Linkuri accesibilitate

Cineva s-a ocupat de mine cu oarecare atenție, așa cum fusesem avertizată de un diplomat occidental la Tașkent, care m-a sfătuit să nu las niciodată computerul la hotel.

De la Baku la Tbilisi se face o noapte și jumătate cu un tren de pe vremea Uniunii Sovietice. În compartimentul cu patru paturi o georgiană care locuiește la Baku, fiul ei adolescent și vărul acestuia venit de la Moscova merg să-și vadă bunicii la Tbilisi. Folosesc rusa, iar atunci când vorbesc azeră, vărul le spune imediat „vorbiți în rusă”.

În capătul vagonului tronează samovarul cu ceai negru și apă fierbinte, de unde se aprovizionează toată lumea cu ceștile pregătite de acasă. Mama e fericită că locuiește în Azerbaidjan, „unde salariile sunt mai mari”, dar și prețurile pe măsură. O sticlă de apă în gara din Baku, de unde nu pleacă prea multe trenuri, costă mai mult de doi dolari, dar toată lumea cumpără fără să se uite la bani, ca și cum am fi într-un mare aeroport. Aproape trei ore a stat trenul la frontiera azeră și o oră și jumătate la cea georgiană, pentru controlul pașapoartelor și alte probleme birocratice nevăzute, timp suficient pentru ca mama din compartimentul meu să coboare și să cumpere înghețată în staniol roșu pe care scrie CCCP (abrevierea in litere chirilice a URSS).

De frică să nu fiu păcălită când îmi cumpăr biletul de tren de la Baku spre Tbilisi, Yafez Hasanov, unul dintre cei mai curajoși ziariști azeri vine cu mine să se asigure că totul va fi bine. Yafez a fost luat cu forța acum trei ani din enclava azeră Nahicevan și abandonat în Iran, pentru că a început să investigheze moartea suspectă a unui tehnician de aviație de doar 31 de ani, după ce acesta fusese acuzat de autorități că ar fi „lucrat” pentru Iran.

Nahicevan, un teritoriu locuit în proporție de 99% de azeri este înconjurat de Armenia în partea de nord-est, cu o frontieră de 221 de km, de Iran la sud-est, pe o lungime de 179 de km și cu Turcia pe o fâșie de doar 15 km. În perioada sovietică era un loc prosper, datorită minelor de sare, molibden și plumb, dar și situării strategice între Turcia și Iran. În perioada conflictului violent din Nagorno-Karabach, care a început în 1992 și s-a stins nerezolvat în 1997, în Nahicevan au avut loc lupte grele.

Turcia, principalul aliat al Azerbaidjanului, a răspuns atunci destul de dur, masându-și trupele la granița cu Armenia. Șefa guvernului de la Ankara, Tansu Ciller, a amenințat Erevanul că orice pas pe care l-ar face vreun armean împotriva Nahicevanului va avea ca rezultat o declarație de război din partea Turciei. Rusia a răspuns în același fel, din interiorul Armeniei. O situație care putea degenera în al Treilea Război Mondial, cum se temeau în urmă cu peste 20 de ani cancelariile Vestice, dar care ulterior a transformat relația de adversitate dintre Turcia și Rusia într-o alianță puternică, bazată pe cererea tot mai mare de gaz a Ankarei și pe generozitatea Moscovei.

Izolată de țara mamă, această exclavă este totuși condusă autoritar de familia Aliev. Fostul președinte al tinerei dinastii azere, Gaidar Aliev s-a născut la Nahicevan, dar inventarea comploturilor la graniță pentru uz intern și internațional este o știință mai veche în regiunea fostei Uniuni Sovietice. Yafez a încercat să scoată la iveală probe că tânărul a fost omorât în bătaie de autoritățile azere care încercau să demonstreze că este spion iranian. „În acest fel, președintele Aliev are un pretext pentru regimul său autoritar în fața Occidentului”, îmi spune convinsă Khadija Ismayilova de la Radio Europa Liberă, care m-a rugat printr-un email să nu o sun din Iran pentru a nu-i îngreuna situația.

La numai o zi după ce am plecat de la Baku și am ajuns la Tbilisi, contul meu Yahoo a fost spart, iar datele de indentificare modificate în așa fel încât să nu-mi pot recupera e-mailul prea ușor. Am rămas fără corespondența de ultimă oră pe care o purtam cu experți și oameni de afaceri din Turcia pe care urma să-i întâlnesc la Ankara și fără celelalte contacte noi, pe care nu apucasem să le salvez. Un prieten de la Ankara mi-a trimis ulterior pe Gmail spam-ul primit din contul meu Yahoo, care avea atașat copia pașaportului și un text în care se spunea că „nu mai ajung în Ankara”. Cineva s-a ocupat de mine cu oarecare atenție, așa cum fusesem avertizată de un diplomat occidental la Tașkent, care m-a sfătuit să nu las niciodată computerul la hotel și să nu folosesc de loc dropbox-ul, unde depozitam poze și texte.

XS
SM
MD
LG