Linkuri accesibilitate

Vladimir Socor: „Prioritatea Germaniei este de a îngheţa conflictul din Ucraina, pentru a da posibilitate relaţiei privilegiate ruso-germane să demareze din nou”


Preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele ales al Ucrainei Petro Poroşenko, la ceremoniile din Normandia, Franţa, 6 iunie 2014

Preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele ales al Ucrainei Petro Poroşenko, la ceremoniile din Normandia, Franţa, 6 iunie 2014

În ajunul discuţiilor de la Minsk dintre liderii ucrainean şi rus, mijlocite de oficialităţi UE - o discuţie cu analistul occidental Vladimir Socor.

Sub ce auspicii se va desfăşura întâlnirea de mâine de la Minsk, planificată să aibă loc între preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, şi cel al Rusiei, Vladimir Putin? La întrevedere vor participa şi comisari ai Uniunii Europene în frunte cu doamna Catherine Ashton, coordonatoarea politicii externe comunitate, cât şi preşedinţii din Belarus si Kazahstan, Alexandr Lukaşenka şi Nursultan Nazarbaiev. Valentina Ursu i-a adresat mai multe întrebări analistului occidental Vladimir Socor.

Europa Liberă: Sunteţi preocupat de diplomaţia germană faţă de Ucraina şi Federaţia Rusă. Iată că la finele săptămânii în capitala ucraineană s-a aflat cancelarul german Angela Merkel, într-o primă vizită oficială de la izbucnirea crizei din estul Ucrainei. Credeţi că a mers să îmblânzească „ursul” de la Kremlin, să-l îmblânzească pe Putin sau să găsească o soluţie pentru criza ucraineană discutând cu şeful statului ucrainean, domnul Poroşenko?

Vladimir Socor: „Eu folosesc întotdeauna termenul „agresiunea rusească împotriva Ucrainei”. Avem de a face cu un conflict interstatal, nu cu un conflict intern în Ucraina, cum încearcă propaganda rusească să acrediteze, ci cu o agresiune la nivel interstatal din partea Rusiei împotriva Ucrainei. Ce e drept, o anexiune cu instrumente nefolosite încă până acum, instrumente care au luat prin surprindere atât Occidentul, cât şi Ucraina înseşi.

Acum în ceea ce priveşte politica Germaniei faţă de Ucraina, politica Germaniei nu reprezintă politica Uniunii Europene, este politica proprie a Germaniei. Berlinul profită de o situaţie foarte neobişnuită, din cauza faptului că la Bruxelles Comisia Europeană îşi încheie mandatul, componenţa unei noi Comisii Europene încă nu este cunoscută. Mai multe guverne şi politicienii respectivi concurează pentru posturile de vârf, care vor determina politica Uniunii Europene, direcţie deocamdată încă necunoscută.

În această situaţie se impune Germania, ca guvern naţional, acţionând în nume propriu, fără mandat din partea Uniunii Europene, dar cu o acceptare neoficială din partea Uniunii Europene. Germania a luat chiar conducerea eforturilor europene de a găsi o soluţie în ceea ce priveşte conflictul ruso-ucrainean.”

Europa Liberă: Domnule Socor, dar se vorbeşte chiar despre un „plan Merkel”. După discuţia cu Petro Poroşenko s-a vorbit despre începutul unui „plan Merkel” comparabil cu „planul Marshall”, lansat imediat după al Doilea Război Mondial pentru refacerea Europei.

Vladimir Socor

Vladimir Socor

Vladimir Socor: „Da. Aici este vorba despre dimensiunea economică post-conflict. Se va convoca chiar o conferinţă a donatorilor la nivelul Uniunii Europene, în care se aşteaptă ca ţările Uniunii Europene să ofere în total cinci miliarde de euro pentru refacerea Ucrainei. Nu poartă denumirea de „Marshall plan”, dar inspirată de ideea unui „Marshall plan”, condiţionat însă de încetarea conflictului care are loc în răsăritul Ucrainei. O rezolvare politică ar fi precondiţia pentru ca aceste fonduri din partea donatorilor să fie acordate Ucrainei.

Acum întrebarea este care să fie soluţia politică. Din punctul de vedere al Ucrainei, faptul că Germania a luat conducerea eforturilor europene nu este o situaţie favorabilă. Dimpotrivă, prioritatea politicii germane este aceea de a reveni la o situaţie de oarecare normalitate, semi-normalitate pentru a dezgheţa relaţiile cu Rusia.

Din punctul de vedere al guvernului german, al ambelor partide din coaliţia de guvern de la Berlin, prioritatea numărul unu este salvarea relaţiei privilegiate bilaterale între Germania şi Rusia, a nu permite ca factorul ucrainean să deranjeze această relaţie bilaterală cu Rusia pe termen lung. Este perspectiva atât a Biroului cancelarului Merkel, cât şi a Ministerului de Externe condus de Frank-Walter Steinmeier.”

Europa Liberă: Dumneavoastră credeţi în această ipoteză?

Vladimir Socor: „Da, sunt convins. Am urmărit diplomaţia germană în conflictul ruso-ucrainean foarte atent în ultimele luni. Și este clar că prioritatea Germaniei este de a îngheţa conflictul din Ucraina, pentru a da posibilitate relaţiei privilegiate ruso-germane să demareze din nou. Din acest motiv, atât domnul Steinmeier, cât şi doamna Merkel, au insistat în decursul lunilor iunie şi iulie pentru declararea imediata a unei încetări a focului, ceea ce ar fi avut drept urmare îngheţarea liniilor de conflict pe teren, ar fi îngheţat, cimentat, practic, controlul ruso-separatist asupra provinciilor ucrainene Doneţk şi Lugansk.”

Europa Liberă: Este posibil Kremlinul să oprească ofensiva militară şi în ce condiţii?

Vladimir Socor: „Da. Anume aceasta a încercat Berlinul împreună cu Moscova, după consultări telefonice între liderii celor două ţări, consultări telefonice care, de altfel, nu sunt secrete, rezumatele convorbirilor telefonice au fost publicate atât la Berlin, cât şi la Kiev, cât şi la Moscova. Punctul de vedere comun germano-rus a fost acela că este necesar să intervină imediat o încetare a focului. Germania s-a inclus în aceste eforturi în faza în care trupele armatei ucrainene începuseră să împingă îndărăt forţele ruso-separatiste, recâştigând teren din ce în ce mai mult. Anume în acea fază a intervenit diplomaţia germană împreună cu cea rusă, cerând cu voce tare un armistiţiu.

Presiunile asupra Ucrainei au fost atât de severe, încât domnul Poroşenko s-a văzut nevoit să declare un armistiţiu unilateral în ziua de 20 iunie, pe care tot domnul Poroşenko l-a întrerupt în ziua de 30 iunie pentru că armistiţiul rămăsese unilateral. Separatiştii au profitat de armistiţiu ca să-şi întărească poziţiile. În ziua de 2 iulie a avut loc conferinţa la nivelul miniştrilor de externe, găzduită de Berlin, cu participarea miniştrilor rus, francez şi ucrainean.

Comunicatul de la Berlin din 2 iulie a condiţionat protejarea graniţelor Ucrainei de un armistiţiu care să fie declarat de către Kiev, în timp ce întăriri, armament şi personal, întăriri ruseşti curgeau din teritoriul Rusiei în teritoriul Ucrainei, în favoarea forţelor proruseşti. În această fază, cei trei miniştri de externe au cerut Ucrainei să declare un armistiţiu unilateral şi pe baza acestui armistiţiu Rusia ar fi promis, împreună cu OSCE, să vegheze la securitatea frontierei.”

Europa Liberă: Dar este limpede pe cine susţine Germania: Kievul sau Moscova?

Vladimir Socor: „Până în prima jumătatea a lunii iulie un armistiţiu ar fi fost clar în favoarea Moscovei. Dacă ar fi declarat ucrainenii armistiţiu, nu ar mai fi eliberat Slaviansk, Kramatorsk şi atâtea alte localităţi pe care le-au eliberat între timp, deoarece au refuzat să declare un armistiţiu.

Situaţia s-a schimbat în ziua de 17 iulie, odată cu doborârea avionului malaez. Atunci Berlinul a adoptat o atitudine diferită şi a ajuns la concluzia că Rusia nu poate fi descurajată de la agresiune prin jumătăţi de măsură. Abia atunci Berlinul a încetat să se mai opună unor sancţiuni economice serioase împotriva Rusiei, sancţiuni care au și fost declarate la sfârşitul lunii iulie, deoarece Berlinul nu s-a mai opus, cum se opusese până în acel moment.

Acum vizita doamnei Merkel la Kiev. Doamna Merkel a fost întrebată de ziarişti germani dacă Germania insistă asupra federalizării Ucrainei, ca o soluţie pentru conflictul ruso-ucrainean.”

Europa Liberă: Deci, se transnistrizează sau nu Ucraina?

Vladimir Socor: „Da, eu văd transnistrizarea conflictului din Ucraina. Ce ar însemna? Ar însemna îngheţarea liniilor teritoriale de demarcaţie actuale, ar însemna crearea unui teritoriu pe care forţele proruseşti sunt recunoscute ca fiind în control de facto, „violarea” acestui teritoriu de către guvernul ucrainean ar fi considerată inacceptabilă, deoarece ar duce la reizbucnirea conflictului, ar avea loc negocieri internaţionale pe termen lung, pentru definirea statutului politic al teritoriului controlat de separatişti în interiorul Ucrainei.

