Linkuri accesibilitate

Politiceni români sărind de pe raft pe altul.

Toată lumea l-a reevaluat pe Cristian Diaconescu. El a fost inclus din nou în agenda de tovarăşi de drum ai partidului, după ce a anunţat că renunţă la candidatura solitară pentru preşedinţie. A fost îmbrăţişat din nou de partid, promiţându-i-se un viitor luminos ca subaltern al şefului cel mare. La rândul lor, criticii săi au constatat că slugărnicia are grade de comparaţie încă ignorate de gramatică, dar intens exploatate în politică. Există servilismul pur, venit din teroare sau fascinaţie, dar şi linguşelile dezgustătoare ale celor care îşi sapă şefii de zor, există supuşenia antrenată în ani a animalelor politice, dar şi slugărnicia mândră, purtând masca independenţei faţă de voinţa stăpânului. Pentru Cristian Diaconescu, această ultimă ipostază pare să izvorască din faima sa de tehnocrat, slujitor devotat al mecanismelor administrative şi vaccinat împotriva influenţei politice. Însă, de-a lungul anilor, drumul reformelor s-a umplut de tehnocraţi incompetenţi sau zeloşi, gata oricând să facă pe plac şefului, să deturneze bunăstarea în buzunarele clanului şi să demonstreze inevitabilitatea corupţiei. Tehnocraţia este clar supraapreciată într-o ţară în care lupta politică înseamnă chiar influenţarea tehnocraţilor şi controlul finanţelor şi justiţiei cu ajutorul acestora. Fără armata de tehnocraţi care a făcut mereu ce vrea şeful numit de partid, nu s-ar fi umplut DNA de atâtea dosare aşa-zis politice.

Partidul îl scăpase pe jos din braţe, obosit să arate atâta dragoste unui venetic, migrat din stânga politicii, de aceea Cristian Diaconescu spunea că va candida singur. A continuat chiar să strângă semnături pe reţelele de socializare. Era un semn de sacrificiu: pe fruntea sa încă nu se zvântase mirul prezidenţial. Căci şeful său îl unsese candidat şi câştigător. Traian Băsescu ştie să scoată ce-i mai bun şi util dintr-o psihologia ca a lui Cristian Diaconescu. Acesta a arătat că stofa din care este făcut e elastică şi că două mâini pricepute pot croi din el ce vor. Spre deosebire de Elena Udrea, o prelungire aproape biologică a voinţei prezidenţiale în partid, Cristian Diaconescu a fost considerat un oportunist pe care preşedintele îl impinge în faţă doar pentru că are nevoie de o marionetă sau, spuneau cinicii, de o ţintă falsă, să-şi obosească adversarii, să le consume muniţia. Era pregătit de multă vreme pentru acest destin iar presa a fost intoxicată din timp de informaţii referitoare la iminenta sa candidatură. După cum s-a dovedit în ultimele zile, omul are şcoala bunelor maniere politice şi ştie că, şi încovrigat cum stă, tot e util partidului care şchioapătă la coada clasamentului, să treacă măcar linia de sosire.

Crizele când nervos-afective, când efuzive faţă de candidaţii partidului demonstrează că interesul lui Traian Băsescu pentru rezultatul alegerilor este proporţional cu mărimea vrafului de dosare adunate pe masa procurorilor anticorupţie şi că vede la orizont, tot mai clar, zidul de care se va izbi la final de mandat. E greu de crezut că Traian Băsescu, un Jedi al combinaţiilor, nu şi-a dat seama că toate convulsiile stârnite de-a dreapta, după despărţirea cinică de propriul partid, cel care a încasat atâţia pumni electorali pentru că şi-a apărat şeful dincolo de instinctele de conservare, îi inspiră şi îi întăresc pe adversarii din stânga. De asemenea, e greu de crezut că Traian Băsescu nu şi-a dat seama că, destrămându-şi partidul care s-a făcut covor roşu în calea lui ca să nu simtă hârtoapele mandatului, va pierde energie şi eficienţă şi că amputând o aripă a dreptei, doar aşa, să se răzbune pe cei care n-au vrut-o preşedintă pe muza sa, Elena Udrea, lasă calea deschisă adversarului din stânga politică.

Gesturile sale sunt fie prea subtile pentru a se înţelege încotro bat şi ce calcule sofisticate ascund, fie iraţionale, făcute la frică şi nervi. Să-şi imagineze cumva că preferata sa va reuşi să-şi adjudece rezultatul alegerilor deşi aleasă cu oarecare dificultate şefa propriului partid? Că le va părea alegătorilor o zeiţă, aşa afumată cum e de altarele cu mititei care-i marchează campania electorală? Că în noul partid vor migra doar cei care vor fi identificaţi cu el însuşi, prin urmare vechiul electorat va migra şi el, votând pentru continuitatea la Cotroceni? Sau poate că măcinând puterile partidelor care se revendică de dreapta, face cu bună-ştiinţă jocul lui Victor Ponta? La urma-urmei, Traian Băsescu a fost, cea mai mare parte a carierei sale politice, un om de stânga. Să-şi fi negociat postumitatea prezidenţială şi imunitatea de după sfârşitul mandatului?

