Linkuri accesibilitate

Oleg Efrim, ministrul justiției și Nadejda Hriptievschi, director de programe la Centrul de Resurse Juridice, răspund întrebărilor Europei Libere.

Premierul Iurie Leanca ne-a impartasit zilele trecute intr-un interviu o intentie ce ar putea, si chiar pare unora cel putin ciudata: şeful cabinetului de miniştri ar vrea să invite judecatori occidentali pentru activitati de mentoring asupra magistratilor locali care par a fi cea mai mare sursa de dezamagiri pentru actualele autoritati puse serios, cel putin in retorica, pe reforme anticoruptie. Prin aceasta idee, care va fi discutata astazi si in cadrul unei reuniuni diplomatice cu participarea ministrilor de externe si secretarilor de stat din tari europene sositi la Chisinau, în compania Comisarului pentru Extindere şi Politici de vecinătate, Ştefan Füle, autoritatile lasa impresia ca au ajuns la disperare in lupta cu judecata strâmba din tribunale. Daca asa este cu adevarat si cum ar putea magistratii europeni sa-i faca pe cei locali sa se lase de naravurile proaste, il vom intreba pe ministrul justitiei Oleg Efrim, oaspetele in emisiune, la fel ca si pe Nadejda Hriptievschi, director de programe la Centrul de Resurse Juridice, un ong profilat pe monitorizarea politicilor din justitie.

Europa Liberă: Dna Hriptirevschi, cu permisiunea Dvs. As vrea să mă adresez mai întâi dlui ministru Efrim, cu rugămintea să ne prezinte pe scurt în ce constă ideea domnului prim-ministru de a aduce magistraţi externi în judecătoriile moldoveneşti pentru activităţi de mentoring. Probabil şi Dvs. aveţi nevoie de anumite clarificări pentru început. Dle ministru, din câte cunoaştem, Ministerul Justiţiei a avut sarcina să elaboreze un concept, o viziune asupra modului în care ar urma să funcţioneze lucrurile pentru a pune în practică această iniţiativă şi pentru ca ea să fie prezentată astăzi şefilor diplomaţiilor europene reuniţi la Chişinău la reuniunea informală a Grupului pentru Acțiunea Europeană a Republicii Moldova. Vă rugăm să descrieţi această viziune…

Oleg Efrim: „Sigur Ministerul Justiţiei a pregătit un proiect de concept pentru grupul de asistenţă pentru judecătorii din republica Moldova, cu menţiunea că nu este vorba doar de judecători, ci de o asistenţă sub formă de resurse pentru justiţie în general: judecători, procurori şi Centrul Naţional Anticorupţie. Este un program de asistenţă orientat spre creşterea capacităţilor şi abilităţilor profesionale, în contextul reformării sectorului justiţiei, aşa cum este prevăzut în Strategia de reformare a justiţiei.

Vă rog să fie din start înţeles că nu aducem judecători, procurori şi ofiţeri pentru CNA ca să înlocuiască oamenii noştri. Deci, aceste resurse vor fi puse la dispoziţia lor pentru a fi asistaţi în procesul de înfăptuire a justiţiei. Cu alte cuvinte, ei vor fi resurse pentru oamenii noştri. Ei vor monitoriza şi vor urmări şedinţele de judecată, dar şi activitatea celorlalte autorităţi pe care le-am numit. Dar ei nu vor participa la adoptarea hotărârilor şi nu se vor pronunţa asupra legalităţii acestor hotărâri.”

Europa Liberă: Nu este totuşi ciudată această intenţie: nu e ca şi cum am invita deputaţi europeni să-i supravegheze pe cei pe care i-am ales noi, sau miniştri, sau chiar şefi de stat? Da, haideţi să aducem un şef de stat ca să-l supravegheze pe al nostru…

Oleg Efrim: „Ei nu vin pentru a ne supraveghea. Aceasta ar fi forma cea mai greşită în care ar putea fi înţeleasă această iniţiativă. Ei vin să ne ofere asistenţă. Vreau să vă atrag atenţia că fiecare ministru, sau majoritatea lor au consilieri pe politici din partea UE, care asistă miniştri în ceea ce fac, în promovarea justiţiei. Tocmai de astfel de asistenţă vorbim şi acum în domeniul justiţiei.”