Occidentul şi, poate, chiar şi Rusia, dar sigur Occidentul, ar insista asupra integrităţii teritoriale a Ucrainei, pe care Rusia ar putea să o recunoască pe hârtie, dar această integritate teritorială, ca şi în cazul Republicii Moldova, ar însemna, de facto, controlul unei părţi a teritoriului de către forţe armate străine. Şi Ucraina s-ar pomeni cu tot tacâmul transnistrean – să ducă pe termen lung convorbiri pentru restabilirea încrederii, să înceapă relaţii economice normale între guvernul central din Kiev şi unităţile economice din teritoriul ocupat, să accepte, eventual, forţe pacificatoare ruse.

Ceea ce mă nelinişteşte pe mine în poziţia Germaniei sunt două lucruri. Sugestiile potrivit cărora federalizarea ar putea fi o soluţie. Federalizarea în cazul Ucrainei nu ar duce decât la crearea unor entităţi teritoriale, de facto, independente faţă de Kiev şi, de facto, cooperând strâns cu Rusia vecină. Conducerile politice ale acestor unităţi teritoriale ar fi alese de către populaţia îndoctrinată de propaganda rusească a Donbasului, având în mână toate instrumentele economice şi de propagandă.

Al doilea lucru care mă nelinişteşte este acela că Germania nu cere dezarmarea forţelor proruseşti, care se află actualmente în provinciile Doneţk şi Lugansk. Germania cere numai control eficient al frontierei între Rusia şi Ucraina. Controlul eficient se presupune că ar împiedica curgerea unor noi cantităţi de armament şi de oameni înarmaţi din Rusia spre teritoriile ocupate din Ucraina.

Deci, acesta ar fi efectul unui control eficient asupra frontierei. Dar Germania nu cere dizolvarea sau retragerea forţelor ruseşti existente de pe teritoriul regiunilor Donbas şi Lugansk ale Ucrainei, cu alte cuvinte, îngheţarea conflictului. Aceasta am în vedere când vorbesc, şi nu numai eu, despre transnistrizarea conflictului.”

Europa Liberă: Domnule Socor, mâine preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, urmează să se întâlnească la Minsk cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, cu ocazia unei reuniuni la nivel înalt a ţărilor din Uniunea Vamală. Aduce pace această întâlnire, se stabilizează situaţia în regiune?

Vladimir Socor: „Această întâlnire nici nu are scopul, nu-şi propune să aducă pacea. Îşi propune, în primul rând, cred, trei lucruri diferite. Vedeţi că formatul acestei întâlniri este extrem de complicat. Întâlnirea îşi propune trei lucruri diferite pentru că în cadrul acestui format foarte complicat vor avea loc întâlniri separate pe plan bilateral şi de grup. Un obiectiv propus este acela ca preşedinţii Putin şi Poroşenko să se aşeză la masă unul în faţa celuilalt şi, eventual, să ajungă la nişte concluzii raţionale.

Se mai speră din această întâlnire că însuşi faptul că preşedintele Putin se întâlneşte faţă în faţă cu preşedintele Poroşenko, semnifică o recunoaştere a legitimităţii guvernării ucrainene actuale. Deci, i-ar fi greu Rusiei după aceea să mai continue să descrie guvernarea actuală din Kiev ca nelegitimă sau ca o huntă. Deci, acesta este un prim obiectiv, după părerea mea, iluzoriu. S-a mai încercat, fără niciun rezultat. Rusia are interese obiective care nu depind de caracterul subiectiv al unei întâlniri de moment. Dar acesta este un obiectiv declarat al întâlnirii de la Minsk.

Al doilea obiectiv declarat este acela ca înaltele oficialităţi ale Uniunii Europene, cele mai înalte oficialităţi, dar care, cum am spus adineauri, termenul lor expiră foarte curând, să explice Rusiei faptul că Acordul comercial şi economic de asociere dintre Uniunea Europeană şi Ucraina nu aduce prejudicii economiei Rusiei. Da, explicaţiile pot fi aduse la nivel raţional, dar eu văd aici un pas mare înapoi din partea Uniunii Europene. Să ne reamintim că timp de mai multe luni, de anul trecut şi până foarte curând, Uniunea Europeană insista că relaţiile Uniunii Europene cu oricare dintre ţările Parteneriatului Estic sunt relaţii bilaterale în care Rusia nu are un cuvânt de spus. Rusia nu are interese legitime să se amestece în raporturile dintre Uniunea Europeană şi ţările membre ale Parteneriatului Estic. Acum vedem un mare pas înapoi de la această poziţie. Uniunea Europeană, mai ales sub influenţa Germaniei, consideră necesar să liniştească Rusia, să explice Rusiei, să negocieze cu Rusia. Deci, nu mai avem de a face cu o relaţie privilegiată între Ucraina şi Uniunea Europeană – o retragere.

