Lugansk.

Ministrul rus de externe Sergei Lavrov a declarat că Moscova este dispusă să ia orice măsură care ar putea duce la reducerea tensiunilor din estul Ucrainei și a îndemnat Kievul şi pe reprezentanţii separatiştilor să urmeze planul de pace în şapte puncte, schiţat cu două zile în urmă de preşedintele Vladimir Putin.

Mult mai sceptic s-a arătat secretatul general NATO Andres Fogh Rasmussen care a reamintit că Rusia a mai lansat aşa-numite iniţiative de pace care însă nu s-au materializat pe teren.

La summitul NATO de la Newport, Rasmussen i-a îndemnat pe liderii occidentali să fie pregătiţi să impună noi sancţiuni împotriva Rusiei dacă discuţiile de vineri duc şi ele la un eşec.

În prima zi a summitului, NATO şi-a exprimat fără echivoc sprijinul pentru Ucraina dar nu s-a vorbit despre posibilitatea ca Alianţa să înarmeze cumva forţele ucrainene. La nivel practic, sprijinul NATO se va rezuma în acest moment la mai multe fonduri, în valoare totală de 15 milioane de euro. Bani care vor fi investiţi în logistică, în programe destinate militarilor răniţi şi în măsuri de apărare în cazului unui atac cibernetic. Secretarul general NATO a mai declarat că Alianţa va sprijin, cu sfaturi, nu cu armament, modernizarea armatei ucrainene. La aceste ajutoare se vor adăuga ajutoarele oferite de ţări individuale.

Concomitent cu noile negocieri de pace de la Minsk, Uniunea Europeană ar putea decide, tot astăzi, noi sancţiuni împotriva Rusiei. Dar totul depinde de evoluţia tratativelor de pace, a declarat la Newport , preşedintele Franţei, Francois Hollande. Din cercuri diplomatice europene se precizează însă că noile sancţiuni vor fi impuse, indiferent dacă se ajunge astăzi la o înţelerege.

În estul Ucrainei, armata se pregăteşte de un atac al separatiştilor împotriva oraşului Mariopol, de la Marea Azov. Potrivit relatărilor de la faţa locului, miliţiile separatiste ar fi la mai puţin de 20 de kilometri de oraşul situat pe o arteră vitală de legătură dintre Rusia şi Crimeea, anexată abuziv în martie.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG