Linkuri accesibilitate

Intervențiile „umanitare” ale Rusiei și dreptul internațional


Convoiul rusesc cu ajutoare oprit la Kamensk-Șahtinski în regiunea Rostov, cam la 30 km granița ruso-ucraineană, Russia, 15 august 2014.

Convoiul rusesc cu ajutoare oprit la Kamensk-Șahtinski în regiunea Rostov, cam la 30 km granița ruso-ucraineană, Russia, 15 august 2014.

Intervențiile „umanitare" ale Rusiei s-au petrecut întotdeauna în așa fel încât Moscova să poată rămâne acolo unde intervenea.

Cum se știe din Transnistria, sau din Georgia anului 1993, când forțele Moscovei au intervenit în Abhazia, sub pretextul separării celor două părți, sau chiar din Cehoslovacia anului 1968, intervențiile „umanitare” ale Rusiei s-au petrecut întotdeauna în așa fel încât Moscova să poată rămâne acolo unde intervenea.

Ele s-au petrecut în general pe fundal respectării, cel puțin în aparență, a unor rudimente de drept internațional. In Afganistan, de pildă, în 1979, forțele sovietice au fost în mod oficial chemate de puterea comunistă de atunci de la Kabul.

De mai multe decenii se vorbește în dreptul international de o definire mai exactă a „dreptului la intervenție umanitară”, sau a „dreptului la ingerință”.

Unele mișcări secesioniste au declanșat dreptul la intervenție (așa au fost mult cazuri în Africa după independența fostelor colonii), in vreme ce in Kosovo s-a întâmplat invers - intervenția străină (NATO și SUA) a dus la secesiune.

„Dreptul la ingerință” a fost formulat în mod explicit pentru prima oară de diplomați francezi, precum foștii miniștri de externe Roland Dumas și Bernard Kouchner.

Termenul a fost chiar creat de un politolog francez, Jean-François Revel, intr-un studiu din 1979, căutând atunci să codifice necesitatea acceptãrii intervenției unor terțe țări ce ar încălca suveranitatea națională a alteia, în cadrul unui mandat acordat de o autoritate internațională, cea mai evidentă fiind Organizația Națiunilor Unite.

Uneori asemenea ingerințe sînt efectuate pentru a pune capăt unei mișcări secesioniste ilegitime, așa cum s-a întâmplat în Congo Belgian imediat după căpătarea independenței în 1960.

Alteori, intervenția exterioară poate provoca sau facilita in mod direct o secesiune, așa cum s-a intâmplat după intervenția aeriană a NATO în Serbia și Kosovo, in 1999, ceea ce a creat condițiile ce au dus la secesiunea de facto a Kosovo câțiva ani mai târziu.

Cele mai recente exemple de intervenție sînt cele din Serbia, Afganistan, Irak, apoi în regiunea Darfour din Sudan, in Coasta de Fildeș sau in Libia.

Exercitarea acestui drept a dus la importante polemici internaționale in momentul declanșării Primăverii Arabe în 2011.

Polemica vine și de la aceea că in câteva rânduri intervenția —ingerința—a avut loc chiar fără un mandat internațional.

Așa s-a întâmplat în momentul intervenției Franței în Coasta de Fildeș in 2002. Chiar dacă intervenția a fost un succes, iar ulterior ONU a acordat Franței un mandat retroactiv, multe state se tem de instaurarea unui asemenea precedent.

De asemenea, faptul că Franța intervenea intr-o fostă colonie nu juca deloc in favoarea legitimității unei asemenea intervenții.

In cazul intervenției americane in Afganistan în 2001, situația era simplificată de faptul că teritoriul SUA fusese atacat, prin atentatele din New York, de către structurile Al-Qaeda bazate in Afganistan.

XS
SM
MD
LG