Linkuri accesibilitate

Campania de verificare a integrităţii agenţilor publici, guvernul plătește compensaţii producătorilor de fructe şi legume care suferă de pe urma interdicţiilor impuse de Federaţia Rusă

În această săptămână Centrul Naţional Anticorupţie a anunţat demararea unei campanii de verificare a integrităţii agenţilor publici, pentru a vedea în ce măsură aceştia sunt dispuţi să ia, să ceară dar şi să refuze mita. Directoarea „Ziarului de Gardă”, Alina Radu crede că acesta este evenimentul care ar fi trebuit să ajungă de anvergură naţională şi să intereseze pe fiecare, mai ales că până acum nu s-au întreprins asemenea acţiuni de testare a integrităţii:

„S-a vorbit mult despre corupţia mare, s-a făcut câte ceva pentru corupţia mică, dar acest mod de a testa integritatea profesională a angajaţilor publici nu a mai avut loc. Mica mea temere este că rezultatele acestei testări ar putea fi utilizate incorect, dat fiind faptul că încă nu avem o instituţie care testează şi integritatea angajaţilor CNA. Sunt de acord că ar putea fi identificate nişte chichiţe legale care nu ar admite aceste proceduri. Sunt de acord că şi Curtea Constituţională ar putea să găsească asta nelegal, dar consider că orice procedură şi test de integritate este necesar. Aceste încercări, dacă vor avea loc, vor da de gândit unor funcţionari publici.”

În opinia Alinei Radu, un alt eveniment ce a marcat această săptămână este faptul că Guvernul a decis să plătească compensaţii producătorilor de fructe şi legume care suferă de pe urma interdicţiilor impuse de Federaţia Rusă, valoarea compensaţiilor fiind de peste 140 de milioane de lei. Alina Radu crede că măsurile de ajutor pentru fermieri au fost lansate prea târziu, mai ales că era previzibil embargoul rusesc:

„Se cunoştea că Moldova va semna Acordul de Asociere în luna iunie. Deci până în luna iunie trebuiau să fie cunoscute mai multe măsuri care ar face să avantajeze, să încurajeze şi să promoveze producătorul de fructe şi legume din Republica Moldova pe piaţa Uniunii Europene. Ştiu că această procedură nu ia o lună, o săptămână şi nici un an, poate mai mulţi ani. Totuşi mai trăim un paradox, de vreme ce Rusia a interzis fructele şi legumele, în această săptămână la piaţă s-au menţinut destul de ridicate preţurile pentru fructe şi legume. În această săptămână nu am văzut ca Chişinăul, capitala să fie invadată de producătorii de fructe şi legume în aşa mod încât oamenii să poată procura mai mult. Nu văd nişte măsuri bine organizate, coerente. Este slab auzită şi vocea producătorului, este foarte clar că producătorul s-a deprins că vine cineva să-i ia fructele de orice calitate nu ar fi, de lângă copac.”

Referindu-se la aceleaşi acţiuni menite să diminueze pierderile agricultorilor, între care faptul că aceştia nu vor fi amendaţi dacă nu vor plăti în termen impozitele, Corneliu Rusnac, editor la Radio Chişinău susţine că orice măsuri sunt binevenite în situaţia de criză în care s-au pomenit agricultorii şi procesatorii de fructe şi legume.

„Este oricum mai mult decât nimic. Întotdeauna producătorii îşi doresc mai mult, pentru că sigur profitul lor ar fi fost mai mare dacă ar fi reuşit să vândă produsele pe care le-au cultivat. Dar cred că până la urmă guvernul face ce poate în această situaţie. Lucrurile sunt mult mai serioase decât s-ar putea să creadă mulţi dintre noi. Nu e vorba doar de Republica Moldova, de o relaţie bilaterală Republica Moldova - Rusia, nu este un embargo impus doar la adresa Republicii Moldova. Deci asistăm la nişte tensiuni la nivel global între Rusia şi cei mai importanţi jucători economici în cazul de faţă, bine, conflictul se extinde şi la nivel politic şi militar, în Ucraina cum vedem. Republica Moldova trebuie să adopte o politică cât se poate de inteligentă în această situaţie regională atât de complicată.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG