Linkuri accesibilitate

NATO: „Planul de Acțiune Rapidă împotriva acțiunilor agresive ale Rusiei”


Secretarul general NATO Anders Fogh Rasmussen: „Trebuie să ne adaptăm realității, care e aceea că Rusia ne consideră un adversar.”



NATO va anunța săptămâna aceasta, la summitul care se va ține la Cardiff, în Marea Britanie, crearea unei forțe de reacție rapidă în Europa de Est, care să le permită membrilor răsăriteni ai Alianței să se protejeze împotriva amenințărilor externe.

Secretarul general NATO Anders Fogh Rasmussen a spus fără ocolișuri că ideea planului a fost declanșată de acțiunile Rusiei în Ucraina:

„Planul de Acțiune Rapidă răspunde măsurilor agresive ale Rusiei și va permite Alianței să răspundă oricăror amenințări.”

Planul va consta într-o forță specială despre care Rasmussen a spus:

„Această forță va fi furnizată de către Aliați, prin rotație și va consta din câteva mii de oameni care vor interveni când va fi nevoie, cu sprijin aerian, maritim, sau de forțe speciale.”

Despre Rusia, Rasmussen a spus:

„Trebuie să ne obișnuim cu realitatea faptului că Rusia nu consideră NATO un partener. O vedem în deciziile lor militare, o auzim de la politicienii care consideră NATO un inamic. Sunt convins că un parteneriat cu Rusia ar fi util, dar nu trebuie să fim naivi, să ne iluzionăm. Trebuie să ne adaptăm realității, care e aceea că Rusia ne consideră un adversar.”

Rasmusen a mai vorbit și despre sprijinul pe care Alianța îl va aduce Ucrainei:

„La summit ne vom întâlni și cu președintele ucrainean Petro Poroșenko, căruia îi vom promite întregul sprijin în fața agresiunii Rusiei. Vom discuta măsurile concrete pentru a ajuta Ucraina.”

De asemenea, nici Georgia nu va fi uitată:

“Vom spori eforturile pentru a ameliora capacitatea forțelor armate ale Georgiei de a opera împreună cu NATO, inclusiv includerea sporită a Georgiei în manevrele militare ale NATO.”

La summitul din Cardiff, NATO va mai discuta si posibilitatea de a stationa în permanență trupe pe teritoriul membrilor est-europeni ai Alianței. In urma înțelegerilor trecute cu Rusia, NATO nu a desfășurat pana acum trupe si personal militar permanent in țările est-europene membre ale Alianței, mărginindu-se la manevre militare periodice. De asta data însă, in urma insistențelor repetate ale Poloniei si țărilor baltice, NATO a decis că asemenea gest ar da membrilor respectivi ai Alianței certitudinea că vor fi protejați.

In acelaşi timp, decizia de a desfășura trupe in Europa de est va stârni o mare neplăcere la Moscova. Pana acum, Alianța fost extrem de divizată in această chestiune. Țări mari, precum Franța, Italia sau Spania era împotrivă, in vreme ce Germania a ezitat până in ultimul moment. Planul a fost pus la punct la insistențele SUA si ale Marii Britanii.

Granița psihologică a poziționării vizavi de Rusia va fi trecută așadar atunci când Alianța va trimite trupe in zonă, instalându-le in apropierea frontierei cu Ucraina. Preşedintele ucrainean Petro Poroșenko, care va fi prezent la Cardiff, spre deosebire de Putin, va fi singurul şef de stat al unei țări externe care va negocia acolo cu NATO o serie de ajutoare financiare si militare pentru țara sa.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG