Linkuri accesibilitate

La Minsk sînt programate negocieri de pace între guvernul de la Kiev şi separatiştii pro-ruşi


La Minsk sînt programate negocieri de pace între guvernul de la Kiev şi separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei, negocieri la care vor participa şi reprezentanţii Rusiei şi OSCE. Iar preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat că există şansa unui acord, în cursul zilei. Liderii separatiştilor cred şi ei în şansele acestor negocieri, daca se găseşte o soluţie politică pentru regiunile Doneţk şi Lugansk. Ministrul rus de externe Sergei Lavrov a declarat şi el să Moscova este dispusă să ia orice măsură care ar putea duce la reducerea tensiunilor din estul Ucrainei. Şi a îndemnat Kievul şi pe reprezentanţii separatiştilor să urmeze planul de pace în şapte puncte, schiţat cu două zile în urmă de preşedintele Vladimir Putin. Mult mai sceptic s-a arătat secretatul general NATO Anders Fogh Rasmussen, care a reamintit că Rusia a mai lansat şi în trecut aşa-numite iniţiative de pace, care însă nu s-au materializat pe teren.

XS
SM
MD
LG