Linkuri accesibilitate

Combaterea șpăgii atât de comună în toate statele foste comuniste a devenit un mod de lucru în capitala Georgiei și lucrurile nu mai pot fi date înapoi cu ușurință.

„Doi danezi sunt foarte populari în Georgia pentru poveștile lor: Hans Christian Andersen și Fogh Anders Rasmussen”, îmi spune zâmbind profesorul Alexander Rondeli, șeful Fundației Gerogiene de Studii Internaționale și Strategii, făcând aluzie la promisiunile secretarului general NATO, care până nu de mult declara că decizia Summit-ului de la București din 2008 „garantează că Georgia trebuie să devină parte a Organizației Tratatului Nord Atlantic”.

Între timp s-a răzgândit, însă, iar georgienii cu tot oprimismul lor pro-occidental par să se resemneze că deocamdată rămân într-o zonă gri, iar 20% din țara lor a fost lăsată sub ocupație rusească după războiul de cinci zile din 2008. Această situație face ca „în viitor Georgia să trebuiască să-și construiască viitorul ținând cont de Moscova”, potrivit unui diplomat vestic din regiune.

Puterea de la Tbilisi a ales deja o cale „pragmatică” prin care „să elimine tensiunile cu Rusia” din perioada lui Saakashvili, după cum se laudă tânărul premier Irakli Garibashvili (31 de ani), care crede în promisiunea Moscovei de a nu se amesteca în relațiile Georgiei cu Uniunea Europeană.

Profesorul Rondeli este de părere că „Rusia nu se mai teme atât de NATO, cât de UE, pe care o percepe ca pe un inamic”. Am ajuns la Tbilisi la doar câteva zile după ce Georgia, Ucraina și Republica Moldova au semnat Acordurile de Liber Schimb și de Asociere cu Uniunea Europeană, dar oamenii pe care i-am întâlnit nu sunt prea veseli. Vânzătorul de pantofi din pasajul central care traversează bulevardul Rustaveli și care are colecții întregi de espadrile din pânză se pregătește să-și închidă cele trei magazine pe care le are și să plece în Suedia: „aici nu mai e mare lucru de făcut”, îmi explică. „Nimic nu mai merge ca înainte, iar apropierea de Europa e doar de fațadă. Tot ce s-a semnat acum e pe spezele lui Saakashvili, dar epoca Saakashvili a apus”.

Mikheil Saakashvili, cel mai reformator președinte al Georgiei, și-a încheait cel de-al doilea mandat în 2013, după o perioadă în care a îmbinat stilul autoritar cu cel democratic, reușind să reducă vizibil corupția, să îmbunătățească infrastructura și să relanseze economia unei țări care în ultimii 20 de ani a trecut printr-o război civil, printr-un colaps economic și o confruntare armată cu Rusia.

La Tbilisi, în urma lui Saakashvili a rămas, de pildă, cubul imens din sticlă făcut de arhitecții italieni Massimiliano and Doriana Fuksas, care exprimă filosofia politică a fostului președinte. Aici au fost mutate toate birourile birocrației care lucrează cu publicul și unde transparența construcției i-a obligat pe funcționarii georgienii să lucreze ca în vitrină, eliminând bacșișurile uzuale. Peste tot în instituțiile publice sunt camere de luat vederi, dar nu numai. La New Hospital în Tbilisi, un spital privat, unde m-a dus David Kakabadze la cel mai bun ortoped, să-mi vadă glezna umflată, care nu mă mai lasă să merg, la toate ghișeele o plăcuță te avertizează că există o monitorizare audio și video a locului. Combaterea șpăgii atât de comună în toate statele foste comuniste a devenit un mod de lucru în capitala Georgiei și lucrurile nu mai pot fi date înapoi cu ușurință.

Bineînțeles că o programare imediată aici e aproape imposibilă, dar dacă ai un prieten care te ajută totul e ceva mai simplu. Chiar și așa durează ore, oamenii sunt însă drăguți, iar doctorul care mi-a citit RMN-ul, un specialist cu studii și practică în Germania, mi-a spus că ar trebui să stau cu piciorul întins la orizontală, să nu mai car greutăți, în nici un caz rucsacul de 20 de kilograme și atunci când merg să-mi strâng glezna într-o fașă elastică, pe care m-a învățat să mi-o pun. Nu e nimic rupt, dar ligamentele sunt întinse și răsucite. Fiindcă nu m-am ocupat din timp de această entorsă se va vindeca greu, m-a avertizat, explicându-mi că trebuie să nu-mi mai forțez piciorul.

Cu acest diagnostic lejer am plecat ușurată din noul spital privat mutat recent la marginea capitalei, după trei ore și jumătate în care am asistat la ineficiența unui sistem care abia acum se pune pe picioare. Mă întreb cât de mult ar fi durat totul dacă aș fi fost singură, fără relațiile ajutătoare ale prietenului de la Serviciul georgian al Europei Libere, care a stat lângă mine, a vorbit cu medicii, le-a tradus istoria entorsei și m-a ajutat să înțeleg mai bine cum funcționează această țară și cât de important este în continuare să fii conectat la rețeaua de relații.

XS
SM
MD
LG