Europa Liberă: Dna Hriptievschi, din câte se vede, deja avem o diferenţă de termeni: „a supraveghea” sau „a asista”. Cum înţelegeţi însă Dvs. această intenţie?

Nadejda Hriptievschi: „Eu vreau să zic de la bun început că asistenţa colegilor din străinătate ar fi mereu un lucru pozitiv pe care l-am apreciat. Dar asistenţa străinilor este destul de limitată. Trebuie să fim destul de realişti ce pot face alţii pentru un anumit stat.

Pe mine mă îngrijorează foarte mult mesajul care a fost transmis în interviuri începând cu 9 iulie de ambasadorul Germaniei, ulterior de domnul ministru Efrim şi consiliera dumnealui şi domnul prim-ministru, în care a fost menţionată aducerea magistraţilor străini pentru a ajuta la combaterea corupţiei. Şi vreau să fie foarte clar de la bun început că asistarea de către câţiva colegi din străinătate nu este o metodă de luptă cu corupţia.

Noi nu ne-am clarificat încă care este organul responsabil de lupta cu corupţia, nu avem un concept clar, probabil nici viziune politică clară, nici voinţă pentru a contracara corupţia, dar ne avântăm în astfel de idei care eu chiar nu văd cum pot combate corupţia.”

Europa Liberă: Dle Efrim, chiar aşa: nu credeţi că ar aduce mai mult folos dacă, nu ştiu, am avea instituţii de drept – Procuratură, CNA, CNI, poliţie, CSM – total detaşate de factorul politic, că, aşa cum cred analiştii, asta ar fi problema cea mare: partajarea pe algoritm politici a acestor instituţii, justiţie la telefon, subordonare politică etc.

Oleg Efrim: „Eu susţin ce spune Nadejda, doar că probabil mesajul a fost înţeles greşit. Aceşti judecători şi procurori care urmează să fie invitaţi în Republica Moldova nu au scopul să combată corupţia din sistemul organelor de drept. Am s-o contrazic pe Nadejda: noi avem autorităţi care sunt menite să combată corupţia. Este vorba despre CNA, procuratura anticorupţie şi anume aceste autorităţi vrem să le fortificăm în lupta cu corupţia din justiţie. Judecătorii invitaţi şi procurorii urmează să împartă experienţa pe care o au în statele lor judecătorilor şi procurorilor noştri pentru a examina cât mai bine aceste dosare, pentru a ridica capacităţile judecătorilor.

Să nu fie înţeles greşit că aceşti judecătorii îi vor înlocui pe ai noştri şi vor stârpi corupţia. Acest lucru e greşit. Autorităţile chemate să prevină şi să combată corupţia această sarcină o au. Şi aici trebuie să spunem că deja sunt rezultate: am menţionat şi anterior că avem deja judecători condamnaţi pentru fapte coruptibile, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum, ceea ce arată că anumite schimbări sunt vizibile deja. Iar cei care cred că încă nu s-a schimbat starea de lucru, este un proces anevoios, nu este simplu, dar trebuie să apreciem progresele în această direcţie.”

Europa Liberă: Dna Hriptievschi, din cate înţeleg, Dvs. şi colegilor Dvs. intenţia vi se pare nu doar ciudata, ci ar ridica şi mari semne de întrebare în ceea ce priveşte constituţionalitatea, legalitatea?

Nadejda Hriptievschi: „Da, cu siguranţă. În afară de scop, care, mersi de clarificare, dar mai rămân aspecte neclare cu privire la rolul lor la combaterea corupţiei, dar ne mai îngrijorează şi ceea ce de fapt se aşteaptă. Nu este foarte clar la ce ne aşteptăm de la judecătorii, procurorii şi ofiţerii de urmărire penală din străinătate şi cum exact vor lucra. Iarăşi din interviurile pe care le-am citit până acum la acest subiect, eu am înţeles următoarele: că se vrea venirea străinilor pentru perioade foarte scurte, asistarea în şedinţe şi prezentarea unor obiecţii judecătorilor noştri cu privire la hotărârile pe care le vor lua. Dacă e aşa, avem probleme de procedură, pentru că asistarea şi implicarea unui coleg străin până la adoptarea hotărârii poate ridica probleme în ceea ce ţine de articolul 6 al Convenţiei europene, cu privire la dreptul la o justiţie echitabilă. În al doilea r

Nd eu mă întreb: chiar dacă accentele se plasează pentru post-luare a hotărârii, la cât ne putem noi aştepta de la o persoană care nu cunoaşte sistemul nostru, care va asista pe o perioadă destul de scurtă, la ce exact ne aşteptăm de la aceşti judecători?”

Europa Liberă: Să-l întrebăm pe domnul Efrim…

Oleg Efrim: „Eu înţeleg îngrijorările pe care le expuneţi, dar nu vom admite nici noi interferenţă în justiţie, indiferent din ce parte ar veni aceasta. Iar judecătorii trebuie să fie independenţi în luarea deciziilor şi, credeţi-mă, nici o persoană străină nu va putea să influenţeze deciziile din instanţele noastre de judecată.

Noi vorbim, repet, de asistenţă pentru ridicarea capacităţilor oamenilor noştri care muncesc în justiţie. Ei vor aista doar la aceste şedinţe, vor examina şi urmări activitatea judecătorului naţional sub aspect de etică şi deontologie, organizare a procesului de judecată, administrarea judecătorească, sistemele informaţionale etc. Nu vor face analiza probelor înainte de pronunţarea deciziei şi în acest fel influenţând hotărârea judecătorului.

Dar, în acelaşi timp, spre exemplu, noi avem o mulţime de legi noi foarte importante în mod special în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei, cum ar fi confiscarea extinsă a averii, testele de integritate şi alte aspecte legate de examinarea corupţiei mari. iată aici ar putea fi un schimb foarte bun de experienţă între judecătorii din statele care au avansat în acest domeniu şi o practică care ar putea fi preluată de judecătorii noştri naţionali.

În octombrie-noiembrie urmează să vină deja o misiune de judecători din Olanda cu care am convenit deja. Este vorba despre un număr mic de judecători care vor sta o perioadă aici în Republica Moldova, vor urmări activitatea judecătorilor moldoveni, după care un grup de judecători moldoveni va merge în Olanda, vor vedea cum sunt organizate şedinţele de judecată acolo, cum are loc procesul. Eu cred că astfel de schimburi de experienţă pot îmbogăţi activitatea profesională a oricărei persoane, şi în a judecătorilor în acest caz particular.”

Europa Liberă: Ar fi o premieră? Parcă am mai auzit de astfel de programe. Şi doi: există precedente în alte părţi?

Oleg Efrim: „Sigur că există astfel de precedente. Aceste misiuni de vizite ale judecătorilor au fost în statele membre ale UE: România, Bulgaria, non-membre, cum ar fi Georgia. Dar să facem o clarificare: nu este o misiune de criză , aşa cum a fost în Kosovo, spre Exemplu, în Bosnia şi Herţegovina, unde judecătorii străini au luat locul judecătorilor naţionali. Noi nu avem situaţie de criză în Moldova şi nu vom accepta ca justiţia să fie înfăptuită de alte persoane decât celel prevăzute de constituţie, pentru a sigura independenţa justiţiei.”

