Linkuri accesibilitate

S-a întâmplat în Cuba comunistă: un membru al parlamentului a votat „împotrivă”


Mariela Castro

Mariela Castro

Mariela Castro, fiica președintelui cubanez Raul Castro a votat recent împotriva unui nou cod al muncii.

Chiar dacă autoare gestului fără precedent este fiica președintelui țării, care își permite mai multe decât cubanezii de rând, opoziția ei publică față de o lege a stârnit ecouri într-o țara care așteaptă mereu reforme democratice. Detalii, într-o relatare de la Havana a agenției Associated Press în traducerea lui Mircea Țicudean.

Mariela Castro, fiica președintelui cubanez Raul Castro, nepoata legendarului lider revoluționar Fidel Castro, a votat recent împotriva unui nou cod al muncii fiindcă i s-a părut că nu merge destul de departe în ce privește prevenirea discriminării la locul de muncă a persoanelor seropozitive sau cu identități de gen neconvenționale.

Associated Press scrie că nici unul din experții pe care i-a contactat nu a reușit să-și amintească de vreun vot „împotrivă” în Adunarea Națională a Cubei comuniste, for legislativ cu 612 locuri care de două ori pe an aprobă unanim tot ce doresc liderii politici de la Havana.

„Este fără îndoială o premieră”, a spus Carlos Alzugaray, istoric și fost diplomat cubanez. El a adăugat că până și legi care fuseseră criticate în dezbaterile populare, la nivelul maselor, de pildă legea ridicării vârstei ieșirii la pensie, au fost Associated Pressrobate până la urmă cu unanimitate de voturi în Adunarea Națională.

Associated Press scrie că majoritatea cubanezilor au auzit de votul împotrivă al Marielei abia după ce legea criticată de ea a intrat în vigoare vara aceasta. Activiștii pentru drepturile gay au folosit ocazia pentru a înștiința opinia publică de votul Marielei, care este de departe cea mai cunoscută militantă cubaneză pentru drepturile minorităților sexuale.

Și mai recent, Mariela Castro a părut să sugereze că votul ei negativ ar putea prevesti mai multe dezbateri în Adunarea Națională.

„S-au făcut progrese în felul cum sunt discutate lucrurile, mai ales la nivel de masă, la locul de muncă, la ședințe de sindicat și de partid”, a spus Mariela într-un interviu apărut la sfârșitul lunii iulie pe un blog al activistului gay pro-guvernamental Francisco Rodriguez.

Dar alții se îndoiesc că votul Marielei va avea vreo urmare mai profundă sau va genera o tendință.

„Eu cred că este mai degrabă un indiciu că Mariela își permite mai multe decât un parlamentar de rând”, a spus Ted Henken, profesor de studii latino-americane la Colegiul Baruch din New York.

În cruciada ei pentru drepturile gay – scrie Associated Press – Mariela Castro a luat de multe ori atitudini critice față de unele aspecte ale vieții cubaneze, dar ea sprijină consecvent regimul comunist.

Într-o vizită făcută în 2012 în Statele Unite Mariela a lăudat eforturile administrației Obama de a asigura drepturi egale pentru persoanele LGBT.

„Eu una aș dori egalitate conjugală în Cuba, dar încă puțină lume o acceptă”, a spus Mariela Castro într-un interviu pentro organizația Democracy Now! adăugând că promovează deocamdată uniuni civile care să acorde perechilor de același sex măcar drepturi de bază, inclusiv patrimoniale.

Noul cod al muncii adoptat la Havana interzice discriminarea pe bază de gen, rasă sau orientare sexuală, dar nu menționează purtătorii virusului HIV sau identitatea de gen.

„Nu puteam să votez pentru în condițiile acestea”, a explicat recent Mariela în interviul de pe blog.

Associated Press scrie că Raul Castro însuși a inițiat reforme lente și limitate, permițând anumite activități economice private și abolind detestata viză de ieșire din țară. Dar a insistat mereu că în Cuba nu va fi tolerat alt partid decât cel comunist.

Marea majoritate a deputaților din Adunarea Națională au meseriile lor și nu sunt politicieni de profesie. Legile sunt elaborate de câțiva deputați și discutate în general la nivel de mase înainte de a fi prezentate parlamentului.

Associated Press scrie că nu a primit vreun răspuns la solicitarea de-a o intervieva pe Mariela Castro, care este președinte Centrului Național de Educație Sexuală din subordinea Ministerului Sănătății. În trecut Mariela a vorbit despre dorința legalizării uniunilor persoanelor de același sex, dar până acum nimeni nu a propus în Cuba asemenea legislație. Dar chiar faptul că drepturile gay sunt temă de discuție reprezintă un mare progres față de anii 1960 sau 1970, când homosexualii erau șicanați și trimiși în tabere de muncă împreună cu alte persoane considerate la marginea societății.

XS
SM
MD
LG