Linkuri accesibilitate

Doi înalți legislatori americani cer ca SUA să înarmeze Ucraina în confruntarea cu separatiștii pro-ruși


Doi legislatori de rang înalt de la Washington au cerut ca Statele Unite să înarmeze Ucraina în lupta ei cu separatiștii pro-ruși și cu forțele ruse din estul țării. Senatorul Robert Menendez (Democrat-New Jersey), șeful Comisiei de Relații Externe din Senat, a spus că Ucraina are nevoie de arme pentru a contracara „invazia” rusă. Vorbind la CNN, de la Kiev, Menendez a apus că Washingtonul ar trebui să pună la îndemâna Ucrainei arme care „să aibă un impact asupra lui Putin”. Iar senatorul John McCain (Republican-Arizona) s-a întrebat retoric într-o emisiune CBS: „Oare nu-i putem ajuta pe ucraineni să se apere?”. McCain a mai spus că dacă nimeni nu i se pune în cale, Rusia ar putea amenința și alte țări din estul Europei, ca Moldova sau țările baltice.

XS
SM
MD
LG