Nadejda Hriptievschi: „Eu aş înţelege dacă ar fi vorba de un program de monitorizare. Dar avem experienţa OSCE, care este liderul în monitorizarea şedinţelor de judecată şi eu, personal, ştiu destul de detaliat despre astfel de monitorizări, care nu intră foarte mult în esenţă, deoarece se respectă dreptul şi obligaţia judecătorului de a lua hotărâri. Întrebarea mea este dacă ne aşteptăm şi la recomandări pentru organizarea şedinţelor, organizarea instanţelor, comportamentul cu părţile, oare avem nevoie de un proiect de o astfel de anvergură?

Pentru că eu înţeleg că este vorba despre un proiect foarte de scump, care prevede de fapt aducerea judecătorilor pentru fiecare instanţă. Dacă însă este vorba despre altceva, de un proiect de un calibru mult mai jos, nu riscăm să cheltuim bani europeni pe proiecte cu impact destul de problematic? Aş aprecia o clarificare la acest aspect. Pentru că, să fim cu toţii de acord, noi avem încă nevoie de bani pentru a schimba multe lucruri în sistem şi când ai de ales între un proiect cu impact vizibil şi altul cu impact problematic, întrebarea este de ce se alege unul scump?”

Europa Liberă: A propos, domnule Efrim, cât costă toată afacerea aceasta?

Oleg Efrim: „La această etapă este complicat să estimăm costurile, pentru că trebuie să vedem disponibilitatea statelor membre ale UE de a ne oferi această formă de asistenţă. La moment există doar convenit cu guvernul Olandei acest schimb de experienţă între judecători, vin șase oameni, iar cheltuielile sunt suportate integral de guvernul Olandei. Nu putem să speculăm acum pe vizibilitatea proiectului, în ajun de alegeri, pentru că acest proiect, dacă şi va începe, va începe în 2015, deja după scrutinul electoral. Credeţi-ne că suntem şi noi interesaţi să cheltuim cât mai raţional resursele pe care le avem pentru a ne atinge obiectivele formulate în Strategiile de reformare a justiţiei.”

Europa Liberă: Dar înţeleg că doar venirea magistraţilor olandezi ar lua vreo șase milioane, nu?

Oleg Efrim: „Nu, nu cred că este vorba despre aşa bani. Nici eu la moment nu pot să calculez, pentru că ei vin într-o vizită scurtăm, iar ulterior un număr comparabil de judecători moldoveni va vizita pentru o perioadă scurtă Olanda. Dar nu poate fi vorba despre aşa cifre.”

Europa Liberă: Ar fi greşita impresia că ar fi totuşi un gest de disperare din partea autorităţilor? Salariile s-au triplat, pe cei cu averi peste venituri legea nu i-a prins în nici un fel din urmă, deciziile dubioase curg gârlă, iar acum cheltuim atâţua bani pe scopuri ce trezesc nedumeriri?

Oleg Efrim: „Eu sunt departe de gândul a fi disperat, pentru că lucrurile în justiţie se schimb, se schimbă mult mai rapid decât aceasta se vede în percepţia publică, nu este decât o continuare a eforturilor depuse în cadrul strategiei de reformare a justiţiei, iar toate politicile noastre care au fost implementare, inclusiv majorarea salariilor, dau deja rezultate, iar pe termen mediu veţi vedea că vir fi şi mai vizibile aceste rezultate.”

Nadejda Hriptievschi: „Impresia mea este că este o idee aruncată, dar discutată foarte puţin şi cu foarte puţină claritate. Eu sunt nemulţumită că o astfel de idee nu se consultă măcar cu societatea civilă şi cu judecătorii. Din câte înţeleg, nu este o discuţie nici pe intern şi se prezintă mai întâi celor din exterior, şi probabil avem elemente de neînţelegeri de traduceri. Noi nu avem încă suficiente eforturi pentru a combate corupţia mare, inclusiv un organ bine specializat, nu am finalizat modificarea legislaţia ce ţine de judecători şi cred că este prematur de invitat un astfel de program, în modalitatea în care a fost prezentat până acum.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG