Linkuri accesibilitate

„Cel mai greu e că nu pot să te văd” - scrisoarea din închisoare a Leilei Yunus către soțul ei întemnițat


.

.

Avocata azeră pentru drepturile omului Leila Yunus și soțul ei Arif Yunus sînt ținuți separat în detenție de mai multe săptămâni.

Articolul corespondentului Europei Libere Glenn Kates este tradus de Lucian Ștefănescu.

După ce au fost arestați la cîteva zile unul după altul la sfîrșitul lui iulie, începutul lui august, soților Leila și Arif Yunus nu li se dă voie să vorbească unul cu altul.

Se relatează că Leilei Yunus, una din cele mai cunoscute activiste din Azerbaigian, și aprig critic al guvernului președintelui Ilham Aliev, i se refuză asistența medicală, deși suferă de diabet și de o afecțiune a rinichilor.

A fost acuzată de înaltă trădare, de spionaj pentru Armenia și alte crime. Arif Yunus a fost acuzat de trădare și fraudă.

Pentru a ocoli interdicția de comunicare, Leila Yunus i-a trimis o scrisoare deschisă soțului ei, în speranța că ea va ajunge „cumva” la el.

Iată mai jos această scrisoare:

„Dragul meu Arif,

Ei bine, după 36 de ani împreună, sîntem în celule diferite în închisori diferite...

Dragul meu drag, poate nu știi, le pot îndura pe toate: o teribilă durere fizică (am făcut pneumonie de la apa rece), presiuni din partea unei colege de celulă mai dură (a propos, e din Ganca - Ganca noastră ne-a lăsat iar de izbeliște, și chiar vizite ale acelor șacali de la procuratură.

Îndur lipsa de comunicare (știu că ești total lipsit de comunicare, fără schimburi curate și fără medicamente). Nici eu nu am hrană și medicamente. Imaginează-ți că șacalii ăștia [ministrul de interne Ramil] Usubov și [procurorul Ibrahim] Lemberanskys sînt atît de josnici încît ne lasă fără hrană și medicamente în celulele neaerisite.

Dar cel mai greu e că nu îmi ești aproape. Timp de 36 de ani nu am fost despărțiți aproape niciodată!

Nu mai suport să mi se interzică dreptul de a comunica cu tine nici măcar prin scrisori, așa că m-am hotărît să-ți trimit scrisorile acestea deschise. Cumva vor ajunge la tine.

Am citit împreună tot - Soljenițîn, Varlaam Șalamov, Grossman și Aksionov. Am discutat deseori împreună cum s-or fi simțit soții care au fost arestați. Și în 1937 erau mulți.

Nu ne-am fi gândit niciodată că secolul 21 va aduce represiunea anilor 1930. Ieri mi-am adus aminte cuvintele lui Grossman din „Viață și destin”. Scrie despre conștiințele celor închiși: „o teribilă suferință e înlocuit cu un drog nebunesc - optimismul...”

Cît de exact a vorbit despre optimism în închisorile unui regim autoritar. În 1942, evreii din lagărele de concentare își treceau încrezători unul altuia vestea că lui Hitler i s-a dat un ultimatum - să-i elibereze pe evrei de îndată.

Și oamenii credeau... Credeau pentru că se agățau de acest drog nebunesc - optimismul.

Noi doi sîntem amîndoi realiști. „Politica e lucru murdar”. Sîntem perfect conștienți de asta. Oricum s-ar întoarce viața - cel mai greu e că nu pot să te văd. Și ăsta e al 37-lea an al nostru împreună.

Te îmbrățișez,

Laila”

XS
SM
MD
LG