Linkuri accesibilitate

Gazoductul Iași-Ungheni a fost inaugurat oficial


Victor Ponta, Guenther Oettinger și Iurie Leancă.

Victor Ponta, Guenther Oettinger și Iurie Leancă.

Iurie Leancă: primele cantități mici de gaze vor fi pompate la 1 septembrie.

Premierii Moldovei și României, alături de comisarul european pentru energie, au inaugurat gazoductul Ungheni-Iași. Premierul Iurie Leancă a numit evenimentul „important pentru independența energetică a Republicii Moldova” și a spus că primele cantități mici de gaze vor fi pompate la 1 septembrie.

Șefii guvernelor de la Chișinău și București au inaugurat gazoductul care, cel mai probabil, din septembrie va transporta gaze din România în Republica Moldova. Evenimentul a avut loc chiar în ziua când este marcată cea de-a 23-a aniversare de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Deocamdată nu se cunoaște prețul de comercializare a gazelor, acesta urmând să fie stabilit în negocierile care se vor purta cât de curând posibil între companiile moldo-române, dar se presupune că ar putea fi mai mic decât cel la care îl cumpără astăzi Republica Moldova de la Gazprom-ul rusesc. Republica Moldova importă anual din Federația Rusă peste un miliard de metri cubi de gaze naturale.

Lucrările la acest gazoduct Iași – Ungheni, cu o lungime de peste 40 de kilometri, au fost începute acum un an. Aproximativ a treia parte din costurile conductei, adică șapte milioane de euro, sunt acoperite din fondurile europene. Nu în zadar aici, la eveniment, e prezent și comisarul european pentru Energetică, Günther Oettinger.

Europa Liberă: Pentru că veniți de la Minsk, să vă întreb dacă credeți că Federația Rusă va mai folosi resursele energetice ca element de șantaj la adresa țărilor care vor să parcurgă acest drum european, să se apropie de UE?

Günther Oettinger: „Nu cred. Atunci când vorbim de sancțiuni, domeniul energetic este pe ultimul plan. Desigur, am putea să abordăm subiectul cu domnul Vladimir Putin, într-o manieră foarte tranșantă. Însă cred că este în interesul tuturor să evităm anume blocade și probleme în iarna care vine. Oricum noi pregătim și un „plan B”, un scenariu secundar, însă sperăm să nu avem nevoie de acesta.”

*

Iurie Leancă şi Guenther Oettinger

Iurie Leancă şi Guenther Oettinger

Iată ce spune premierul Iurie Leancă despre darea în exploatare a acestui gazoduct Iași – Ungheni:

„Suntem tocmai în faza de elaborare, împreună cu BERD-ul, a studiului de fezabilitate. Din calculele noastre, acest studiu cu proiectare ar trebui să fie gata în mijlocul anului 2015. Cred că mai durează încă un an până construim acest gazoduct spre Chișinău. În linii mari, în doi ani, ar trebui să avem un sistem interconectat pe gaze.”

*

Și premierul român, Victor Ponta, este încrezător că Moldova nu mai rămâne a fi dependentă de o singură țară care exportă în Republica Moldova resurse energetice:

„Ceea ce e esențial azi este că e prima dată în istoria Moldovei, când nu mai are un singur furnizor. Mai departe însă, din punct de vedere tehnologic, guvernul România și compania, cred că Transgaz, va face lucrarea și, la fel, guvernul Moldovei, din granturile de la BEI și BERD. Lucrăm în așa fel încât în doi ani de zile și la Chișinău să fie asigurată nu doar posibilitatea de a avea gaz, dar și cantitatea, și presiunea necesară.”

*

Europa Liberă: Între timp, întreb şi câţiva localnici, dacă flacăra albastră a ajuns şi în casa lor:

–„Va ajunge, dar mi-aș fi dorit să fie mult mai calitativ și mult mai ieftin.”

Europa Liberă: Ce importanță are faptul că s-a adus flacăra albastră de peste Prut aici, la Ungheni?

–„Scoate dependența directă de gazoductul din Rusia. Nu vom depinde direct de orice moment politic că mâine ți-au închis gazul sau poimâine ți-l ieftinesc.”

Europa Liberă: Credeți că până acum gazul a fost politizat?

–„Gazul în Moldova toată vremea a fost politizat. Să luăm prețurile achitate de moldoveni și prețurile achitate de alte state din Europa. Toată vremea noi am fost cu tariful mai mare, de parcă avem cei mai mari bani. Ceea ce ține de gazoductul Iași – Ungheni, va ajunge și la Chișinău, și în toată Moldova. Vom avea gaz de calitate, gaz la preț real și primar – se scoate dependența aceasta de Rusia, nu vom mai depinde noi atât de mult de ruși.”

Europa Liberă: Câtă importanță conferiți acestui eveniment de azi?

–„E foarte important fiindcă lumea deja înțelege ce înseamnă integrarea în Uniunea Europeană a țării noastre.”

Europa Liberă: În casa dumneavoastră ajunge acest gaz?

–„Ajunge numaidecât și ne bucură faptul. Principalul e că avem o alternativă fiindcă e bine când ai doi prieteni, dar când poți să te bazezi totuși pe unul mai mult. Numai din Est dacă vine gazul, noi avem puține oportunități și multe necazuri. Dar acum oportunitatea e splendidă.”

Europa Liberă: Și când veți aprinde chibritul?

–„În septembrie, sperăm.”

*

Europa Liberă: Printre cei prezenţi la eveniment sunt şi reprezentanţi ai administraşiei raionale şi locale, edilul de Ungheni, Alexandru Ambdros. Domnule primar, se zice că în luna septembrie s-ar putea produce aprinderea flăcării albastre în casele locuitorilor din Ungheni. Miza a fost atât de mare, s-a reușit într-un timp totuși record și cu ajutorul României, și cu ajutorul Uniunii Europene, să se dea în exploatare acest gazoduct, astăzi, de Ziua Independenței.

Alexandru Ambros: „Evenimentul de astăzi este de o importanță enormă. Este cu adevărat o filă nouă în istoria țării noastre. Se interconectează două sisteme, sistemul de rețele al Republicii Moldova cu sistemul de rețele al României și înseamnă că al întregii Uniuni Europene. Cu siguranță, vom avea numai de câștigat pentru că deja vom avea surse alternative, vom putea să alegem. Nu mai există monopol pe această piață. Crește și siguranța în alimentarea cu gaze pentru populația Republicii Moldova.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG