Linkuri accesibilitate

Oleg Efrim: „Corupția este o problemă pentru întreaga societate”


Valentina Ursu în dialog cu ministrul moldovean al justiției,

Republica Moldova va deveni o democraţie cu adevărat funcţională doar atunci când va lua în serios lupta cu fenomenul corupţiei. Este concluzia mai multor experti internationali. Ei subliniază că politicienii moldoveni nu se conformează în măsura în care ar trebui cerinţelor Uniunii Europene în combaterea acestui flagel, fapt ce creează blocaje în avansarea pe calea integrarii europene. Instituţiile anticorupţie funcţionează deocamdata slab, iar luptele politice le-au afectat credibilitatea. Valentina Ursu i-a cerut opinia ministrului Justitiei Oleg Efrim.

„Europa Liberă: Cât de grav e atunci când aflați aceste constatări că mediul de afaceri ar fi cel mai nemulțumit de gradul înalt de corupție în stat?

Oleg Efrim: „Sigur că astfel de constatări nu pot să îți provoace plăcere. La această etapă eu aș fi mult mai mulțumit să știu că lucrurile funcționează o sută de procente perfect în justiție și rămâne doar să schimbăm lucrurile la nivel de percepție. Lucrurile sunt într-un proces de schimbare, un proces rapid de schimbare. Noi continuăm să mai avem probleme, dar lucrurile stau cu totul altfel decât erau în 2009 sau chiar și în 2011.”

Europa Liberă: Altfel însemnând ce?

Oleg Efrim: „Altfel însemnând mult mai bine decât era anterior. Faptul că noi rămânem în urmă să convingem și la nivel de percepție ca oamenii să creadă în aceste schimbări este o altă problemă. Noi ne-am concentrat foarte mult pe schimbări, începând de la schimbări structurale, instituționale, schimbări în calitatea oamenilor care activează în justiție, inclusiv a oamenilor care ar fi trebuit să plece de acolo. Aceste lucruri se schimbă. Am zis: noi avem schimbarea corpului de judecători în proporție de o treime în ultimii trei ani, noi avem cu totul alte investiții în sistemul judecătoresc la nivel de infrastructură, la nivel de suport bugetar. Noi avem salarii mult mai atractive pentru profesioniștii din domeniu și nu mă refer doar la salariile judecătorilor. Salariile au fost majorate și pentru colaboratorii CNA. La fel, au fost majorări nu atât de spectaculoase, dar și pentru colaboratorii Procuraturii . Toate aceste lucruri determină inclusiv schimbarea.”

Europa Liberă: Dar corupția, dacă macină mediul de afaceri, vă dați prea bine seama că înseamnă o încetinire a dezvoltării economice.

Oleg Efrim: „Corupția este o problemă nu doar pentru mediul de afaceri. Corupția este o problemă pentru întreaga societate și pentru stat în primul rând. Este important ca noi să obținem rezultate vizibile inclusiv aici. Și aici tot sunt schimbări. Însăși faptul că noi zilnic discutăm în societate despre cazuri de corupție care sunt identificate sau investigate de către autorități deja ne arată că lucrurile se schimbă. Dacă până în 2009 nu se vorbea în public despre actele de corupție, doar nu vreți să mă convingeți acum că corupția a apărut în Moldova începând cu anul 2009 și până atunci nu am avut corupție. E suficient să vă uitați la aceleași topuri care se făceau, despre care mă întrebați astăzi să vedeți cum stăteam și atunci la acest compartiment. Este important ca noi să continuăm să ne mișcăm în direcția potrivită și să ajungem să avem și acele condamnări care sunt așteptate, pe de o parte, și care își au efectul necesar inclusiv preventiv.”

Europa Liberă: Se credea că dacă un magistrat, doi ajung după gratii, va fi o lecție și pentru mulți alții, dar se vede că deocamdată nu e chiar așa…

Oleg Efrim: „Vreau să vă contrazic aici pentru că nu aveți de unde ști în ce măsură a fost o lecție pentru ceilalți magistrați. Eu sunt tentat să văd că anumite lecții au fost învățate, spre exemplu, după ce au fost reținuți în flagrant acei judecători și unii din ei și au fost condamnați iată că au apărut și cazurile de denunțare de către judecători a tentativelor de a fi mituiți, chestii care nu au fost până acum. Acesta este un mesaj inclusiv pentru mediul de afaceri că la o faptă de corupție de fiecare dată participă două persoane: acel care dă mită și acel care o primește. Pentru a nu mai avea corupția, este important și să nu se propună mită și aceste fapte tot vor contribui la reducerea corupției. Iar în cazurile în care li se solicită mită, nu au decât să procedeze așa cum scrie legea și să meargă să anunțe autoritățile. Am văzut că autoritățile noastre anticorupție reacționează imediat la astfel de situații. Și atunci când oamenii colaborează cu autoritățile, pot să descopere în flagrant diferite infracțiuni.”

Europa Liberă: Zilele acestea, când a avut loc reuniunea miniștrilor de externe ai Uniunii Europene la Chișinău, am discutat cu mai mulți diplomație europeni care spuneau că cea mai mare bătaie de cap pentru statul Republica Moldova care vrea să se apropie de UE rămâne a fi justiția, calitatea justiției.

Oleg Efrim: „Sigur, justiția nu este la nivelul așteptat de autorități și, posibil, de cetățeni. Dar în același timp vreau să vă spun că atunci când zilnic denigrăm anumite instituții ale statului, atunci când vorbim nefondat despre anumite situații care nu întotdeauna sunt și probate, dovedite sau sunt bazate doar pe supoziții, aceste lucruri nu pot să contribuie la ridicarea încrederii despre instituțiile statului și despre justiție în mod special.”

Europa Liberă: Bine, dar se zice că occidentalii ar fi cei mai informați și ar cunoaște chiar mai bine decât noi situația din domeniu.

Oleg Efrim: „Nu vreau să mă pronunț cine este mai informat. Credeți-mă că în funcția pe care o dețin sunt suficient de informat despre ce se întâmplă în acest domeniu. Am zis și am să mai zic: da, noi continuăm să avem probleme în justiție, dar în același timp urmează să privim lucrurile în dinamică, dacă vrem să nu vorbim doar că totul este rău. Dacă vrem să vedem schimbarea, atunci noi putem să o vedem. Justiția este un domeniu în care în orice moment poți să vorbești exclusiv de rău.”

XS
SM
MD
LG