Se cere, mai întâi, să fac o mică precizare-explicaţie: de ce am ortografiat astfel numele acestei remarcabile şi neuitate personalităţi şi nu aşa cum a apărut el pe parcursul întregii epoci a vechiului regim, care i-a preschimbat litera „P” în „B”. Or, I s-a zis, dar şi s-a scris, mereu şi mereu Corobceanu, pe când, de adevăratelea, tot neamul său care se trăgea din zona Huşilor, stabilit pe legendarele meleaguri sorocene, aşa cum atestă sora sa Teofania în amintirile ei, se numea COROPCEANU. E şi asta o dovadă a politicii acaparatoare şi asimilatoare a acelui regim de a-şi impune până şi schimbarea numelor, fie măcar şi printr-o singură literă!
Iar motivul sau, mai bine zis, motivele pentru care mi-a revenit de dincolo de decenii chipul acelui om au fost multiple, şi anume: faptul că am avut fericita ocazie să-l cunosc personal şi să port în mine imaginea lui cu adevărat cuceritoare prin deschidere umană şi nobleţe de spirit, dar şi prin alte stimuluri cum ar fi acea culegere de amintiri despre el, coordonată de regretatul academician Leonid Ciomârtan, ca şi recent scoasele la vedere informaţii din arhivele de la Chişinău şi Bucureşti, care varsă o nouă şi întregitoare lumină asupra faptelor de mare valoare naţională dar şi de curaj civic românesc, atât de rar întâlnit în acele vremuri de tristă amintire.
Dar, poate că… adevăratele imbolduri de a readuce în actualitate destinul eroic, dar şi tragic a acestei ilustre personalităţi au fost următoarele două: unul având sursa în imediata actualitate, adică exact în zilele acestea când s-a produs la noi Sărbătoarea Limbii Române, pentru adevărul căreia a pledat cu toată dăruirea Anatol Coropceanu, lucru pentru care a fost atacat dur de satrapul Bodiul, care l-a şi băgat cu zile în mormânt, dar şi pentru faptul, că atunci când dl Ciomârtan mi-a solicitat un text de amintiri pentru cartea respectivă, i-am prezentat unul cu titlul „Omul şi sistemul”, prin care expuneam idea mea că anume sistemul, pentru care a militat Anatol Coropceanu toată viaţa lui, anume acel sistem l-a şi anihilat. Or, amintirile-reflecţiile mele nu au încăput în carte, alcătuitorii ei (L. Ciomârtan şi Gh. Cincilei) considerând, probabil, că nu se înscriu în acele pagini…
Desigur, m-a durut acest gest, dar, cu trecerea timpului, sentimentul s-a estompat, iar acum, cand ei tustrei sunt plecaţi în lumea celor drepţi, consider că e de datoria mea, ca unul căruia bunul Dumnezeu i-a hărăzit ceva mai multe zile şi o minte cât de cât senină… da, e de datoria mea sfântă să reînviu imaginea şi memoria lui Anatol Coropceanu, omul politic şi… omul pur şi simplu…