Linkuri accesibilitate

„Simbolul vălului islamic” se află în plină transformare: în trecut a fost „un stigmat al inferiorității” care astăzi se schimbă într-un semn al „puterii și prestigiului femeii musulmane”.

Spre deosebire de terminalul autobuzelor din Ankara, ordonat și curat, cel din Istanbul pare haotic și destul de murdar la sfârșitul zilei. Am ajuns când se întuneca, iar șoferii de taxi cereau toți niște prețuri exorbitante să mă ducă până în Fatih. Am împărțit în cele din urmă costul cu o localnică și am ajuns la destinație puțin înainte de miezul nopții. Taximetristul mă întreabă de unde sunt și îmi povestește cât de greu se trăiește în Turcia și cât de mult seamănă Erdogan cu Ceaușescu: „nu-l interesează decât să se îmbogățească pe seama poporului, care e prea prost pentru a vedea realitatea”. A stat mai bine de zece ani în Australia, dar s-a întors la mijlocul anilor 1990, fiindcă toată familia lui e aici. Îi pare rău că nu i-a putut lua pe toți ai lui acolo, fiindcă aici „corupția e mai mare ca oricând”. „Toată lumea a văzut înregistrările în care Erdogan i-a cerut fiului său să scape de milioanele de euro, bani lichizi, pe care îi avea din bakșișuri”, îmi povestește taximetristul, dar mulți „nu vor să creadă că este adevărat”, pentru că sunt foarte mulțumiți de viața lor: „sora mea și familia ei care trăiesc la țară nici nu vor să audă înregistrările care au apărut pe internet„ și „cred orbește în Erdogan”.

În aceiași zi în care fiii a trei miniștri din guvernul Erdogan au fost puși sub acuzare pentru corupție și deturnare de fonduri în decembrie 2013 a fost făcută și înregistrarea în care premierul de atunci îi cerea fiului său Bilal Erdogan să se descotorosească de cei 30 de milioane de de euro cash. În alte înregistrări difuzate pe internet, Recep Tayyip Erdogan îi cerea ministrului Justiției să fie mai hotărât în procesul intentat patronului media Aydin Dogan, al cărui trust de presă era prea critic cu guvernul.După toate aceste scandaluri Erdogan a încercat să blocheze accesul YouTube și Twitter și să-și subordoneze Justiția, dar Curtea Constituțională i-a blocat aceste excese. Erhan Basyurt, redactor șef al cotidianului „Bugün” (Astăzi), cu sediul la Istanbul, nu este prea convins că puterea lui Erdogan va crește așa cum își dorește acesta, fiindcă pentru a fi un președinte puternic are nevoie de modificarea Constituției, care s-ar putea face mai simplu după alegerile generale din 2015, acum când Opoziția e foarte slabă și lipsită de un lider charismatic: „Erodogan i-a dat la o parte pe toți cei care ar fi putut fi cu adevărat lideri ai părții adverse, inclusiv prin aducerea lor în partidul lui, AKP unde le-a oferit poziții importante”. Basyurt nu crede, pe de altă parte, că va urma o politică de tip islamist în Turcia pentru că „alcoolismul este în creștere, sunt tot mai mulți fumători și utilizatori de droguri, în schimb numărul conservatorilor nu pare să fi crescut în societatea turcă”.

Când îi spun că mi se pare că tot mai multe femei tinere poartă eșarfă aici la Istanbul, în cel mai cosmopolit oraș din Turcia, Erhan Basyurt se uită la mine peste ochelari și-mi dă exemplul profesoarei Nilüfer Göle, care predă și în Franța și care ”poartă cu mândrie șalul islamic”, ca modalitate de „asumarea unei culturii distincte de cea europeană”. „În fond 70% dintre femeile din Turcia au ales deja eșarfă”, mă lămurește Basyurt, citând un sondaj recent.

În viziunea lui Nilüfer Göle, autoarea volumului „The Forbidden Modern: Civilization and Veiling. Critical Perspectives on Women and Gender” (Modernitatea Interzisă: Civilizație și Voal. O perspectivă critică asupra femeilor și genului), „femeile vor să aibă acces la educația seculară, urmând o nouă traiectorie care nu este în conformitate cu rolul lor tradițional” și care poate să le ofere în același timp o viață, „lăsându-le totodată posibilitatea de a-și ”asuma religia”. Nilüfer Göle susține că „simbolul vălului islamic” se află în plină transformare: în trecut a fost „un stigmat al inferiorității” care astăzi se schimbă într-un semn al „puterii și prestigiului femeii musulmane”.

De pe poziții similare a scris și Seyla Benhabib, profesoară de filosofie și științe politice la Yale University în Statele Unite, după ce Curtea Constituțională din Turcia a respins în 2008 pachetul de legi prin care partidulul lui Erdogan ridica interzicerea purtării vălului în instituțiile publice și în universități. Din punctul ei de vedere această dezbatere nu are ca punct de plecare doar drepturile fundamentale ale omului ci și întrebarea rămasă fără răspuns „de ce femeile și corpurile lor au devenit obiect al conflictelor în cultură, religie și justiție”.

Eșarfa islamică este un subiect care pune față în față tradiția și modernitatea, islamul și democrația, pentru că nu este vorba despre interzicerea sau libertatea de a purta vălul islamic, ci de a de a-l aduce sau nu în viața publică. Ayda, care într-o sâmbătă după-amiază m-a dus cu mașină să văd Istanbulul asiatic mi-a spus că se teme ca această dispută neîncheiată să nu ducă în timp la obligativitatea purtării eșarfei ca în Iran sau Arabia Saudită, fiindcă majoritatea populației este de partea lui Erdogan în această privință. Soția proaspătului președinte nu poartă doar o eșarfă simbolică, ci este „complet înfășurată”, în aș fel încât să nu i se vadă nici un fir de păr. „Acesta e primul semn că trebuie să ne temem”, crede Ayda, care vede mai degrabă ca pe o întoarcere în timp purtatul hijabului și al eșarfei, decât pe o „asumare a identității culturale așa cum teoretizează feministele turce”. Predă la liceu limba franceză și observă că „tot mai multe mame o copiază pe Prima Doamnă a Turciei și le îmbracă și pe fetițe la fel. Nu e decizia copiilor, ci a părinților, iar fetele vor crește la fel ca acum 100 de ani sub tutela bărbaților, temându-se de ei și purtând vălul nu de dragul tradiției, ci de frica fraților, taților și soților”.

XS
SM
MD
LG