Linkuri accesibilitate

Gazoductul Iaşi-Ungheni – un proiect inutil? (22)


„Ponta, disperat că va pierde alegerile” (România liberă)

„Deocamdată, proiectul conductei Iaşi-Ungheni este nerentabil și, pe termen scurt (poate chiar mediu), inutil pentru Republica Moldova. Pentru vitrina electorală a ambelor guverne, de la Chișinău și București, obiectivul a fost însă îndeplinit”, scrie Octavian Milewski în revista 22. Explicația ar fi că e nevoie de mari investiții ca să se depășească acest nivel. România trebuie să investească rapid cel puțin 20 de milioane de euro într-un depozit de compactare în imediata apropiere a Prutului, pentru că presiunea în rețeaua de gaze moldovenească este de 4 ori mai mare și ar face inutilizabil ceea ce se pompează de aici chiar și până la localitatea Ungheni. Moldova ar avea apoi de investit cam 100 de milioane de euro în dezvoltarea rețelei de conducte din centrul țării. De fapt, spune Milewski, proiectul a venit cam târziu. Aceste cheltuieli, de ambele părți ale Prutului, vor fi foarte de făcut în noua situație de securitate din Europa. S-ar pune inclusiv problema dacă România este dispusă să investească într-o conductă a cărei exploatare nu știe dacă o va putea controla în anii care vin. Cu alte cuvinte, integritatea teritoriala a Republciii Moldova ar sta încă sub semnul întrebării.

Iulian Leca de la ziare.com comentează pe marginea afirmației făcute de președintele rus Vladimir Putin către președintele în exercițiu al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, și reluată de presa italiană: „Dacă vreau, iau Kievul în două săptămâni”. Jurnalistul român constată că liderii de la București nu se agită deloc pe măsura situației pe subiectul Rusia-Ucraina, în timp ce „vesticii nu știu cum să mai negocieze cu Putin (...) pentru a evita o catastrofă și mai mare decât cea pe care o văd derulându-se în estul ucrainean”. Nici președintele Traian Băsescu, nici premierul Victor Ponta, care stă deocamdată cel mai bine în sondajele dinaintea alegerilor prezidențiale din noiembrie, nu se raportează la conflict „decât prin prisma alegerilor și campaniei electorale”, adică dacă pot poza avantajos pentru grupările lor politice. Drama ar fi că nu există o tradiție diplomatică în relația dintre București și Moscova, așa că, scrie Iulian Leca, „apropierea campaniei prezidențiale și creșterea în intensitate a crizei din Ucraina riscă să devină (...) un veritabil cocktail Molotov: amestec de irațional și resentiment care să inflameze și mai mult starea de spirit din întreaga zonă”.

Editorialistul României libere, Gabriel Bejan, crede că vede semnele unei disperări a lui Victor Ponta, care ar fi tot mai puțin sigur pe șansele sale la prezidențiale. Niciun sondaj nu-i dă mai mult de 40%, iar dincolo de acest procent sociologii spun că nu ar avea cum să treacă pe căi legale. Drept care ar fi trecut deja la... celelalte: dovadă, recent intrata în vigoare ordonanță de urgență care suspendă pentru șase săptămâni statutul aleșilor publici. Legea îi pedepsea cu pierderea funcției dacă treceau de la un partid la altul, acum au 45 de zile să o facă fără urmări. După numai o zi, se vorbește deja de peste zece migrări de primari de la opoziție spre Partidul Social Democrat. Totuși, scrie Gabriel Bejan, „un Ponta disperat că va pierde alegerile poate fi o şansă incredibilă pentru candidaţii de pe partea dreaptă. Tot ce le mai trebuie este să vorbească pe o singură voce. Iar asta depinde numai de ei. Şi, poate, de Traian Băsescu”. Aluzia se referă la numărul prea mare de candidați propuși de partidele de dreapta.

XS
SM
MD
LG