La o primă vedere, meciurile cu premierul continuă. L-a învestit în silă pe noul ministru al Bugetului, deşi susţine că a primit despre el rapoarte SRI care l-au îngrijorat. “Să fiţi un ministru al bugetului, nu al intereselor electorale”, i-a urat preşedintele. Ştie bine că pentru PSD ( ca şi pentru PDL sau PNL) bugetul a fost mereu un instrument politic, iar o minte de tehnocrat, cum ar vrea noul ministru să fie perceput, poate face minuni cu un buget deja înjumătăţit de foamea de bani şi voturi a partidului său. Preşedintele încearcă să taie mâna cu care dă guvernul mita electorală, dar cresc alte zece în loc. Chiar dacă a tergiversat cât a putut învestirea oficială a noului ministru, chiar dacă a respins legi sau vrea să-l blocheze pe prim-ministru la Curtea Constituţională şi la Avocatul Poporului, e evident că nu mai controlează toate butoanele şi că transferul puterii a început să se facă în mod tacit către premier. Acesta se foloseşte de ultimele luni înainte de alegeri pentru a face retuşurile finale, iar modul în care a transformat posibilitatea guvernului de a da ordonanţe în armă electorală mortală îi ţine la respect pe adversarii săi. Ultima decizie, adică dispensa de câteva săptămâni acordată aleşilor locali pentru a schimba barca politică, să nu naufragieze, a şocat deopotrivă adversarii politici şi cancelariile occidentale. Premierul susţine că primarii care au fost aleşi pe listele USL sunt prinşi acum în capcana asocierii politice dintre PNL şi PDL şi că ar trebui să poată alege, că aşa e democratic: să fii ales ca să alegi şi tu după aceea. A trecut vremea când Victor Ponta se afişa cu Călin Popescu Tăriceanu pentru a dovedi că USL trăieşte, chiar dacă în forme miniaturale. Premierul bate astăzi şaua să priceapă primarii şi, scuturând bine căpăstrul bugetar, speră să readucă tot mai mulţi fii rătăcitori la sânul partidului, indiferent de ce culoare politică, pentru că e adeptul multipartitismului. Iar dacă ştie să facă rectificările bugetare cum trebuie chiar că va câştiga din primul tur cu popcorn şi sucuri reci.

Traian Băsescu spune că Victor Ponta vrea să transforme politica într-un supermaket. Cu toate acestea premierul nu a făcut decât să aplice o stratagemă uzuală în politica românească, plagiindu-l pe însuşi preşedinte care a reuşit mereu să se târguiască cu folos pentru a câştiga majorităţi parlamentare confortabile pentru partidul său. Elena Udrea şi-a făcut stagiul la liberali până să ajungă în partidul lui Traian Băsescu. Chiar şi acest partid a fost mai întâi la stânga pentru a vira la dreapta prin supermarketul politic. Ar fi interesant ce-or fi simţit atunci primarii Alianţei Dreptate şi Adevăr. Probabil s-au grăbit să schimbe macazul către partidul prezidenţial, cum au făcut-o şi când s-a scindat PNL-ul şi a apărut partidul lui Traian Băsescu. Cristian Diaconescu, fost cursant al Universităţii de marxism, angajat, zice-se, al direcţiei de contraspionaj extern pe vremea comuniştilor, ministru de externe şi vicepreşedinte PSD, ulterior preşedinte UNPR, consilier prezidenţial şi fost viitor candidat la Cotroceni a fost şi el o cumpărătură utilă din supermaketul politic. Rari sunt aleşii care să nu fi sărit din barcă în barcă, să trăiască bine. La rândul său, Traian Băsescu însuşi a fost o marfă mult tranzacţionată în supermarketul politic, trecând dintr-o barcă într-alta, până a ajuns la timonă de care nu mai vrea să se desprindă. Iar dacă Traian Băsescu se aşteaptă ca Avocatul Poporului să decidă împotriva acestei ordonanţe uită că Victor Ciorbea a fost şi el un produs al târguielilor politice. Membru PCR, sindicalist „galben”, prieten cu Petre Roman când acesta era premier, candidat pe lista lui Ilie Verdeţ la primele alegeri libere, lider al unui partid al sindicatelor, ajuns primar al Bucureştiului, apoi prim-ministru, a intrat în PNŢCD, a scindat partidul, a stat pe bară o vreme pentru a redevenei preşedintele unei facţiuni ţărăniste, a evadat apoi în PNL, (să nu rămână fără „coledzi”, neicuşorule) şi a fost propus de PSD ca avocat al poporului. Asta da! cumpărătură de la supermarketul politic, secţia detergenţi.

XS
SM
MD
LG