Şi al treilea obiectiv este acela de a clarifica cu Ucraina, de a clarifica între conducerea Uniunii Europene şi domnul Poroşenko termenii pentru implementarea şi ratificarea Acordului de Asociere, a Acordului de Liber Schimb Cuprinzător şi Extins între Ucraina şi Uniunea Europeană. Parlamentul ucrainean încă nu a ratificat Acordul de Liber Schimb Cuprinzător şi Extins. Nu l-a ratificat din mai multe motive de natură pur economică. Atâta timp cât acordul nu intră în vigoare, deci atâta timp cât nu este ratificat de către Ucraina şi de Uniunea Europeană, Ucraina mai beneficiază încă de preferinţele comerciale asimetrice. Cu alte cuvinte, nereciproce, beneficii acordate unilateral de către Uniunea Europeană Ucrainei, care sunt în vigoare ca urmare a acordului precedent de parteneriat între Uniunea Europeană şi Ucraina.

În momentul în care intră în vigoare noul Acord de Liber Schimb Cuprinzător şi Aprofundat, preferinţele unilaterale acordate de către Uniunea Europeană Ucrainei încetează. De aceea, Ucraina vrea să prelungească măcar pentru câteva luni încă regimul de preferinţe unilaterale, mai ales, având în vedere criza financiară în care se zbate Ucraina şi care se va agrava.

Şi mai este şi un al patrulea punct. Deci, sunt patru obiective, un al patrulea punct. Uniunea Europeană şi Ucraina, împreună, făcând front comun, vor discuta cu partea rusă viitorul livrărilor de gaze naturale din Rusia către Ucraina şi din Rusia prin Ucraina către Uniunea Europeană. Sistemul de conducte al Ucrainei actualmente tranzitează aproape jumătate din volumul total al importurilor Uniunii Europene de gaze ruseşti, era un procent mai mare. Până recent Ucraina tranzita 80%, actualmente tranzitează 50%. Şi, bineînţeles, în pragul iernii Uniunea Europeană doreşte să se asigure de două lucruri. Primul – că tranzitul de gaze va continua neperturbat. Şi al doilea – că Rusia va continua să livreze Ucrainei gaze la un preţ rezonabil, în aşa mod încât Ucraina să nu fie forţată să preleveze cantităţi de gaz în tranzit din volumul destinat Europei, ceea ce ar conduce la un volum diminuat de gaze ajungând în Europa.

Din fericire, aici văd eu singurul punct pozitiv al întâlnirii de la Minsk, Uniunea Europeană şi Ucraina vor face front comun împotriva Rusiei. Interesele Uniunii Europene şi ale Ucrainei coincid în această privinţă. Uniunea Europeană, cel puţin comisia actuală, al cărei termen expiră în curând, cum spuneam, consideră că Ucraina trebuie să rămână principala rută de aprovizionare a Europei cu gaze din Rusia. În acest context, Comisia Europeană se opune conductei South Stream care ar ocoli Ucraina.”

Europa Liberă: Presiunile economice pe carele face Federaţia Rusă asupra Republicii Moldova vor continua şi ar putea să fie şi mai dure decât asupra Ucrainei? Ţinând cont că Moldova a semnat şi ratificat Acordul de Asociere cu UE.

Vladimir Socor: „Deocamdată Rusia se concentrează atât de mult asupra Ucrainei, încât cred şi sper, de fapt, că Moldova intră într-o zonă de umbră în ceea ce priveşte atenţia rusească. Şi acesta este un lucru foarte bun. În general, dependenţa economică a Republicii Moldova faţă de Rusia este mai redusă decât dependenţa economică a Ucrainei. Da, Rusia poate da lovituri dureroase, cum le-a și aplicat în privinţa exporturilor de fructe din Moldova, mai ales recolta de mere. Sunt lovituri pe care Rusia încă poate să le mai dea şi le dă Moldovei, dar impactul va fi pe termen scurt.

Cred că Moldova poate să absoarbă aceste lovituri din partea Rusiei. Sigur, politica Rusiei demonstrează intenţiile Rusiei faţă de Republica Moldova, intenţii cotropitoare, cum au fost în tot decursul istoriei. Dar Moldova este mai puţin vulnerabilă în comparaţie cu Ucraina din cauza gradului mai mic de dependenţă economică faţă de Rusia, mai mic şi care se micşorează în continuare şi, mai ales, din cauza faptului că Moldova nu se mărgineşte cu Rusia.

Dacă proiectul Novorosia, promovat de către Kremlin demarează, deocamdată nu a demarat, dar dacă demarează, epicentrul acestui proiect geopolitic va fi regiunea Odesa. Şi în acest caz Republica Moldova şi România vor ajunge limitrofe cu Rusia. Dar este un scenariu extrem, în momentul acesta nu pare probabil.”

XS
SM
MD
LG