Linkuri accesibilitate

Imageria lui 23 august în România și în R.Moldova.

Mitologia comunistă românească s-a solidificat de la început in jurul datei pivot de 23 august. Sigur, mai era si 9 mai ca dată importantă a vulgatei comuniste. 9 mai era insa dată comună a calendarului ritualic al blocului comunist: victoria asupra Germaniei. In schimb, 23 august era o zi doar a românilor, de neîmpărțit cu nimeni altcineva decât cu sovieticii, sau mai precis cu marele frate rus, pentru care data marca începutul dominației ideologice a Moscovei asupra României și ocuparea efectivă a Moldovei.

Imageria lui 23 august s-a modificat odata cu evoluția cultului personalității al lui Ceaușescu. După ce inițial portretul lui Stalin apărea la tribuna defileului ținut la respectiva dată, alături de cele ale lui Churchill si Truman, după moartea lui Stalin au fost amplasate doar portretele de ideologie pură, cele ale lui Lenin, Marx, Engels, pentru ca încetul cu încetul sa rămână cel al lui Ceaușescu, ca si cum el s-ar fi aflat la originea evenimentului fondator din 23 august.

Ansamblul de ceremonii si ziua in sine au căpătat o identitate aparte, precum Pastele sau Craciunul. Sate si comune, entități rurale au fost botezate „23 August", data intarindu-si astfel consistenta mitica.

Dispozitivul simbolic in jurul datei era foarte complex. Muncitorii si armata erau mobilizați pentru defilări, insă in același timp ritualul implica, precum in Roma antică, distribuiri gratuite, sau cu preț redus, de hrană cu valoare simbolică, precum mici si bere.

In tot acest complex simbolic plutea însă, niciodată formulată oficial, pierderea Basarabiei. Pentru români, 23 august avea o valoare dublă: de data fondatoare a romaniei comuniste moderne si de data care avea sa marcheze pierderea Basarabiei, deja efectivă prin pactul Ribbentrop-Molotov, dar căreia evenimentele de la 23 August aveau să-i dea o nuanță definitiva.

In tot acest timp, cei de dincolo de Prut, din Republica sovietica a Moldovei, primeau o cu totul altă indoctrinare, prin care România propriu-zisa era prezentată drept agresorul istoric, ceea ce dădea datei de 23 august o nuanță total opusa celei pe care o avea in România.

Astăzi, la un sfert de secol de la căderea comunismului si odată cu estomparea simbolurilor sale, 23 august își exhibă in sfârșit întreaga ambiguitate si natura ritualică: vara, defilările, hrana gratuită distribuită cu ocazia sărbătorii, toate combinate cu faptul că ea marca începutul victoriei celor care ocupaseră o parte din țară.

--------------

O adevărată catastrofă pentru Basarabia - astfel apreciază istoricul de la Chişinău, Iurie Colesnic, implicaţiile actului de la 23 august 1944 prin care Basarabia se rupe definitiv de România şi intră în URSS:

Iurie Colesnic: „A fost o catastrofă pentru că basarabenii ştiau exact ce s-a întâmplat în 1940-1941 şi a două venire a ruşilor însemna că tot ce a început în 1940-1941 va continua, poate într-o măsură şi mai mare. Ceea ce de fapt s-a şi întâmplat: o foamete în 46-37 şi deportările din 49 şi 51.”

Europa Liberă: Ce le-aţi spune celor care au o altă viziune asupra evenimentului, celor care de exemplu consideră că ceea ce s-a întâmplat nu a fost o catastrofă, ci ceva ce a adus dezvoltarea în acest teritoriu?

