Linkuri accesibilitate

Liderii occidentali au criticat Rusia pentru influența ei „destabilizatoare” în criza din Ucraina


La summitul NATO care a început joi la Newport, Țara Galilor, liderii occidentali au criticat Rusia pentru influența ei „destabilizatoare” în criza din Ucraina, și au spus că presiunile asupra Moscovei trebuie să crească, dacă nu-și modifică atitudinea. Rusia neagă că a trimis armament rebelilor și că are trupe în Ucraina. În timpul celor două zile ale summitului, liderii NATO vor discuta și creșterea organizației Statului Islamic și situația din Afganistan, unde militanții Taliban au lansat joi atacuri mortale asupra mai multor clădiri din estul țării. Se așteaptă ca Alianța să aprobe planul de creare a unei forțe de reacție rapidă compusă din mai multe mii de miliari din statele membre, capabilă să fie desfășurată în 48 de ore. Se așteaptă de asemenea ca liderii europeni să discute o nouă rundă de sancțiuni economice, mai dure, împotriva Rusiei. La summitul NATO a fost invitată să participe în premieră și R. Moldova

XS
SM
MD
LG