Iurie Colesnic: „Democraţia admite mai multe viziuni, dar eu reies din ceea ce obţine un popor în urma unei schimbări de regim. Regimul românesc de până la 40 a fost unul democratic, cu toate nuanţele pe care le avea. Pe când regimul sovietic a fost unul totalitar extremist, care a făcut o foamete în 46-47, o deportare în 49-51, colectivizarea forţată în care oamenii au fost nevoiţi să se rupă de la tradiţia milenară şi desigur o cenzură cumplită, un regim opresiv în care omul nu avea nici o libertate. Dacă aceasta înseamnă o mare victorie, atunci putem să le dăm dreptate şi acestor oameni. Dar eu cred că măcar şi pentru faptul că factorul democratic a lipsit, nu mai zic de factorul naţional pentru că noi până n 57 nu am avut clasici – erau scoşi din circuit – problema identitară era considerată nefiresc naţionalistă şi multe alte elemente care ţin de firea şi structura neamului nostru, şi dacă aceste lucruri sunt fireşti, atunci putem să le dăm dreptate şi acestor oameni. Dar eu cred că este nefiresc, neuman şi trebuie să privim lucrurile în contextul u8manităţii globale: dacă nu e democraţie, nu e nimic.”

Europa Liberă: Cum aţi pune lucrurile pe policioare dacă ar fi să încercăm să căutăm vinovaţii?

Iurie Colesnic: „Istoria întotdeauna caută vinovaţii şi caută justificările. Eu cred că România în 41 a procedat corect fiindcă a luat un teritoriu care îi revenea pe bună dreptate. O recucerire a acestui teritoriu luat forţat evident că era făcută prin forţa armată. Este altă problemă că nu trebuia trecută frontiera pe Nistru – probabil aici unii istorici au dreptate când spun că trebuia de oprit la Nistru. Dar aceasta este deja o altă istorie şi post factum se pot explica foarte multe lucruri. Dar cred că în contextul istoric din 40-41 România nu avea altă cale decât să meargă aşa cum a mers. Există un alt exemplu: Republicile Baltice au admis ceea ce cerea URSS- deci amplasarea armatei pe teritoriul unor ţări (inclusiv României i s-a propus acest lucru) şi după ce a fost amplasată armata în Republicile Baltice, în scurt timp au avut loc răsturnări de guvern şi comuniştii aduşi de la Moscova au ocupat acest teritoriu pe cale semi-democratică. Deci, nu era de ales. Foarfecele era într-o singură direcţie: ori te alipeai la Germania, ori la blocul anti-german. România în conjunctura dată a ales ce a ales şi a obţinut ce a putut obţine. Aliaţii deja erau învingători, la Ialta ei deja deciseseră cum va fi configuraţia Europei, evident că nu se spuneau pe faţă toate lucrurile, multe rămâneau ascunse în înţelegerile secrete între Stalin, Roosevelt şi Churchill, iar România s-a pomenit într-o situaţie foarte delicată: ori continuă lupta până la capăt cum dorea Antonescu şi cum ăi promisese el lui Hitler, sau iese din război, aşa cum dorea o bună parte din militari, cum doreau comuniştii români inspiraţi de la Moscova, şi regele Mihai care evita şi, undeva sub presiunea Apusului, spera să iasă din război cu o ţară întregită. S-au încercat mai multe variante: au fost încercări de a se duce tratative separate la Cairo, în Norvegia, dar ele nu au avut nici un efect, fiindcă harta Europei era deja configurată şi fiecare ştia ce va obţine după terminarea acestui război.”

Europa Liberă: Avem şi acum un război lângă noi, chiar dacă după alte tipare… Admiteţi 9o repetare a istoriei, în sensul în care puterile mari ar putea decide soarta unor teritorii mici şi neputincioase?

Iurie Colesnic: „Puterile mari întotdeauna fac acest lucru. Pur şi simplu conjunctura politică este diferită şi nu e favorabilă întotdeauna. Dar cred că interesul Europei, a SUA, a Rusiei astăzi este de a nu admite un nou război, pentru că aceasta ar însemna un al treilea război mondial. Toate eforturile merg în direcţia aceasta. Contrar acestor eforturi se întâmplă ceea ce se întâmplă: anumite curente imperialiste care doresc anexări, schimbări de situaţie, de frontiere şi aşa mai departe. este un proces care după mine nu s-a oprit niciodată. Este important ca forţele treze, cu viziune clară asupra viitorului să aibă factorul decizional în mâinile lor şi să nu admită o nouă confruntare mondială.”

XS
SM
MD
LG